Ce mai e de făcut în Tirol?

După ce am mers cu trenul, cu mașina, cu telecabina și funicularul, cu piciorul și bocancul pe Nordkette, fie vara, fie iarna, ce mi-aș mai putea dori să fac în Tirol?

Well, ia să vedem ce au făcut alții, aici.

Eh, de fapt, dacă îți instalezi cartierul general la Innsbruck, poți face toate sporturile. Și multe alte lucruri faine, dar nu despre ele vorbim aici.

Autorii mei preferați?

Cu precizarea că sînt un povestitor prost, adică fără memoria detaliilor sau a cauzalităților (pe care le rețin numai cînd mă antrenez), reiau aici un răspuns dat recent la întrebarea „În afara autorilor pe care îi predai, ție ce alți autori îți plac?”…

Mențiunea de mai sus trebuia făcută neapărat, căci deunăzi am narat și parafrazat din memorie primele rînduri dintr-unul dintre volumele mele preferate, scris de unul dintre cele mai spectaculoase personaje ale vremurilor noastre: Roberto Saviano. Din Gomora, mai exact. Tradusă la noi în 2009, de Corina Petroff și Adriana Stănescu pentru Editura Univers: Gomora. O călătorie în imperiul economic și în visul de dominație al camorrei.

Și cum să nu te captiveze un autor care începe cadențat, puternic și insolit? Prima pagină, primul capitol:

Containerul se legăna în timp ce macaraua îl muta pe vapor. Ca și cum ar fi plutit în aer, sprider-ul, mecanismul cu care se agață containerul de macara, nu reușea să stăpînească mișcarea. Ușile prost închise se deschiseră și începu să plouă cu zeci de trupuri. Păreau manechine. Dar pe pămînt capetele se spărgeau, ca și cum ar fi fost cranii adevărate. Și chiar erau cranii. Ieșeau din container bărbați și femei. Chiar și cîte un copil. Morți. Congelați, așezați unii peste alții. În rînd, stivuiți precum heringii în cutie. Erau acei chinezi care nu mor niciodată. Nemuritorii care își trec documentele de la unul la altul. Iată unde sfîrșiseră. Trupurile pe care fanteziile cele mai îndrăznețe și le imaginau gătite prin restaurante, îngropate în grădinile de pe lîngă fabrici, aruncate în gura Vezuviului. Erau acolo. Cădeau cu zecile din container, cu numele notat pe o bucățică de carton legată cu o sforicică în jurul gîtului. Puseseră cu toții bani deoparte pentru a fi îngropați în orașele lor din China. Li se lua un procent din salariu, în schimb li se garanta o călătorie de întoarcere, atunci cînd mureau. Un loc într-un container și o groapă într-un petic de pămînt chinezesc.

(Roberto Saviano, Gomora, 2009, București, Univers: 9.)

Saviano, Rushdie

Roberto Saviano și Salman Rushdie: ‘Free Speech and Lawless Violence’, conferință la Academia Regală, Stockholm, 25 noiembrie 2008. Photo credit: Claudio Bresciani/AFP/Getty Images)

P.S. Aaa, că și ecranizările merită urmărite, fie ele lung-metraj (2008) sau serial (2014), e un adevăr cît se poate de evident. Vom vorbi cu altă ocazie, poate, despre formulele de adaptare ale lui Matteo Garrone și ceilalți patru regizori.

Dickens despre procese

Micuțul reclamant sau pîrît, căruia i s-a făgăduit un cal nou de lemn cînd se va soluționa procesul Jarndyce, a crescut, a avut un cal adevărat, și a trecut în trap pe cealaltă lume.

(Charles Dickens, Casa umbrelor, traducere și note de Costache Popa, Iași: Polirom, 2016: 14)

Cred că asta înseamnă să fii scriitor înzestrat… Cu condiția să ai parte și de un traducător bun.

Cum mi-am petrecut sfîrșitul Paștelui

Pe scurt: cu Jonna Lee. Sau ionnalee. Sau iamiamwhoiam. Cum așa? De unde pînă unde?

Ei, totul a început cu… Coachella Festival. Mai corect spus: Coachella Valley Music and Arts Festival 2017, transmis live pe trei canale de YouTube. Un fenomen, nu doar un simplu festival pe care încearcă să îl copieze organizatorii cu caș la gură… Despre ce și cum la Coachella puteți citi aici un material din „New Yorker”, avîndu-l în centru pe Paul Tollett, creierul acestei minunate întîmplări californiene pe care o puteți urmări și în week-end-ul 21/23 Aprilie. Live, repet, pe trei canale YouTube.

C9NG1wOUwAAruNl

Well, revenind la Jonna Lee, lucrurile sînt simple. Urmărind evoluția norvegienilor de la Röyksopp, mă întrebam alături de un foarte bun prieten cine e de data asta pe scenă, alături de Svein Berge și Torbjørn Brundtland: Robyn? Jonna Lee? Karin Drejer Andersson? Susanne Sundfør? Anneli Drekker? (Nu că le-am cunoaște pe toate colaboratoarele ăstora, dar ne-a ajutat www-ul să ne punem această întrebare.)

După identificarea Jonnei Lee, ei bine, după acest moment mai mult decît important, a urmat… revelația. Am descoperit încă o dată – probabil a mia oară – cît de special este din punct de vedere muzical Nordul… Îi spun Nord, căci trasarea unor granițe de exemplu între Norvegia black-metal-ului și jazz-ului contemporan și Suedia death-metalul-ui și muzicii electronice (chillwave, ethereal, dark ambiental pop sau noir electronic bla, bla) ar fi doar una convențională și instrumentală. Și de ce să nu includem în aceeași paradigmă Finlanda unora ca Sentenced, Amorphis sau Swallow the Sun? Sau faroezele insule ale lui Eivør? Sau Islanda celor de la Solstafir sau Björk? Danemarca lui King Diamond ce minus ar avea? Ei bine, trebuie să recunosc – tot a mia oară – că nu știu dacă există mulți artiști sau case de producție de prin cartierele din Göteborg, Stockholm, Bergen sau Jyväskylä (oare oi fi scris corect?) care să mă dezamăgească. E un mediu muzical care mereu nu te va surprinde: originalitatea, insolitul, profunzimea sau invizibilul făcut vizibil fac casă bună.

No, după acest ocol contextual, hai să vă arăt de ce îmi place Jonna Lee. Jonna Emily Lee Nilsson mai exact, născută în Linköping, pe 3 octombrie. (Ei, o Balanță este cel mai bine înțeleasă tot de o Balanță.) Are o biografie destul de interesantă, cu o fugă de acasă, cu pendulări între Londra (alta e scena indie aici…) și Stockholm, cu încercări de a înțelege lumea, dar și cu o serie de recunoașteri a modului ei de a scrie și produce muzică: nominalizată și cîștigătoare a unor premii MTV O Music Awards și Grammis (ho, nu săriți, e vorba de premiile suedeze, am scris bine), pentru creativitate și inovație.

Discografia nu e nici stufoasă, nici umflată de nevoia de vînzări. Deocamdată. Jonna Lee a lansat albumele 10 Pieces, 10 Bruises (2007), This War (EP 2008), This is Jonna Lee (2009), iar sub identitatea iamamiwhoami a lansat bounty (album digital, 2010-2011, în 2013 ca CD fizic), IN CONCERT, „online concert installation” după cum îi spune, și album (2010), kin (2012), BLUE (2014), CONCERT IN BLUE, concert online și album live (2015). Și-a dorit majuscule, am scris cu majuscule!

iamamiwhoami a început în 2009 ca un proiect online audiovizual, realizat de Jonna Lee și Claes Björklund. Upload-ul a fost însoțit de mailuri pe adresa jurnaliștilor muzicali, a bloggerilor, trimise de pe o adresa anonimă, motiv pentru care s-a crezut că în spatele proiectului ar sta nume ca Björk, Goldfrapp, Trent Reznor sau… Lady Gaga, ba chiar Christina Aguilera. Ha, ha! Sau mai corect: ah! Despre secretul care face miezul campaniei de marketing și imagine a Jonnei Lee s-a scris deja suficient de mult, astfel încît astăzi lucrurile sînt mai mult decît clarificate. De aceea, acum cea de urmărit este ionnalee, numele sub care activează mai nou, cu un material nou:

Pe lîngă numeroasele video-uri legale de pe YouTube (responsabil de imaginile superbe și de cinematografie este John Strandh), există o colecție și pe iTunes care poate fi încercată în căști. Spotify sau Apple Music oferă și ele posibilitatea să parcurgeți discografia.

Vă las să urmăriți un concert din 2014. Iar dacă aveți timp pentru a face o călătorie prin lumea Jonnei, plină de referințe mitologice și folclorice, găsiți toate videoclipurile aici. Neapărat, încă o dată spun, urmăriți-l și pe John Strandh, fără de care imageria ar fi fost altfel.

P.S. Orice asemănare cu Cocteau Twins… nu e întîmplătoare. 😉

Also, mon amour

Mi-ar plăcea să fiu cronicar de film, mi-ar plăcea ca măcar prietenii mei să țină cont de recomandările mele cinefile, mi-ar plăcea să fiu citat, căci de vanitate nu duc lipsă nici eu. Glumesc, firește… Prefer libertatea de a scrie numai despre lucrurile care au semnificație pentru mine. Fie că e vorba despre o carte, un autor, o întîmplare sau un film.

Proaspăt vizionat, argintiul urs de la Berlinala din acest an, Ana, mon amour este un astfel de film: impresionant. Nu neapărat la nivel de discurs, și afirm asta în pofida faptului că nu am citit Luminița, mon amour al lui Cezar-Paul Bădescu, punctul de plecare al acestui film. Așadar nu pot evalua dacă și pînă unde avem de-a face cu o adaptare mai mult sau mai puțin reușită, provocatoare. Și dacă tot am început cu referiri la discurs, sînt dator să semnalez minusurile scenariului: nu cronologia scenelor mi se pare inadecvată (de asta doar cititorii sau spectatorii leneși se pot plînge). Și nici nuditatea erotică (da, există și altfel de nuditate) așa-zis excesivă, ci lungimea scenelor. Nu faptul că regizorul alege – în scop demonstrativ și explanatoriu – să arate pe peliculă păr pubian, reziduri defecate sau spermă e discutabil, ci tăietura ușor cam lungă a acestor acte. Sînt de părere că în film ai voie să arăți orice, poate chiar totul, cu condiția să fii coerent și să folosească argumentării. Iar în cazul filmului lui Netzer, avem de-a face cu o investigație cît se poate de coerentă a felului în care un bărbat și o femeie își împart existența. E vorba totuși de natura complexă, profundă și (ne)controlabilă a relațiilor interumane, a mecanismelor mai mult sau mai puțin vizibile prin care oamenii își justifică alegerile. Cît e iubire? Cît e dependență? Cît e calcul? Cît e conștiență?

Introspecția la care te invită Ana, mon amour e de durată. Personal, scriu aceste rînduri la cîteva ore bune – care se vor transforma în zile – de la terminarea filmului și mărturisesc că nu m-am gîndit la nimic altceva decît la rolul pe care îl joacă în existența noastră sexualitatea, influența părinților, a paradigmelor diferite de cunoaștere, a … Evident că te recunoști în anumite situații pe care filmul le exploatează, căci e ca și cum te-ai uita într-o oglindă ciobită, care reflectă parțial și incongruent experiențele tale cele mai intime. Fie ele cu un om pe care l-ai iubit și cu care ai împărțit nopți și zile, fie cu părinții (naturali sau nu), fie cu slujitori ai bisericii. Ironia, în doze inegale – în funcție de temă: autoerotismul, spovedania, confesiunea psihoterapeutică – nu face decît să echilibreze efortul introspectiv la care este provocat spectatorul. Nu e un film de sîmbătă seara dacă ești comod. Dar e un film necesar dacă vrei să te cunoști. Eu doar m-am recunoscut.

Că Vlad Ivanov joacă excepțional, că Marius Postelnicu duce în spate bine de tot povara tipologică sînt realități care deja au fost remarcate. Carmen Tănase e convingătoare și ea. Dar că Diana Cavallioti dă expresie unui spectru aproape complet de abandonuri și căderi, exaltări și răceli trebuie subliniat și repetat de fiecare cronică.

O traducere și un traducător bun

Nu știu alții cum sînt, dar eu cînd mă întîlnesc cu o traducere bună simt nevoia să împart bucuria și cu alți cititori. Mai ales cînd e vorba despre poezie. Căci nu e meșteșug ușor să traduci poezie. Ce spun eu meșteșug? Poezia cere poezie…

Cum plecat am fost din țară timp de aproape doi ani, am ratat lansarea traducerii în română a volumului Liebesgedichte a lui Berltolt Brecht. Sub titlul Cum cucerești un înger, Editura Art a publicat poemele erotice brechtiene, în superba traducere a lui Horațiu Decuble. Cum sugeram mai sus, Decuble nu e doar traducător. Cine îl cunoaște știe că a debutat în 1988 în revista ieșeană „Dialog”, iar în 2001 și-a reunit poeziile în volumul Epistole și… alte poeme.

Cum cucerești un înger. Poeme erotice (traducere din limba germană, tabel cronologic și postfață de Gabriel Horațiu Decuble, București: Editura Art, 2015) e un volum de poezie – ba nu, e acel volum – care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui îndrăgostit. Îndrăgostit de poezie, la ce altceva vă gîndeați?

cum-cuceresti-un-inger-poeme-erotice_1_fullsize

Über die Vitalität

1

Die Hauptsache ist die Vitalität

Die habt ihr nach Branntweingenuß

Ein gesundes junges Weib, das geht

Auf die Vitalität, weil es muß.

2

Die Weiber liegen zu Klumpen geballt

Die Peitsche nehmt mit ihnen ins Bett!

Doch geht’s auch im Grünen: das heißt, es geht halt

mit der nötigen Vitalität.

3

Die Vitalität, die schafft es auch

Beim dümmsten Engel. Die Vitalität.

So daß er euch rasend auf seinem Bauch

Um die letzten Dinge anfleht.

4

Die Vitalität, sie befaßt sich nicht

Mit der Seele und dem Gemüt

sie befaßt sich mehr mit dem zweiten Gesicht

Und dem Weib als Gestüt.

5

Der Vitalität sind die Folgen egal

Die Vitalität mach sich alles bequem.

Es gibt keine Hemmung. Zum Beispiel Baal

War als Mensch nicht angenehm.

(Darum bitt ich Gott früh und spät

Um Vitalität.)

Despre vârtute

1

Cînd vine vorba, și nu-i șagă, de vîrtute,

Dă-i cu coniac, că n-o obții pe nebăute.

Altfel, muierea mai tînără, cu nurii

Ei, ți-o scoală, c-așa-s legile naturii.

2

Muierile-s inerte, cum stau ghemotoc,

Luați dar’ și biciul  după voi în pat!

Ba chiar și-n bălării: nu-i chestie de noroc

Unde și cum, ci de vîrtute, garantat.

3

Face posibilă, vîrtutea, și rezolvarea scurtă

A celui mai tembel din îngeri. Huit! și leop! –

Parcă-l și vezi aterizat pe burtă

Cum te imploră să-l mîntuiești cu dop.

4

Vîrtutea nu stă-n suflet ți nu dă stări de grație,

Chiar dacă o contempli ca vechii isihaști.

Ea mai curînd purcede din imaginație,

Din cum percepi muierea ca pe o iapă-n grajd.

5

Vîrtutea nu ia-n calcul urmările – ar fi banal!

Vîrtutea face doar contactul mai plăcut

Și orice jenă să dispară. De exemplu Baal,

Ca bărbat, era mai degrabă slut.

(La Domnul mă rog, zi de zi,

să-mi dea vîrtute, să pot trăi.)