Viaţa e scurtă şi banii-s puţini

3groschen_65

Nu, acest text nu este o cronică de spectacol. Nu vreau şi nici nu pot pot să fac asta – mai ales după un pahar de Tempranillo băut la pauza spectacolului despre care vreau să scriu cîteva cuvinţele. Măricele, chiar. Şi anume, că în multitudinea de puneri în scenă a Operei de trei parale (Die Dreigroschenoper, 1928) a lui Bertolt Brecht, probabil că e imposibil să vii cu ceva nou raportat la genialele piese ale lui Brecht (mai ales după Robert Wilson, îmi suflă cineva din public). Da, nu mă feresc să scriu negru pe alb că, dincolo de opţiunile politice, Brecht rămîne unul dintre cei mai importanti autori ever. Şi totuşi, un regizor islandez, Thorleifur Örn Arnarsson (cu piese montate la Bonn, Augsburg, Lucerna, St. Gallen) reuşeşte să ofere o punere în scenă remarcabilă, ancorată ironic în actualitate (aluzia la cuplul Schröder-Putin nu e ieftină deloc), plină de culoare, impudică desigur, şi mai ales coerentă, cu ajutorul unor voci excelentissime. Să te foloseşti de tot ce ai la dispoziție, de backstage, de tehnicieni şi să aminteşti spectatorilor că fiecare gest poate avea semnificaţie (Patrice Pavis ar fi foarte încîntat să vadă versiunea asta, cred) – cam asta poţi face cu teatrul lui Brecht în anul de graţie 2015 (mă rog, premiera a avut loc în septembrie 2014). Şi să produci efectiv, chiar dacă insişti explicit şi metatextual asupra acestuia, Verfremdungseffekt-ul. Iar finalul bănuiesc că nu s-a mai imaginat pînă acum: alături de actori, apar pe scenă – alăturîndu-se corului – angajaţii “Hessiches Staatstheater” care au lucrat la spectacol  îmbrăcaţi în tricouri negre cu chipul lui Brecht, motiv pentru care cronicarul poate cere răspicat “Ein Brecht-T-Shirt nicht nur für die Mitwirkenden, sondern bitte für alle!” (Wiesbadener Kurier, Viola Bolduan, 15.09.2014). Adică merită toţi un tricou cu Brecht, nu doar cei implicaţi. Mă simt dator să remarc şi cîţiva actori (cine ştie, poate face Tarantino vreun Inglorious Bastards vol. 2 şi atunci o să-i descopere mapamondul): Sólveig Arnarsdóttir (Jenny), Andreja Schneider (Celia Peachum), Uwe Kraus (Jeremiah Peachum),  şi mai ales Janning Kahnert (Tiger Brown). În rolul lui Mackie Messer: Tom Gerber. Dirjioarea orchestrei: Daniela Muscă. În final, trebuie să răspund unei întrebări care deja mi s-a pus şi mi se va mai pune: nu contează cît costă biletul să vizionezi Brecht în limba germană. Oricum, “das Leben ist kurz und das Geld ist knapp”. Aşa cum spuneam în titlu.

Advertisements