‘Auf geht’s Jungs!’, dar degeaba

_wordpress_152819

wordpress_20150207_141604

Sîmbătă, 7 februarie 2015, pe Coface Arena: al doilea meci acasă din retur al celor de la FSV Mainz 05, contra Herthei Berlin. Înaintea meciului, Hertha ocupa locul 17 (penultimul) cu 18 puncte si cu -14 la golaveraj. Gazdele, adică Mainzerii, stăteau ceva mai bine, cu 22 puncte şi golaveraj +1, după o victorie cu 5-0 asupra Paderbornului şi un 1-1 scos la Hannover 96, ocupînd locul 12. Motive suficiente în mintea mea să sper că voi asista la un meci măcar plăcut. Soarele cu dinţi putea fi un martor binevoitor al unei noi victorii. Fanii adunaţi în faţa gării – acolo e staţia de unde cursele de Shuttle-Bus te duc direct la noul stadion – erau toţi optimişti, echipaţi cum se cuvine în zi de meci: fulare, tricouri, căciuli, geci, scăunele buretate portabile, cîrnaţi, napolitane, beri, fanioane, clopoţei, ce mai!, multă culoare roşie. Chestia e că şi suporterii berlinezilor erau la fel de optimişti, ba chiar mai gălăgioşi. Dar asta nu înseamnă că s-ar fi bătut sau înjurat careva. Not at all. Tot la gară urma să ma întîlnesc şi eu cu nişte amici, pentru a merge la meci în grup – că aşa e mai frumos. Bun, ne vedem, îşi ia fiecare biletul în primire, al meu fiind cel mai scump, căci gata cu reducerile, sîntem adulţi: 17.50 euro. Mă scarpin eu puţin în barbă, şi îmi spun: ‘Stai să vezi, e la peluză…’ Într-adevăr, Pauline cumpărase bilete la peluza ‘Lotto’ (un fel de Süd-Kurve a localnicilor, numele vine de la sponsor). Pînă la urmă, alegerea a fost una foarte bună, căci în felul ăsta temperatura a fost mai ridicată şi am putut lua pulsul fanilor adevăraţi. În Germania poţi sta liniştit în peluză, alături de galerie, căci fenomenul ‘ultras’ nu prea există aici. Înjurăturile au drept destinatar arbitrul. Nu adversarul la modul generic, doar individual şi punctual – cînd este eliminat un jucător i se arunca în cor un ‘Auf wiedersehen!‘. Nu poliţistul. Nu patronul. Evident Bundesliga are regulile ei: nu există control corporal efectuat de poliţie sau alţi security-guys (puteam să am 100 de brichete în buzunar); la intrarea în stadion şi sub tribune, poţi să-ţi cumperi cîţi wurst vrei (cam 3 euro porţia), însoţiţi de cîte beri poţi duce. În mînă. OK, dann gehen wir. Momentul cel mai frumos, dar şi cel mai puţin original, l-a reprezentat intonarea de către 26 000 guri a imnului FSV Mainz 05: You’ll Never Walk Alone. Da, da, omuleţii nu au avut pe cine să pună să le compună un imn al lor (Alo, domnu’ Ştefan Bănică? Domnu’ Mihai Pocorschi? – nu vreţi să cîştigaţi un ban cinstit?). Evident că mi-a plăcut să cînt imnul echipei mele favorite, adică… FC Liverpool. Sună la fel, dar pe Anfield Road îl cîntă 45 000 de spectatori şi alte 3 milioane de telespectatori în faţa TV-ului împreună cu familiile lor, cu căţel şi purcel. (E adevărat, imnul a fost preluat şi de alte echipe, cu pedigree, cum ar fi Celtic Glasgow, ba chiar şi Borussia Dortmund.) Cum a fost meciul? Mai bine nu! Prestaţia Minzerilor a fost una dintre cele mai slabe văzute pe Coface Arena, aşa mi s-a confesat spectatorul din dreapta. Nu-l pot contrazice defel: n-au stat deloc bine nici în ghete, nici în teren. Lipsiţi nu doar de noroc, ci şi de viziune, inspiraţie. Ba chiar şi de tehnică. În afară de nr. 11 (cînd nu-i cunoşti de la distanţă, le spui pe numere jucătorilor – cred că e Yunus Malli), restul nu au reuşit să treacă prin dribling adversarul. De aici şi statistica paselor: 418 faţă de cele numai 194 ale berlinezilor. Unde mai pui că portarul, de altfel foarte talentat, Loris Karius a fost într-o zi nefastă: a gafat şi a faultat infantil la faza penalty-ului scos de berlinezi şi fructificat în min. 35. A luat roşu şi i-a dat posibilitatea unui puştan să debuteze azi: Stefanos Kapinos, alt portar necopt. Alt debutant, dar în postura de antrenor, a fost Pal Dardai, la Hertha Berlin. Şi a fost un debut cu noroc pentru ei, căci în min. 48 au mai dat un gol: 0-2, scorul final, de altfel. Cel mai periculos şut al alb-roşilor a venit abia în min. 71, dacă e să facem abstracţie de primul şut pe poartă, prin min. 3. Măcar de luau bătaie şi ei de la o echipă mai bună, dar Hertha a arătat ca o echipă provincială în deplasare: disciplină tactică, apărare supraaglomerată şi joc de contraatac. Nu le-a fost greu cu Mainz 05, care lasă nişte culoare cît Rinul de largi; rar am văzut o echipă să se apere atît de prost. E gentleman (cum altfel?) antrenorul danez Kasper Hjulmand; dar omului trebuie să i se spună că are mult de lucru la capitolele concentrare, aşezare în teren, execuţii în regim de viteză. Bine, în afară de Okazaki, n-are nici măcar o vedetă acolo, aşa care să urle în vestiar la coechipieri şi să le spună: ‘Băi, acolo ne aşteaptă cîntînd în tribune 51% din acţionarii care ne plătesc salariile!’). Apropo de japonez, cine le-a spus, domnule Hjulmand, apărătorilor laterali să arunce centrări cu nemiluita pe acest vîrf improvizat, care a primit toate mingile cu spatele la poartă? Care s-a demarcat o singură dată (!), şi atunci a venit doar ca să ajute linia de mijloc la recuperare. O linie de mijloc care paseză ori în lateral, ori aruncă mingi lobate. C’mmon! Suporterii merită o echipă care să arate mai mult (Schieß ein Tor für uns, jetzt! am cîntat toată peluza), nu doar determinare. Doar ştim că în Bundesliga, nu există antrenori sau jucători care să declare după meci: ‘Adversarul şi-a dorit mai mult victoria’.

În fine, singura consolare pe ziua de azi e victoria cu 3-0 a Borussiei Dortmund în deplasare la SC Freiburg. (Fiecare gol fiind anunţat şi salutat de tot stadionul din Mainz.)

Advertisements