Anouar Brahem – ‘Souvenance’ (ECM, 2014)

blog_MG_0005

Au trecut deja aproape două luni de la cumpărarea lui şi încă nu reuşesc să coagulez cronica celui mai recent album al lui Anouar Brahem, Souvenance. Îmi vine foarte greu să scriu despre el, pentru că e un album care mie nu-mi provoacă emoţii intense, aşa cum e cazul Thimar-ului (care e chiar răvăşitor pentru mine, e un album pe care îl ascult cu lacrimi de plăcere). Culmea e că Souvenance s-a scris la cota cea mai intensă a emoţiilor: îşi are originea în tumultoasa ‘primăvară arabă’ din 2010. Pentru Brahem, evenimentele din Tunisia au avut un impact pe care eu nu mi-l pot reprezenta (doar frica mi-o imaginez, oarecum). A ales, de altfel, ca pe coperta-spate a albumului să scrie un scurt text, din care reiese că:

Nous sommes projetés vers l’inconnu, avec des peurs, des joies et des espoirs immenses. Ce qui se passe dépasse notre imaginaire. Il m’a fallu longtemps avant de pouvoir écrire cette musique.

Nu e o legătură directă între evenimente şi muzică, dar Brahem mărturiseşte – după cum se vede – profundul impact al acestora. Souvenance (amintire, rememorare) e un album foarte complex, mult prea complex, o recunosc din capul locului. Poate de aceea nu reuşesc ‘să-l duc pînă la capăt’. Şi ca să fiu corect, am să spun că avem de-a face cu un Concert pentru oud, cvartet şi orchestră de corzi. Orchestra nu e alta decît importanta Orchestra della Svizzera italiana, dirijată de Pietro Mianiti, în timp ce cvartetul îi adună în jurul lui Anouar Brahem pe François Couturier la pian, pe Klaus Giesing la clarinet bass (chapeau!) şi pe basistul suedez Björn Meyer (unul dintre preferaţii mei; probabil şi ai lui Nik Bärtsch, hi, hi!). Evident că producător principal este Manfred Eicher, dar albumul nu e înregistrat la München, ci la Lugano, în Auditorio Stelio Molo RSI (RSI vine de la Radiotelevisione svizzera), în mai 2014.

Cele două CD-uri conţin următorul playlist:

CD 1

Improbable day
Ashen sky
Deliverance
Souvenance
Tunis at dawn
Youssef’s song

CD 2
January
Like a dream
On the road
Kasserine
Nouvelle vague

Preferatele mele sînt Deliverance, Souvenance, Tunis at dawn, January şi Like a dream. Oops, am enumerat cinci piese? Înseamnă că totuşi, e un album care-mi place. Desigur! Faptul că nu-l pricep e altceva. (Asta sună de parcă pe celelalte le-aş pricepe; şi mai sugerează ca aş pricepe muzica… Aş! Sînt doar un multi-ascultător, eclectic şi anti-mainstream.) De pildă, nu aş putea scrie, cum au făcut-o unii cronicari, despre transparenţa orchestrei, despre fragilitatea şi subtilitatea corzilor şi aşa mai departe. Dar, dramatismul îl simt şi eu, transpare din toate piesele. Ceea ce asculţi e într-adevăr marcat de graţie, de melancolie, de o profunzime rară. Despre măiestrie, tehnică – chiar nu are sens să pomenesc. Cvartetul de faţă e unul format din nişte artişti peste nivelul galacticilor sau extratereştilor din Primera Liga de fotbal. Etichetele sînt inutile, căci graţia şi eleganţa care vine din difuzoare este covîrşitoare. Fără emfază, spun doar atît: e un album fundamental, e o piatră de hotar în creaţia lui Anouar Brahem.

Souvenance poate fi încercat aici, iar povestea închegării albumului aici.

Advertisements