În căutarea vinului perfect: Malbec Enrique Vollmer (2010)

Disclaimer: Acest text nu ar fi fost posibil dacă nu aş fi băut un pahar de vin.

Deşi nu ţin minte să-l fi visat astă-noapte, e un vin pe care de dimineaţă am ştiut că vreau să îl gust: Malbec.  Dar nu de la mama lui, adică din sud-vestul Franţei, pe care o prefer doar dacă e vorba de cupajul miraculos de Grenache şi Syrah, din Côtes-du-Rhône – à propos, Oana, merci bien pentru iniţiere! Ce voiam eu era Malbec din Argentina (Mendoza). Aşa că, apucă-te frate şi caută – dacă ai noroc – la supermarketul din deal! Ei bine, chiar am găsit, după ce privirea îmi căzuse pe ceva din podgoria Douro (portughezii ăştia fac nişte cupaje grandioase din nişte soiuri de care nu am auzit în viaţa mea – din păcate!) şi eram pregătit să renunţ la căutare.

Dar ce este Malbec-ul? Un simplu soi roşu. (Între timp, a trecut de la statutul de simplu soi la acela de flagship al vinurilor argentiniene.) Conform surselor cele mai accesibile, e un soi care are nevoie de mai mult soare decît Cabernet-ul sau Merlot-ul şi care “la începutul secolului XX era unul din cele mai cultivate soiuri în Europa, în special în Franța, dar după iarna rece din 1956, după ce au înghețat mai mult de 75% din tufele de Malbec, și-a pierdut popularitatea în Europa. Regiunea principală unde se cultiva acest soi de struguri este Argentina unde plantațiile de Malbec ocupă circa 25000 hectare” (apud Wikipedia). Cine vrea să afle mai multe despre Malbec, găseşte aici. Iar aici găseşte, mai simplu şi mai direct, arome, combinaţii.

Cum am mai spus, nu sînt nici oenolog, nici sommelier, aşa că nu vă pot povesti cîte-n lună şi-n stele. Dintre aromele alea pe care le invocă review-urile, eu mi-aş putea imagina vanilia, fructele de pădure şi pruna afumată. Fiind din 2010, putem spune că e un vin deja matur, fin-taninos,  care nu-şi anunţă de la intrare, din uşă, volumul de alcool de 13,2 %. Elaborado y envasado de Enrique Vollmer, în Argentina şi cumpărat de mine în Alemania. Nu ştiu (ba ştiu, dar nu prea respect, din comoditate) cu ce se combină. Was passt dazu? Was gefällt Ihnen am besten! Mai pe româneşte: cu ce merge? Cu ce îţi place. (Aşa am învăţat aici.) Exagerînd, aş putea susţine că subiectivismul şi speculaţia, impresia şi poezia momentului fac ca un vin să meargă sau nu cu ceva. În cazul de faţă, Malbec cu Morbier (Oana? Gabi? sînteţi pe recepţie? merci bien pentru iniţiere!) Şi cu Tiroler Knoblauchspeck, adică un fel de şuncă tiroleză cu usturoi, afumată şi fiartă. (Ardeiul iute de la supă a fost recuperat şi el. Ho, nu săriţi, vinurile roşii serioase merg cu chestii picante.) Iar la final, ca desert – OMG, după aperitiv vine deja desertul -, o bucăţică de  Mohnkuchen. Adică o ‘banală’ prăjitură cu mac, care poate fi făcută cam în… 267 de feluri. A mea, fireşte, e una cumpărată. Vielen dank, Dragoş, pentru iniţierea bavareză!

Oare acum mă pot considera iniţiat? Ha, ha!

blog_20150302_142835 blog_20150302_143628 blog_20150302_144845

Advertisements