În căutarea vinului perfect: Blauer Zweigelt Cavelli (2014)

image

Nu mai e mult pînă la reîntîlnirea cu Austria (drumul spre casă mereu trece pe acolo), aşa că mi-am propus să gust un soi austriac pe care l-am remarcat de ceva timp: Blauer Zweigelt. Se pare că e cel mai popular austriac (consider vinurile din Tirolul de Sud drept italieneşti, preferînd denumirea italiană a regiunii: Trentino, la care dacă adăugăm Alto Adige sună chiar poetic). Vinul de faţă e mai degrabă specific regiunii Niederösterreich, dar cu şanse de a fi găsit şi prin podgorii din Württemberg sau Franconia, fiind o idee mai bun (pentru mine asta înseamnă mai aspru, mai intens) decît Spätburgund-ul (Pinot Noir-ul nemţilor). Numele şi-l trage de la inventatorul lui, un vinificator pe numele lui Friedrich Zweigelt, care s-a gîndit prin 1922 să inoveze şi să nu-i lase pe austrieci să se obişnuiască numai cu Rotburger-ul (devenit pe alocuri Rotberger).
E un vin roşu, de un rubiniu mai deschis (am voie?), fără taninuri puternici (e şi foarte tînăr, e drept, dar nici nu mi-l imaginez învechit), cu puţin piper (alb sau verde). Unii spun că ar fi trebuit să simt vanilie, nu piper, aşadar nu vă recomand să mă credeți. Dacă e sec? Fireşte. Dacă numai despre vinuri seci voi scrie? Cred că da, căci despre cupajele portugheze sau franţuzeşti încă nu am apucat să vă spun nimic. De ce am scris despre acest austriac? Pentru că, fiind ieftin (există şi butelii mai scumpe, acesta e un Qualitätswein) mi-a depăşit aşteptările. S-a dovedit mai viguros şi mai săltăreţ decît unele cupaje sau soiuri cu pretenţii.
Şi ca să nu se creadă că francezii le au pe toate şi că numai sortimentele lor merită înfulecate (ei oricum cred asta!), eu am asociat la vinul ăsta nişte Bergkäse – brînză tare (Hartkäse, mediu maturată) de la munte de pe versantul austriac, nu de pe cel bavarez, şi şunculiță ‘alpină’. (Despre Pfefferwürstchen cu fasole brună nici nu poate fi vorba în recomandările franţujilor.) Dar de data asta, fără foto, căci am primit numeroase reclamații: ‘Ce faci, bre, acolo? Alea-s poze, nu fotografii! Ne faci poftă? Cum se prepară oare brînza aia? Credeam că citeşti cărți în Germania, la bibliotecă!’
Păi, da – răspund eu – citesc nişte… sticle. E bine aşa?

Advertisements