Ai grijă ce-ţi doreşti

O foarte cunoscută expresie (probabil nu numai) românească, folosită deseori zice aşa: ‘Ai grijă ce-ţi doreşti, căci s-ar putea să ţi se întîmple’.

După ce săptămîna trecută am avut ocazia să-l audiez pe Nigel Fabb, vorbind public despre formă şi experienţa lecturii (Special Experience and General Form: How Does the Rearrangement of Ordinary Language Enable a Literary Text to Generate Profound Experiences of Knowing?) în cadrul conferinţei Research Agendas in Literary Linguistics, ieri am reuşit să ajung la prelegerea inaugurală dintr-o serie specială, ţinută de Aleida Assmann şi Jan Assmann. Cînd în 2008, lector fiind la Universitatea din Konstanz, îmi exprimasem regretul de a nu fi putut (din varii motive) să îl audiez măcar pe vreunul dintre cei doi, nu mă gîndeam că dorinţa îmi va fi îndeplinită, chiar şi la 7 ani distanţă. Pot aşadar să aduc ofrande planetelor şi zeităţilor care mi-au ascultat dorinţele şoptite la ceas de seara, pe un balcon din Campusul West 2, Konstanz.

La Uni Mainz, Aleida Assmann şi Jan Assmann vor susţine o serie de prelegeri cu titlul Erinnern und Vergessen – Zur Konstruktion von Vergangenheitshorizonten, în cadrul a ceea ce aici se numeşte ‘Johannes Gutenberg-Stiftungsprofessur’, adică o catedră care anual (începînd din 2000) se oferă unor savanţi influenţi prin intermediul fundaţiilor ‘Johannes Gutenberg-Stiftungsprofessur’ şi ‘Freunde der Universität Mainz e.V.’ – care, contra unei donaţii de 50.000 euro, vă face loc printre membrii Kuratorium-ului. Vor fi zece prelegeri, ţinute marţea, între 21 aprilie şi 20 iunie, de care nu ar trebui să uit! Ar fi culmea! (Mai ales că urmează, în mai, Internationale Tagung ‘Theater Adaptationen. Interkulturelle Transformationen moderner Bühnen’.)

20150421_180505 20150421_180511 20150421_213300 20150421_213334

Advertisements