Monthly Archives: May 2015

Welcome in UK

‘W ^&%$ #@ &8$@_0(& , Sir?’blog_20150527_090056 e prima întrebare auzită de mine pe teritoriu britanic, la controlul paşapoartelor, pe London City Airport. ‘Noch mal, bitte?’ îngaim eu din reflex, după care mă trezesc din năuceală: ‘Ach so… I beg your pardon…?’ ‘From where are you coming, Sir?’ repetă ofiţereasa în timp ce se uită la paşaportul meu printr-o lupă imaginară, rugîndu-l şi pe colegul ei să arunce un ochi la el. ‘From Frankfurt’ adaug eu total nepregătit să fiu întrebat de unde vin, unde merg şi cîte pahare de vin pot bea cu mîna dreaptă. ‘Do you live there? May I see your permit?’ insistă femeia care luptă împotriva indivizilor care încalcă legi, cutume şi drepturi (de fapt, acestora din urmă ar trebui să le ‘mulţumim’ pentru felul în care oamenii legii reacţionează cînd văd un paşaport românesc). ‘Ăh, uhm, ich… I don’t have it’ adaug eu cu un uşor tremolo în voce, imaginîndu-mi cum voi fi preluat de un comando şi dus la un interogatoriu, motiv să fiu înjurat temeinic de prietenii care mă aşteptau la aeroport. ‘And what are you doing in Germany, Sir?’ ‘I teach language courses, I am lecturer at University of Mainz’ răspund împingînd pieptul înainte, redresîndu-mă şi încreţind fruntea, pregătit de contraatac. ‘And what are you doing in UK? Are you a tourist?’ ‘Yes, indeed, I am here to visit a friend of mine, in five days I’ll be gone…’ închei eu, deja iritat şi dornic de a scăpa mai repede de privirea-i iscoditoare şi de mulţimea din micul aeroport. După o zi plină de cursuri, după un zbor amînat cu 30 minute – din cauza traficului aglomerat de deasupra aeroportului londonez -, ultimul lucru la care m-aş fi aşteptat era acest dialog, altfel politicos, ocazionat de trecerea frontierei de stat a Regatului Unit. ‘Stai calm – îmi spun gazdele – nu eşti singurul căruia i se pun astfel de întrebări.’ Corect. Nu povestea în sine e de povestit. Mai demnă de consemnat este reacţia mea, pus în faţa unei situaţii noi, în care abia am reuşit să switch to English (pe care nu o vorbesc chiar atît de bine, am aflat cu ocazia asta). În ultimii şapte ani în care – slavă Domnului! -, am călătorit mii de kilometri prin UE, nu am fost întrebat nimic. Asta şi vreau să subliniez: că de cînd România e parte a Uniunii Europene ne-am dezobişnuit să fim controlaţi sau chestionaţi despre scopul şi durata vizitei prin partea asta de lume. La asta s-or gîndi intelectualii ăia din România cînd afirmă că UE înseamnă doar birocraţie, norme şi funcţii?

Greater London is great

Pentru a preîntîmpina cererea de a scrie un reportaj subiectiv şi autoironic despre experienţa vizitării – în premieră – a Londrei, declar aici şi acum că nu ştiu cînd şi dacă voi apuca să relatez cum fu la Londra (am avut ocazia să stau în Greater London, adică în Chessington mai exact). Pentru că urmează două săptămîni aproape infernale de muncă, pline de corecturi, rezumate, deadline-uri și raportări. Așa că voi enumera dintr-un foc termenii-cheie ai acestei vizite scurte și intense, sub semnul revederii cu prieteni dragi, după o pauză de aproximativ 10 ani. Thank you, Radu, Iulia, Margareta! Londra mea a arătat în felul următor: Bushy Park şi Hampton Court Palace (minunat, mai ales că nu e aglomerat, dat fiind faptul că e mai departe de City, motiv pentru care poţi zăbovi prin el – recomand bucătăria), apoi The Globe (de revizitat pe îndelete), Tate Modern (era să nu mai ies de acolo), British Museum (ce-i de spus? trebuie vizitat timp de o săptămînă măcar), Victoria and Albert Musem (foarte interesant şi foarte bogat, în toate privinţele), Science Museum (locul ideal pentru destuparea minţii), The Photographers’ Gallery (unde am avut ocazia să schimb două cuvinte cu Steve McCurry şi să iau un autograf!). Turneele citadine pedestre au punctat următoarele, pentru a le fixa pe harta memoriei, dar nu neapărat în ordinea de mai jos: Buckingham Palace, Westminster Abbey, Westminster Palace, St. James’s Park, Soho, Leicester Square, University of Westminster Library, Trafalgar Square,The National Gallery, Wyndham’s Theatre, London School of Economics, Savoy Theatre, Picadilly Circus, Picadilly Theatre, Apollo Theatre, Oxford Street, Regent Street; de asemenea, Hyde Park, St. Paul’s Cathedral, London Maritime Authority, St. Bartholomy Hospital, King’s College, Charing Cross Station, St. James’s Palace, Royal Academy of Arts, Somerset House, Wellington Arch, Imperial College of London. Concluzia mea superficială, caldă şi subiectivă sună cam aşa: după ce vizitezi Londra, toate celelalte oraşe ţi se par provinciale… 20150525_110609 20150525_103458 20150525_164154 blog_MG_0054 blog_MG_0006 blog_MG_0016 blog_MG_0221 blog_MG_0402 blog_MG_0105

O rețetă

Citind volumul lui Killian Jornet (Jurnalul unui campion, Polirom, 2014), mintea mi-a a rămas ancorată undeva la pagina 41:

Îmi amintesc de cuvintele lui Jordi, antrenorul meu. A alerga e o artă, la fel ca şi pictatul unui tablou sau compunerea unei piese muzicale. Şi pentru a crea o operă de artă, trebuie să-ți fie clare paru concepte de bază: tehnică, muncă, talent şi inspirație.

Putem înlocui oare a alerga cu a iubi, a deveni sau a trăi?

Posted from WordPress for Android

That’s what I call serious airline

In this evening I received this message:

Dear Mr Constantinescu

Please check-in and select your preferred seat.

For most routes,you can print your boarding pass up to 23 hours prior to departure from your own computer at home or have your boarding pass sent to your mobile device.

The following flights are now ready for check-in: via computer or via your mobile phone.

Yes, it’s a Lufthansa flight, from Frankfurt International Airport. That means ‘Star Alliance’.

Să fie asta mutarea cîştigătoare?

schmidt-martin-mainz8x6-1401704157

Cînd în locul danezului Kasper Hjulmand, la Mainz 05 a fost numit (prin februarie) un nou antrenor, adus de la echipa a doua a clubului, şi anume Martin Schmidt (48 ani), am fost unul dintre cei care s-au bucurat. Nu ştiam absolut nimic despre el, decît că are priză bună la jucători. Nu prea înţelegeam (nici acum nu am făcut mari progrese) ce declara presei, căci are un fel uşor bolovănos de a se exprima, plus un accent care nu e tipic Deutsch. Cam ţăran, mi-am zis în sinea mea. Dar era totuşi un ţăran simpatic, care părea că ştie ce vrea sa facă. Genul ăla, care nu prea stă la palavre, dar care se trezeşte cu noaptea-n cap şi pregăteşte detaliile recoltelor viitoare.

Ei, bine, normal că vorbeşte o germană diferită de cea a dicţionarelor mele: omu’ e elveţian, născut în vîrful muntelui (o, dar ce căbănuţă are familia lui în Wallis!). Schmidt s-a ocupat de cu totul şi cu totul alte lucruri înainte de a se apuca de antrenorat: a avut un atelier mecanic (la TV a vorbit despre Porsche şi Toyota), iar apoi a început o afacere cu… îmbrăcăminte, pe care a lăsat-o pe mîna surorilor (doar a două dintre ele, căci are cinci). Acum are o prietenă cu 22 ani mai tînără decît el, iar fotografii l-au surprins demult, cînd antrena anonima FC Raron, naked în vestiar predînd la tablă lecţii de tactică. În fond, le-a deturnat tuturor atenţia de la strategia pregătită pentru echipa sa, ha, ha!

Aşadar, un tip nonconformist, agreat, susţinut şi promovat de Christian Heidel, foarte apreciatul directorul sportiv al clubului care i-a făcut mari pe Jürgen Klopp şi Thomas Tuchel. Schmidt ar fi, potrivit comentatorilor, urmaşul firesc al celor doi: e la fel de temperamental şi extrovertit. Mi se pare normal şi mie, doar Tuchel l-a crescut, începînd din 2009, cînd l-a adus la club. Rămîne să vedem cît fotbal ştie – cu o echipă nu foarte ofertantă la nivel de talente: Okazaki e vedeta, în timp ce fotbalişti de viitor par a fi doar portarul Karius, mijlocaşul ofensiv Malli şi mijlocaşii la acoperire Geis şi Baumgartlinger, singurii care pot alerga cît le cere antrenorul; de subliniat că în meciul cu Eintracht echipa a adunat pentru arhiva cu statistici 260 sprinturi!

În fine, puţini au şansa lui Schmidt, aşa că pînă în 2018, cînd îi expiră contractul, ar fi bine să profite de ea…

You’ll never walk alone. Also in Bundesliga

Cei care mă cunosc – şi de data aceasta mă refer la cei mai apropiaţi prieteni – îşi amintesc sigur că în dese rînduri nu puteau conta pe mine vineri seara sau sîmbăta, deoarece nu voiam să ies din casă, căci aveam meci în Bundesliga, transmis în România de Eurosport. În Germania, meciurile din Bundesliga sînt transmise de Sky Sports – cu bonus chiar: fără comentariu şi doar cu camera tactică, adică una plasată sus, pentru a putea urmări dispunerea echipelor  (aşa am urmărit la un moment dat, pe Sky 5 HD, un meci de-al Bayern-ului). Dar pentru Sky ar trebui să îmi fac abonament şi să-mi cumpăr un alt Fernseher. (Da, mentalitate de neamţ: de ce să investesc în ceva ce nu prea folosesc? Pot merge la meci, dacă vreau, cu extensia: dacă găsesc bilet)  Adaug că Eurosportul merita urmărit în România, căci avea (sper că are şi acum) o echipă de comentatori foarte buni: Emil Grădinescu şi Cristi Vlad – care ştie aproape tot despre fotbalişti şi familiile lor, despre antrenorii, managerii, acţionarii din campionatele Germaniei, incluzînd aici Zweite Bundesliga. ‘Bun, bă, şi la ce te uiţi?’ mai întreba cîte un amic. Fireşte că în cele mai dese rînduri, răspunsurile mele includeau numele echipelor populare ale Germaniei: Borussia Dortmund, Bayern München, VfB Stuttgart, uneori Schalke 04, Werder Bremen sau Borussia Mönchengladbach – mie mi-a plăcut echipa asta încă de pe vremea cînd aici juca Lothar Matthäus. Dar de multe multe, au avut parte şi de răspunsuri gen: ‘Mainz – Köln’. După care urma un şuvoi de replici din care cea mai reproductibilă ar suna aşa: ‘Ce drecu poţi vedea la un astfel de meci?!’…

Ei, bine, da. Pentru cei pentru care fotbalul înseamnă numai 90 minute de driblinguri şi spectacol colorat, eventual în care să evolueze şi să cîştige numai echipa preferată, Bundesliga poate fi frustrantă deseori. Aici banii nu curg ca în Anglia sau Spania, salariile jucătorilor sînt mai mici, drepturile de televizare nu aduc sumele fabuloase din Premier League. Spectacolul nu lipseşte, să fim bine înţeleşi, dar nu ai parte în aceeaşi etapă de meciuri tari ca Chelsea – Man United, Liverpool – Arsenal sau Tottenham – Man City. (Asta nu înseamnă că echipe ca Stoke City, Swansea sau QPR nu ar putea avea prestaţii excelente.) Abundenţa din La Primera sau Premier League nu o vom întîlni prea curînd în Bundesliga. De ce? Pentru că avem altă cultură fotbalistică în Germania. Căci despre asta vorbim aici: cultură fotbalistică. Parte a unei culturi sportive, despre care vorbim mai pe îndelete în emisiunea, pardon, postarea viitoare.

În Germania, te apuci să joci fotbal nu neapărat ca să scapi de sărăcie, ca să ai gagici faine sau maşini supersportive (Marco Reus a luat-o în freza de cocoş după ce Polizei i-a dat o amendă proporţională cu venitul: 50 000 euro, un mizilic pentru el, dar nu pentru neamţul de rînd). Te apuci de fotbal aşa cum te apuci de caiac-canoe, alergări, nordic walking, înot, handbal şi mai ce vreţi voi. Te mai apuci de fotbal ca să faci parte dintr-o familie – ăsta e cuvîntul cheie. O familie de campioni, în general; la nivelul echipelor naţionale, în acest moment DFB (federaţia germană de fotbal) are trofeele momentului: titlul mondial, la fotbal masculin şi feminin deopotrivă. Fireşte că visezi să ajungi într-o bună zi la un club mare. Dominante sînt însă solidarităţile locale: dacă în cartierul meu joacă FC Freudenberg (e pe bune, nu e un nume inventat) atunci voi ţine cu ‘freudenbergerii mei’ şi voi juca pentru ei, apoi mai vedem. Asta nu înseamnă că în cartier nu vezi arborate prin curţile oamenilor steaguri cu Eintracht Frankfurt sau Borussia Dortmund (doamne, cît de iubită e echipa asta peste tot!).

Să ne mai înţelegem încă o dată: eu nu prea ţin cu nemţii, însă am un respect şi admiraţie fără limite pentru felul în care definesc fotbalul: organizare, efort, tenacitate, ambiţie, comunitate şi fidelitate. Şi prefer, în cele mai multe cazuri, fotbaliştii de travaliu, constanţi, şi eleganţi; îi ador şi pe cei care îşi dau sufletul pe teren; îmi plac fentele şi driblingurile, dar nu cad pe spate la orice mărgea. Plus că portarii sînt eroii mei, de la Dasaev, Arconada, Shilton, Zubizareta, van Breukelen, Schmeichel şi Moraru, pînă la Kahn, Perruzzi, Casillas. Îl apreciez şi mă înclin în faţa lui pe fotbalistul care a suplinit procentul redus de talent avut de la natură cu munca şi antrenamentele zilnice, pe ploaie şi pe vînt, ninsoare sau zăpuşeală. E exact ce nu am putut face eu niciodată: să mă antrenez pentru un ipotetic meci în nici măcar nu ştiu dacă mă va selecta antrenorul (poate de aia m-am şi lăsat de fotbal prin 1982-1983: ‘cum adică, port numărul 18, nu-s titular?’).

No, iată că ceea ce voiam să fie doar introducerea mi-a scăpat de sub control… şi risc să nu mai apuc să spun nimic despre meciul de ieri: Mainz 05 – FC Köln, adică ultimul meci de acasă din acest sezon de Bundesliga. Un sezon modest pentru echipa noastră – deh, locul meu de muncă nu e departe de Coface Arena -, aşa că ţin cu meenzerii, ca şi alţi locuitori ai Wiesbaden-ului, care nu are echipă de fotbal în Bundesliga. (SV Wehen Wiesbaden bălteşte în a treia divizie; în schimb echipa de volei feminin a terminat pe locul 3 în Erste Bundesliga, aia e echipa oraşului.) Am mai scris despre Mainz 05 şi nivelul echipei; după ce l-am criticat în iarnă pe Kasper Hjulmand – prea gentleman, de aia credeam că scîrţîe şandramaua -, se pare că am fost ascultat şi a fost demis. În locul lui a fost numit Martin Schmidt, antrenorul echipei secunde. Iniţial, haină pentru vreme rea, Schmidt s-a dovedit soluţia pentru evitarea retrogradării (ai cărei aburi pluteau pe valea Rinului): apropiat de jucători, fără ifose, harnic şi atent. Cum adică atent? Da, atent la ce se întîmplă la celelalte echipe, şi mai ales în teren. Cum a fost şi ieri. După o primă repriză mai mult decît modestă, a mutat bine în repriza a doua, cu mingi directe peste linii, şi în min. 47 a înscris coreeanul Koo. Apoi introducerea lui Jairo, care a înscris după două minute al doilea gol al meciului. Atent cu Noveski, pe care l-a scos pentru standing ovations (bine, aşa se face la case civilizate, nu e ceva neobişnuit), fiind ultimul meci al macedoneanului cu cele mai multe meciuri în Bundesliga ale unui meenzer: 245, în 11 sezoane (dar nu toate în prima divizie). Nikolce Noveski a fost căpitan, aşa cum pe vremuri aici a fost Jürgen Klopp. Respectat şi iubit de suporteri, care i-au iertat gafele din prima repriză, a fost celebrat cum se cuvine: ovaţii, cîntecele, selfie-uri, pancarte; plus un premiu în bani de la sponsori. Cum spuneam, Bundesliga înseamnă respect şi fidelitate (mă gîndesc şi la accidentatul Elkin Soto, omagiat de toată tribuna şi cele 11 tricouri cu nr. 19 purtate la încălzire de titulari) . Poate nu la la aceleaşi cote ca la Liverpool, unde în aceeaşi zi, în pofida unei înfrîngeri inadmisibile cu 1-3 contra Crystal Palace, s-a cîntat cu intensitate maximă You’ll never wall alone – poate pentru ultima dată – pentru Steven Gerrard. Şi pentru că eu nu am putut cînta la Liverpool, am cîntat la Mainz imnul cormoranilor (adoptat şi de meenzeri, înfrăţiţi cu echipa din Liverpool, ca şi cei din Dortmund ori Glasgow):

Cum spuneam, respect şi fidelitate. Mă gîndesc cumva cu tristeţe, că de acum cînd voi urmări Liverpool, nu-l voi mai vedea pe Gerrard, the skipper of magic FC Liverpool. Căci, oricîte greşeli sau neîmpliniri va fi avut Stevie G, el rămîne căpitanul pe care n-ai cum să nu-l respecţi măcar, dacă nu-l iubești. Cum Gerrard e un capitol al marii istorii de pe Anfield Road (Everton included), poate şi pentru faptul că a refuzat pe Chelsea, Milan sau Real, riscînd să rămînă fără trofee, nu pot decît să-l iubesc.

Mai jos, cîteva imagini de la Mainz, cea mai frumoasă fiind cea cu banner-ul jucătorilor, care admite că geMAINZam vom continua în Bundelisga. De la nemţescul gemeinsam, care înseamnă împreună. (Nu pot să nu mă gîndesc la faptul că acest oraş are mai puţini locuitori decît Iaşii mei din buletin, unde municipalitatea toarnă banii cu găleata într-o echipă irelevantă, care nici măcar suporteri nu are…)

20150516_172306 20150516_152713 20150516_153227

P.S. Din sezonul următor, va fi greu de urmărit Bundesliga din tribune în zona Rhein-Main: pe lîngă Mainz 05, Eintracht Frankfurt, vom mai avea o echipă – SV Darmstadt, nou promovată…