Pasiune totală: Avishai Cohen Trio – Live in Mainz (Frankfurter Hof, 2015)

Avishai Cohen Trio - From Darkness

Simplu: se cumpără biletul şi se merge la ‘Frankfurter Hof’ în Mainz (o sală rectangulară, cu balcon, curată şi bine ventilată) cu suficient de mult timp înainte de începerea concertului astfel încît să poti citi anunţul de la bar, care te anunţă că, întrucît concertul din seara aceasta nu are pauză, poţi lua băutura în sală. Zis şi făcut. În cazul de faţă, bere, nu vin, căci setea trebuia oprită repede. Retrospectiv, aş mai adăuga că setea de muzică bună niciodată nu poate fi ostoită… Aici ar trebui să citiţi o cronicuţă – subiectivă, superficială şi foare personală – a concertului susţinut de Avishai Cohen Trio. Adică de Avishai Cohen himself, împreună cu nişte coechipieri extragalactici: Nitai Hershkovits (pianist cu care a lansat în 2013 Duende, album pe care, nepermis, eu nu îl am!) şi Daniel Dor, pe care Avishai l-a prezentat foarte fain. Citez aproximativ: ‘Cum deja lucrez cu cel mai bun pianist, Nitai, îmi trebuia şi cel mai bun baterist. Nitai mi-a spus: O, cunosc eu pe cineva, vrei să ţi-l prezint? Şi ăla a fost, doamnelor şi domnilor – arătînd în stînga lui -, Daniel Dor!’ Trebuie să remarc prestaţia excelentissimă a bateristului bărbos, pasionat şi atent, care foloseşte 6 (şase) rînduri de beţe în concerte. Dacă nu se cheamă beţe, daţi-mi de ştire (links are welcomed). Cohen a mai mărturisit ceva: că în general îşi compune melodiile la pian, de aceea are nevoie de cel mai bun pianist. Got it?

Chiar şi aproape la o săptămînă după concert, îmi este foarte greu să scriu ceva convingător despre acest concert, parte a unui turneu mai amplu de promovare a albumului From Darkness (2015, Razdaz Recordz), produs de Avishai Cohen himself (cu Lars Nilsson, though). A fost un concert cu 4 bis-uri, în care publicul – încălzit pe final – a cerut piese ca Morenika sau Pinzin Kinzin, fără succes. Mie mi-ar fi plăcut Shuvi Elai, în orice caz ceva de pe Shaot Regishot (2008), unul dintre albumele mele preferate. La fel, şi Aurora (2009). Este evident, însă, că orice ar interpreta Avishai Cohen, inclusiv vocal, nu are cum să nu provoace an ’emotional storm’, ca să-l citez tot pe el, de pe albumul Continuo (2006) – altă bijuterie de album! Căci, la fel ca şi spectatoarea columbiană din spatele meu, rîndul 5 adică, îţi vine să strigi la final de concert: ‘Gracias! Pliz, don’t go, mizter Coen!’ Cum să plece şi să-i ia cu el pe pianistul cu alură de licean genial care nu vrea să îşi pregătească lecţiile, ci doar să cînte la pian neîntrerupt? Să-l ia cu el pe Daniel Dor, adevărata surpriză – pentru mine – a serii? Avishai Cohen himself nu m-a surpins deloc: rămîne acelaşi personaj charismatic, temperat şi energic, pasional şi geometric, melancolic şi conectat. Dacă se poate… de ce nu? Şi dacă tot nu am scris despre albumul From Darkness pînă acum, să menţionez măcar piesele mele preferate: Ballad for an Unborn (da, E.S.T. stuff), AbieLost Tribe, Halelyah. Da, se simt motive latino, orientale, klezmer. Singurul minus ar putea fi lungimea, mai bine spus scurtimea, pieselor. E un album concentrat, comprimat. Şi ca recomandare, vă rog să nu îl ascultaţi în căşti: nu veţi mai şti nimic din ce se petrece în lumea reală. Vă acaparează.

10858570_652180671581315_5757472418250005057_n 11116315_652180701581312_1167815446233816963_n

P.S. Vă rog să acceptaţi ‘calitatea’ fotografiilor. Dar în urmă cu fix doi ani, am hotărît să nu mai folosesc DSLR-ul la concerte sau în muzee. Aşa, ca prinţip.

Advertisements