Să fie asta mutarea cîştigătoare?

schmidt-martin-mainz8x6-1401704157

Cînd în locul danezului Kasper Hjulmand, la Mainz 05 a fost numit (prin februarie) un nou antrenor, adus de la echipa a doua a clubului, şi anume Martin Schmidt (48 ani), am fost unul dintre cei care s-au bucurat. Nu ştiam absolut nimic despre el, decît că are priză bună la jucători. Nu prea înţelegeam (nici acum nu am făcut mari progrese) ce declara presei, căci are un fel uşor bolovănos de a se exprima, plus un accent care nu e tipic Deutsch. Cam ţăran, mi-am zis în sinea mea. Dar era totuşi un ţăran simpatic, care părea că ştie ce vrea sa facă. Genul ăla, care nu prea stă la palavre, dar care se trezeşte cu noaptea-n cap şi pregăteşte detaliile recoltelor viitoare.

Ei, bine, normal că vorbeşte o germană diferită de cea a dicţionarelor mele: omu’ e elveţian, născut în vîrful muntelui (o, dar ce căbănuţă are familia lui în Wallis!). Schmidt s-a ocupat de cu totul şi cu totul alte lucruri înainte de a se apuca de antrenorat: a avut un atelier mecanic (la TV a vorbit despre Porsche şi Toyota), iar apoi a început o afacere cu… îmbrăcăminte, pe care a lăsat-o pe mîna surorilor (doar a două dintre ele, căci are cinci). Acum are o prietenă cu 22 ani mai tînără decît el, iar fotografii l-au surprins demult, cînd antrena anonima FC Raron, naked în vestiar predînd la tablă lecţii de tactică. În fond, le-a deturnat tuturor atenţia de la strategia pregătită pentru echipa sa, ha, ha!

Aşadar, un tip nonconformist, agreat, susţinut şi promovat de Christian Heidel, foarte apreciatul directorul sportiv al clubului care i-a făcut mari pe Jürgen Klopp şi Thomas Tuchel. Schmidt ar fi, potrivit comentatorilor, urmaşul firesc al celor doi: e la fel de temperamental şi extrovertit. Mi se pare normal şi mie, doar Tuchel l-a crescut, începînd din 2009, cînd l-a adus la club. Rămîne să vedem cît fotbal ştie – cu o echipă nu foarte ofertantă la nivel de talente: Okazaki e vedeta, în timp ce fotbalişti de viitor par a fi doar portarul Karius, mijlocaşul ofensiv Malli şi mijlocaşii la acoperire Geis şi Baumgartlinger, singurii care pot alerga cît le cere antrenorul; de subliniat că în meciul cu Eintracht echipa a adunat pentru arhiva cu statistici 260 sprinturi!

În fine, puţini au şansa lui Schmidt, aşa că pînă în 2018, cînd îi expiră contractul, ar fi bine să profite de ea…

Advertisements