You’ll never walk alone. Also in Bundesliga

Cei care mă cunosc – şi de data aceasta mă refer la cei mai apropiaţi prieteni – îşi amintesc sigur că în dese rînduri nu puteau conta pe mine vineri seara sau sîmbăta, deoarece nu voiam să ies din casă, căci aveam meci în Bundesliga, transmis în România de Eurosport. În Germania, meciurile din Bundesliga sînt transmise de Sky Sports – cu bonus chiar: fără comentariu şi doar cu camera tactică, adică una plasată sus, pentru a putea urmări dispunerea echipelor  (aşa am urmărit la un moment dat, pe Sky 5 HD, un meci de-al Bayern-ului). Dar pentru Sky ar trebui să îmi fac abonament şi să-mi cumpăr un alt Fernseher. (Da, mentalitate de neamţ: de ce să investesc în ceva ce nu prea folosesc? Pot merge la meci, dacă vreau, cu extensia: dacă găsesc bilet)  Adaug că Eurosportul merita urmărit în România, căci avea (sper că are şi acum) o echipă de comentatori foarte buni: Emil Grădinescu şi Cristi Vlad – care ştie aproape tot despre fotbalişti şi familiile lor, despre antrenorii, managerii, acţionarii din campionatele Germaniei, incluzînd aici Zweite Bundesliga. ‘Bun, bă, şi la ce te uiţi?’ mai întreba cîte un amic. Fireşte că în cele mai dese rînduri, răspunsurile mele includeau numele echipelor populare ale Germaniei: Borussia Dortmund, Bayern München, VfB Stuttgart, uneori Schalke 04, Werder Bremen sau Borussia Mönchengladbach – mie mi-a plăcut echipa asta încă de pe vremea cînd aici juca Lothar Matthäus. Dar de multe multe, au avut parte şi de răspunsuri gen: ‘Mainz – Köln’. După care urma un şuvoi de replici din care cea mai reproductibilă ar suna aşa: ‘Ce drecu poţi vedea la un astfel de meci?!’…

Ei, bine, da. Pentru cei pentru care fotbalul înseamnă numai 90 minute de driblinguri şi spectacol colorat, eventual în care să evolueze şi să cîştige numai echipa preferată, Bundesliga poate fi frustrantă deseori. Aici banii nu curg ca în Anglia sau Spania, salariile jucătorilor sînt mai mici, drepturile de televizare nu aduc sumele fabuloase din Premier League. Spectacolul nu lipseşte, să fim bine înţeleşi, dar nu ai parte în aceeaşi etapă de meciuri tari ca Chelsea – Man United, Liverpool – Arsenal sau Tottenham – Man City. (Asta nu înseamnă că echipe ca Stoke City, Swansea sau QPR nu ar putea avea prestaţii excelente.) Abundenţa din La Primera sau Premier League nu o vom întîlni prea curînd în Bundesliga. De ce? Pentru că avem altă cultură fotbalistică în Germania. Căci despre asta vorbim aici: cultură fotbalistică. Parte a unei culturi sportive, despre care vorbim mai pe îndelete în emisiunea, pardon, postarea viitoare.

În Germania, te apuci să joci fotbal nu neapărat ca să scapi de sărăcie, ca să ai gagici faine sau maşini supersportive (Marco Reus a luat-o în freza de cocoş după ce Polizei i-a dat o amendă proporţională cu venitul: 50 000 euro, un mizilic pentru el, dar nu pentru neamţul de rînd). Te apuci de fotbal aşa cum te apuci de caiac-canoe, alergări, nordic walking, înot, handbal şi mai ce vreţi voi. Te mai apuci de fotbal ca să faci parte dintr-o familie – ăsta e cuvîntul cheie. O familie de campioni, în general; la nivelul echipelor naţionale, în acest moment DFB (federaţia germană de fotbal) are trofeele momentului: titlul mondial, la fotbal masculin şi feminin deopotrivă. Fireşte că visezi să ajungi într-o bună zi la un club mare. Dominante sînt însă solidarităţile locale: dacă în cartierul meu joacă FC Freudenberg (e pe bune, nu e un nume inventat) atunci voi ţine cu ‘freudenbergerii mei’ şi voi juca pentru ei, apoi mai vedem. Asta nu înseamnă că în cartier nu vezi arborate prin curţile oamenilor steaguri cu Eintracht Frankfurt sau Borussia Dortmund (doamne, cît de iubită e echipa asta peste tot!).

Să ne mai înţelegem încă o dată: eu nu prea ţin cu nemţii, însă am un respect şi admiraţie fără limite pentru felul în care definesc fotbalul: organizare, efort, tenacitate, ambiţie, comunitate şi fidelitate. Şi prefer, în cele mai multe cazuri, fotbaliştii de travaliu, constanţi, şi eleganţi; îi ador şi pe cei care îşi dau sufletul pe teren; îmi plac fentele şi driblingurile, dar nu cad pe spate la orice mărgea. Plus că portarii sînt eroii mei, de la Dasaev, Arconada, Shilton, Zubizareta, van Breukelen, Schmeichel şi Moraru, pînă la Kahn, Perruzzi, Casillas. Îl apreciez şi mă înclin în faţa lui pe fotbalistul care a suplinit procentul redus de talent avut de la natură cu munca şi antrenamentele zilnice, pe ploaie şi pe vînt, ninsoare sau zăpuşeală. E exact ce nu am putut face eu niciodată: să mă antrenez pentru un ipotetic meci în nici măcar nu ştiu dacă mă va selecta antrenorul (poate de aia m-am şi lăsat de fotbal prin 1982-1983: ‘cum adică, port numărul 18, nu-s titular?’).

No, iată că ceea ce voiam să fie doar introducerea mi-a scăpat de sub control… şi risc să nu mai apuc să spun nimic despre meciul de ieri: Mainz 05 – FC Köln, adică ultimul meci de acasă din acest sezon de Bundesliga. Un sezon modest pentru echipa noastră – deh, locul meu de muncă nu e departe de Coface Arena -, aşa că ţin cu meenzerii, ca şi alţi locuitori ai Wiesbaden-ului, care nu are echipă de fotbal în Bundesliga. (SV Wehen Wiesbaden bălteşte în a treia divizie; în schimb echipa de volei feminin a terminat pe locul 3 în Erste Bundesliga, aia e echipa oraşului.) Am mai scris despre Mainz 05 şi nivelul echipei; după ce l-am criticat în iarnă pe Kasper Hjulmand – prea gentleman, de aia credeam că scîrţîe şandramaua -, se pare că am fost ascultat şi a fost demis. În locul lui a fost numit Martin Schmidt, antrenorul echipei secunde. Iniţial, haină pentru vreme rea, Schmidt s-a dovedit soluţia pentru evitarea retrogradării (ai cărei aburi pluteau pe valea Rinului): apropiat de jucători, fără ifose, harnic şi atent. Cum adică atent? Da, atent la ce se întîmplă la celelalte echipe, şi mai ales în teren. Cum a fost şi ieri. După o primă repriză mai mult decît modestă, a mutat bine în repriza a doua, cu mingi directe peste linii, şi în min. 47 a înscris coreeanul Koo. Apoi introducerea lui Jairo, care a înscris după două minute al doilea gol al meciului. Atent cu Noveski, pe care l-a scos pentru standing ovations (bine, aşa se face la case civilizate, nu e ceva neobişnuit), fiind ultimul meci al macedoneanului cu cele mai multe meciuri în Bundesliga ale unui meenzer: 245, în 11 sezoane (dar nu toate în prima divizie). Nikolce Noveski a fost căpitan, aşa cum pe vremuri aici a fost Jürgen Klopp. Respectat şi iubit de suporteri, care i-au iertat gafele din prima repriză, a fost celebrat cum se cuvine: ovaţii, cîntecele, selfie-uri, pancarte; plus un premiu în bani de la sponsori. Cum spuneam, Bundesliga înseamnă respect şi fidelitate (mă gîndesc şi la accidentatul Elkin Soto, omagiat de toată tribuna şi cele 11 tricouri cu nr. 19 purtate la încălzire de titulari) . Poate nu la la aceleaşi cote ca la Liverpool, unde în aceeaşi zi, în pofida unei înfrîngeri inadmisibile cu 1-3 contra Crystal Palace, s-a cîntat cu intensitate maximă You’ll never wall alone – poate pentru ultima dată – pentru Steven Gerrard. Şi pentru că eu nu am putut cînta la Liverpool, am cîntat la Mainz imnul cormoranilor (adoptat şi de meenzeri, înfrăţiţi cu echipa din Liverpool, ca şi cei din Dortmund ori Glasgow):

Cum spuneam, respect şi fidelitate. Mă gîndesc cumva cu tristeţe, că de acum cînd voi urmări Liverpool, nu-l voi mai vedea pe Gerrard, the skipper of magic FC Liverpool. Căci, oricîte greşeli sau neîmpliniri va fi avut Stevie G, el rămîne căpitanul pe care n-ai cum să nu-l respecţi măcar, dacă nu-l iubești. Cum Gerrard e un capitol al marii istorii de pe Anfield Road (Everton included), poate şi pentru faptul că a refuzat pe Chelsea, Milan sau Real, riscînd să rămînă fără trofee, nu pot decît să-l iubesc.

Mai jos, cîteva imagini de la Mainz, cea mai frumoasă fiind cea cu banner-ul jucătorilor, care admite că geMAINZam vom continua în Bundelisga. De la nemţescul gemeinsam, care înseamnă împreună. (Nu pot să nu mă gîndesc la faptul că acest oraş are mai puţini locuitori decît Iaşii mei din buletin, unde municipalitatea toarnă banii cu găleata într-o echipă irelevantă, care nici măcar suporteri nu are…)

20150516_172306 20150516_152713 20150516_153227

P.S. Din sezonul următor, va fi greu de urmărit Bundesliga din tribune în zona Rhein-Main: pe lîngă Mainz 05, Eintracht Frankfurt, vom mai avea o echipă – SV Darmstadt, nou promovată…

Advertisements