Welcome in UK

‘W ^&%$ #@ &8$@_0(& , Sir?’blog_20150527_090056 e prima întrebare auzită de mine pe teritoriu britanic, la controlul paşapoartelor, pe London City Airport. ‘Noch mal, bitte?’ îngaim eu din reflex, după care mă trezesc din năuceală: ‘Ach so… I beg your pardon…?’ ‘From where are you coming, Sir?’ repetă ofiţereasa în timp ce se uită la paşaportul meu printr-o lupă imaginară, rugîndu-l şi pe colegul ei să arunce un ochi la el. ‘From Frankfurt’ adaug eu total nepregătit să fiu întrebat de unde vin, unde merg şi cîte pahare de vin pot bea cu mîna dreaptă. ‘Do you live there? May I see your permit?’ insistă femeia care luptă împotriva indivizilor care încalcă legi, cutume şi drepturi (de fapt, acestora din urmă ar trebui să le ‘mulţumim’ pentru felul în care oamenii legii reacţionează cînd văd un paşaport românesc). ‘Ăh, uhm, ich… I don’t have it’ adaug eu cu un uşor tremolo în voce, imaginîndu-mi cum voi fi preluat de un comando şi dus la un interogatoriu, motiv să fiu înjurat temeinic de prietenii care mă aşteptau la aeroport. ‘And what are you doing in Germany, Sir?’ ‘I teach language courses, I am lecturer at University of Mainz’ răspund împingînd pieptul înainte, redresîndu-mă şi încreţind fruntea, pregătit de contraatac. ‘And what are you doing in UK? Are you a tourist?’ ‘Yes, indeed, I am here to visit a friend of mine, in five days I’ll be gone…’ închei eu, deja iritat şi dornic de a scăpa mai repede de privirea-i iscoditoare şi de mulţimea din micul aeroport. După o zi plină de cursuri, după un zbor amînat cu 30 minute – din cauza traficului aglomerat de deasupra aeroportului londonez -, ultimul lucru la care m-aş fi aşteptat era acest dialog, altfel politicos, ocazionat de trecerea frontierei de stat a Regatului Unit. ‘Stai calm – îmi spun gazdele – nu eşti singurul căruia i se pun astfel de întrebări.’ Corect. Nu povestea în sine e de povestit. Mai demnă de consemnat este reacţia mea, pus în faţa unei situaţii noi, în care abia am reuşit să switch to English (pe care nu o vorbesc chiar atît de bine, am aflat cu ocazia asta). În ultimii şapte ani în care – slavă Domnului! -, am călătorit mii de kilometri prin UE, nu am fost întrebat nimic. Asta şi vreau să subliniez: că de cînd România e parte a Uniunii Europene ne-am dezobişnuit să fim controlaţi sau chestionaţi despre scopul şi durata vizitei prin partea asta de lume. La asta s-or gîndi intelectualii ăia din România cînd afirmă că UE înseamnă doar birocraţie, norme şi funcţii?

Advertisements