Alte Oper sau altă lume: Julia Fischer Live (Frankfurt, 2015)

_MG_5063

În cele ce urmează ar trebui să citiţi o cronicuţă (folosesc diminutivul pentru că niciodată nu mi-am luat în serios rolul de cronicar de albume, filme sau cărţi) a unui concert foarte, foarte aşteptat. În februarie, cînd trebuia să aibă loc acest concert, solista Julia Fischer s-a îmbolnăvit, iar concertul s-a amînat pentru luna iunie (cînd, probabil, şansele de a răci, scad simţitor, speculez şi eu ca unul născut la munte, în zona cea mai friguroasă a României – sînt un intracarpatic!).

Ei bine, îmi este foarte greu să formulez o evaluare a prestaţiei Juliei Fischer – care a concertat de această dată în dublă postură: pianistă şi violonistă. Aş putea spune că a sunat impecabil, fără greşeală. Un program intens, bazat pe doi compozitori: Dvorak şi Schubert. Cvintetul de coarde C Dur op. 956 al lui Schubert m-a impresionat din cale-afară (a beneficiat şi de prestaţia unui violoncelist foarte bine cotat: Daniel Schot-Müller, ole!). Compoziţia în sine mi se pare foarte echilibrată, atît structural, cît şi ca provocare tehnică (ce-o mai fi însemnînd şi asta). Dar cum mie mi s-a pus că am urechi de tablă (de vreme ce pot asculta heavy/progresiv/death/black/şi-orice-mai-vreţi-dumneavoastră-metal, do you remember, Alex Condurache?), poate că nu sînt eu cel mai în măsură să îmi dau cu părerea. Şi totuşi, dreptul la părere nu ni-l poate lua nimeni. Cu precizarea că pur şi simplu nu trebuie să mă credeţi, căci nu ştiu dacă vă pot convinge de ce merită daţi banii pe un concert cu Julia Fischer. Nu ar însemna nimic să spun că e violonista mea preferată. De ce nu Anne-Sophie Mutter? (Cu care toţi vor să o compare, dar, ntz, ntz, aici e o capcană: nu cred că e avantajată Mutter.) Sau Viviane Hagner? Sau Nicola Benedetti? Sau Sau Caroline Widmann? Sau Lisa Batiashvili? Sau… lista poate continua. (La fel de bine, am putea încerca să o comparăm cu Yuja Wang? Sau cu Valentina Lisiţa? Căci, repet, Julia Fischer este o excelintissimă pianistă.) Nu ştiu cu ce e mai bună, cuantificabil sau muzicologic. Abonaţi-vă la revista ‘Concerti’ sau la care mai vreţi dumneavoastră, puteţi citi acolo cronici fundamentate. Eu spun doar atît: Julia Fischer îmi transmite mie, ca simplu ascultător eclectic şi subiectiv, că prin ea, sunetele, ritmurile, armonia muzicii, exersate continuu desigur, ajung în stare pură la urechea, mintea mea. Dacă în cazul lui simfoniilor dirijate de Sergiu Celibidache diferenţa poate fi măsurată la nivel de tempo, dincoace lucrurile par invizibile, şi totuşi… Poate chiar există dimensiunea aia transcendentală despre care vorbea Celibidache încercînd să fundamenteze o fenomenologie a muzicii. Şi oricît de contradictoriu ar fi fost Celibidache, amprenta lăsată de el este decelabilă si irepetabilă. Aş spune că la fel stau lucrurile şi cu Julia Fischer, pe care mulţi o consideră steaua în ascensiune a muzicii, cel puţin p’acilea; aşa, ca mic amănunt: la 27 ani i s-a oferit o catedră la Universitatea din Frankfurt (pe care, desigur, a acceptat-o). Considerată de unii melomani drept arogantă, Julia Fischer şi-a văzut nestingherită de cariera ei, de familia ei, de studenţii ei. Cumva speriată de dorinţa multor artişti de a aduce muzica clasică în pieţe, stadioane sau chiar şcoli, ea a susţinut mereu că cei care vor să meargă la un concert simfonic o pot face foarte simplu. Cum şi Anne-Sophie Mutter arăta, un bilet la Alte Oper din Frankfurt, de exemplu, nu costă neapărat mai mult decît un bilet la un meci de fotbal din Bundesliga (ha, ha, motivul pentru care nu am fost la un concert de Ceaikovski cu Anne-Sophie Mutter este tocmai acesta: 110 euro!). No, acum, pe de altă parte, nu pot să nu mă gîndesc la un articol în care se sublinia că poziţia în care trebuie să ascultăm muzica într-o sală de concerte este un ne-naturală (în poziţia şezut), oricît de confortabile ar fi fotoliile sau scaunele, motiv pentru care lumea nu s-ar înghesui în sălile de concert. Eu mă regăsesc sincer în acest eşantion: de obcei, ascult muzica lenevind în pat. Ceea ce nu înseamnă că atunci cînd voi avea ocazia nu voi trage o fugă la Alte Oper în Frankfurt, care încet-încet mă cucereşte. E pur şi simplu o altă lume…

Dacă nu o ştiţi pe Julia, aruncaţi un ochi aici:

Advertisements