Un posibil scop al guvernării

Analiştii politici, filosofii şi politologii sînt invitaţi să nu citească rîndurile care urmează. Nu de alta, dar nu vor găsi note de subsol, citate sau modele de argumentare. Mai degrabă gînduri răzleţe despre unul dintre scopurile guvernării. Şi totul pleacă de la un titlu din Süddeutsche Zeitung, nr. 116 din 22 Mai 2015: ‘Ungleichheit schadet der Wirtschaft’, sub semnătura lui Alexander Hagelüken. Şi care afirmă – citînd cel mai recent raport OECD – următoarele:

‘Arm und Reich klaffen in der westlichen Welt so stark auseinander wie seit 30 Jahren nicht mehr. (…) Auch in Deutschland: Während die reichsten zehn Prozent der Deutschen vor 30 Jahren fünf Mal so viel verdienten wie die ärmsten zehn Prozent, sind es inszwischen fast sieben Mal so viel. (…) Positiv ist in Deutschland, dass die Ungleichheit seit dem Jahr 2007 nicht mehr anstieg.’

Rezumat: deşi, din 2007 inegalitatea n-a mai crescut în Germania (aspect pozitiv, în paginile unui cotidian mai degrabă de stînga), totuşi decalajul este cel mai ridicat din ultimii 30 ani: zece la sută dintre cei mai bogaţi cîştigă de şapte ori mai mult decît zece la sută dintre cei mai săraci (în 1985 cîştigau de cinci ori mai mult). Cumva progresia asta s-a oprit în anul 2007, la nemţi. Inegalitatea, discutată în contextul echităţii sociale, e o temă importantă pentru nemţi. Dar şi pentru englezi, după cum reiese din discuţiile purtate la Londra cu şeful departamentului de Politics de la Kingston University, un prieten destoinic, plecat acum 15 ani din România: Radu Cinpoeş (veţi mai auzi de el!).
Ei bine, însuşi termenul ‘inegalitate’ ridică numeroase probleme: opusul ar fi ‘egalitate’, dar mai ales pentru fostele ţări comuniste mai este relevant acest cuvînt, demonetizat de propagandă? Ar trebui să fie. Pentru mine cel puţin, este. De ce? Pentru că în ultimele luni (mai exact 8) am migrat din cea mai săracă economie a UE, dintr-unul dintre cele mai sărace oraşe, în cea mai puternică economie, într-un oraş care are o putere de cumpărare situată la o cotă de cca. 120% faţă de media Germaniei: Wiesbaden, capitala landului Hessa. Iar faptul că acum cîştig cam de cîteva ori mai mult decît înainte ar trebui să mă facă să mă consider bogat. Probabil, depinde de sistemul de referinţă; în funcţie de acesta stabilim ‘cît de relativă’ e bogăţia sau sărăcia. Pe scurt, nu, nu sînt bogat. Dar mi-ar plăcea, ha, ha! Adică visez la o societate de bogaţi numai? Cît de tare să mă fi pervertit lectura utopiilor? Not at all! Egalitatea ar fi bună dacă am fi cu toţii bogaţi sau dacă am fi cu toţii săraci? E acesta idealul social? Ar fi bine ca pînă la stabilirea unor idealuri să identificăm problemele sociale şi să încercăm să le rezolvăm gradual, ca fiinţe raţionale ce ne pretindem. (Ehehei, dar cît de raţionale sînt evoluţiile sociale sau economice? Sîntem ‘popperieni’ sau ‘deleuzieni’ în înţelegerea dinamicii social-economice?)
În ce mă priveşte, mai simplă e întrebarea: e sau nu inegalitatea o problemă? Cu ochi germani, îndrăznesc să răspund cu ‘da’, căci aici se văd foarte bine diferenţele: sărăcia atrage după sine limitarea accesului la 1. Educaţie, 2. Calificare. Văd foarte limpede ce înseamnă o limbă needucată sau un job care nu cere calificări. Nu înseamnă automat că bogaţii sînt bogaţi pentru că-s bine educaţi şi supra-calificaţi. Doar că sărăcia nu dă nici măcar o şansă săracului să concureze. Fireşte, problema este una complexă, cu imperioase precizări conjecturale şi asimilări profunde ale analizei sociologice. Revenind, cred că unul dintre scopurile guvernării este să reducă inegalitatea, pentru simplul fapt că nu trăim în junglă. Chiar dacă sînt multe, foarte multe, prea multe semne că oamenii se comportă ca animalele. Chiar şi aşa, n-aţi văzut exemple de animale puternice, sătule ce-i drept, dispuse să le apere pe alea mai slabe? Sau vă place mai mult Establishment-ul, care ne spune că nu trebuie schimbat nimic?

Posted from WordPress for Android

Advertisements