De ce citim?

‘De ce v-aţi înscris la această facultate?’ şi ‘De ce citim [literatură]?’ reprezintă cele două întrebări cu care obişnuiam să încep fiecare an universitar. Şi le repetam la orice an de studiu, chiar şi la cursurile de la masterat. (Nu m-aş mira să aflu că studenţii mă credeau sărit de pe fix.) De ce insistam cu a doua întrebare? Pentru că aveam puterea s-o fac. Puterea pe care ţi-o dă catedra de obicei. Glumesc, desigur. Întrebarea căuta să provoace, era un pretext. Fireşte, e o întrebare pe care mulţi teoreticieni continuă să o pună, iar răspunsurile se situează pe o scală care variază de la ambiguitate sau pauperitate terminologică pînă la eclectism sau restricţii autoritariste. În fine, enumerarea poate fi interminabilă.

Cum la toamnă studenţii nu vor mai fi întrebaţi de profu’ de comparată de ce citesc, îmi permit să dezvălui aici un posibil răspuns, la adăpost de riscuri, preluat din cea mai recentă lectură pe care am contabilizat-o cu ocazia documentării pentru un studiu referitor la mai noua mea veche ‘pasiune’: emoţiile şi literatura. Mă refer la volumul Uses of Literature al Ritei Felski, publicat la Blackwell în 2008, care include şi unele dintre răspunsurile noastre din clasă şi are o concluzie care poate fi luată ca avertisment:

Literary theory is still strugling to come to terms with such plurality; its has manifest difficulty in recognizing that literature may be valued for different, even incommensurable reasons. Instead, it remains enamored of the absolute, dazzled by the grand gesture, seeking the key to all mythologies in the idea of alterity or sublimity, desire of defamiliarization, ethical enrichment or political transgression. Must we really distinguish so categorically between the damned and the saved, banishing to the outer darkness all the riff-raff or renegades oblivious to our own preferred hermenutic or the dazzling aperçus of our favored theorist? I remain unpersuaded that such gestures of excommunication advance either the aesthetics or the politics of literary interpretation. In this respect, as in a number of others, this book can only be called a defective or delinquent manifesto.

Pe scurt, patru sînt motivele pentru care citim literatură: pentru a ne recunoaşte, pentru încîntare, pentru a cunoaşte, pentru a fi şocaţi. Foştii mei studenţi probabil se vor mira: pînă acum domina Harold Bloom cu termenul ‘insolitare’, iar acum citatele vin dinspre autoare feministe şi antielitiste !? Da, dar numai cine nu e comparatist nu vede complementaritatea unor răspunsuri care vin din şcoli de gîndire opuse. Aşa-i în viaţă: nu ştii de unde sare iepurele niciodată!

_rita felski

Advertisements