Despre doctorate, pentru ultima dată

Aţi auzit, ca şi mine, în dese rînduri statement-ul acela pe care-l rostesc şi afişează mulţi compatrioţi români, mai ales atunci cînd se întîmplă ca vreun cetăţean român să facă vreo boacănă pe străzile Parisului, Londrei sau aiurea. Prin boacănă înţeleg o găinărie sau o crimă, căci acestea au un impact mai mare asupra maselor. Nu vorbim aici despre ingineriile celor cu gulere albe, căci acestea ne sînt prea puţin cunoscute. Iar statement-ul acela sună aşa: ‘Mi-e ruşine că sînt român’. La care unii chiar vin cu adăugirea că ar vrea să renunţe la cetăţenia română. Din capul locului anunţ că resping o astfel de ieşire, aşa cum, de altfel, resping şi urletele necontrolate, dar pline de euforie şi mîndrie, ocazionate de vreo victorie a Simonei Halep la tenis. (Una e să ai permanent performanţe sportive, bazate pe un sistem bine pus la punct, izvorît dintr-o cultură colectivă a sportului, cum au nemţii în raport cu fotbalul, şi alta e să ai pe ici, pe colo cîte un individ care – pe banii lui, ai familiei, ai sponsorilor – reuşeşte în vreun domeniu.)

Dar nu despre criminali şi sportivi doresc să vorbesc aici, ci despre intelectuali. Mai precis, am cîteva comentarii şi o întrebare: cîţi dintre intelectualii scrobiţi sau nu, dar cu siguranţă cu CV-urile actualizate la secundă şi înrămate vizbil, au declarat vreodată că le e ruşine de titlul de doctor obţinut în România? Căci de exemple de doctorate frauduloase avem parte la cel mai înalt nivel public (e infracţiune şi furtul doctoratului, bună dimineaţa!). Nu există politician, comandor de lojă masonică, şef de inspectorat (sau oricine vreţi dumneavoastră) să nu aibă şi el doctorat. Nu e România ţara exclusivă a plagiatelor, Germania avînd şi ea suficient de mulţi şi iluştri politicieni într-o astfel de culpă: de exemplu Karl Theodor zu Gutenberg, fost ministru al apărării şi stea în devenire, sau doamna Annette Schavan, fost ministru al educaţiei. După lupte seculare în mass-media, politicienii respectivi şi-au dat demisia şi au pornit-o spre alte zări (Gutenberg e prosper businessman în SUA pentru moment). OK, ăştia sînt oamenii vizibili. Dar, ştim prea bine, mai ales cei care activăm în zona academică, că există numeroase alte cazuri – mai puţin spectaculoase prin numele lor sau impactul public – de doctorate frauduloase; la care putem adăuga multe, prea multe, teze de doctorat indecent de slabe. În fine, asta e lumea din care venim unii. Nu ştiu dacă trebuie să fac un pas în faţă, afirmînd că îmi este ruşine de doctoratul făcut în România, într-o companie uneori selectă, alteori sulfuroasă. Doar că, în Germania, unde titlul de doctor face parte din nume, nu pot să nu mă gîndesc la faptul că oricine vine din România şi are doctorat poate pretinde să i se adreseze lumea cu Herr Dr. Icsulescu…

P.S. Este ultima dată cînd mă mai exprim pe marginea acestui subiect. Cu precizarea că nu mai are nicio relevanţă pentru mine ce scrie înaintea numelui vreunui intelectual mioritic sau de aiurea. Mai ales dacă e membru de partid sau al vreunei comisii-de-acordat-sau-luat-nuş-ce-chestie-cuiva. Mai mult decît caracterul omului nu contează nimic. Punct.

Advertisements