Monthly Archives: August 2015

Do you call me egalitarian?

Ah, ce-mi place să descopăr, pas cu pas, că nu difer de ceilalţi. Mai detaliat spus: mă încadrez în acea serie de indivizi umani, cu ceva pretenţii intelectuale, care descoperă acele argumente de care au nevoie pentru întărirea propriilor convingeri. Nu e deloc ironic să descoperi de-a lungul cercetărilor pe care le întreprinzi date şi concluzii ale unor studii care, de foarte multe ori, confirmă ipotezele şi speculaţiile personale. Mai sănătos ar fi să fie invers.

În rîndurile de faţă am să mă refer la un volum bazat pe o investigaţie referitoare la motivaţiile oamenilor care au pus umărul la salvarea evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Pretextul îl constituie nişte lecturi provocate de cel mai recent volum al lui Martin Amis, The Zone of Interest, care reia tema Holocaustului, întregind cumva teritoriul deschis de Time’s Arrow (tradus şi în româneşte, Săgeata timpului). Încă păşesc pe urmele Suzannei Keen, care, în volumul Empathy and the Novel, citează îndreptăţit o ‘măsurătoare’ referitoare la empatie şi comportament social, cu ramificaţii care ar putea da un răspuns la întrebarea ‘Ne-ar putea face mai empatici lectura unui roman?’ (Ştiu, Harold Bloom a răspuns cu un scepticism dezarmant încă din anii ’80.)

Mai exact, este vorba despre volumul semnat de Samuel şi Pearl Oliner, The Altruistic Personality. Rescuers of the Jews in Nazi Europe. Nu e momentul – încă – pentru a face o recenzie (mai întîi ar trebui să cumpăr cartea, nu?), dar simt că trebuie să menţionez una dintre multele concluzii ale cercetării. Anume, comparaţia făcută între ‘rescuers’ şi ‘non-rescuers’ care caută să identifice motivaţii ale comportamentului şi ‘markere’ ale celor două categorii. Şi, printre altele, Olinerii au descoperit că nu neapărat empatia sau valorile religioase fac diferenţa; ci mai degrabă ceea ce ei numesc ‘a far more profound marker‘ şi anume: egalitarianism and democratic political belief. Doi termeni care, alături de equity, fairness şi caring, domină vocabularul care descrie situaţia în care s-au plasat salvatorii din timpul acelui război.

Aşadar, dincolo de ironiile ideologizante la adresa egalitarianismului, cred că ar fi bine să scormonim mai adînc după ceea ce face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Altfel e uşor să rîzi despre dreptul la viaţă, de prea multe ori călcat în picioare de animalele alfa care latră împotriva Celuilalt (imigrant, muncitor necalificat sau nu, bugetar sau liber profesionist, patron, soldat sau comandant, negru la piele sau galben, creştin sau musulman etc. etc.).

Advertisements

Între apolinic şi dionisiac: Idan Raichel & Andreas Scholl @ Kurhaus, Wiesbaden (2015)

andreas idan_640

Nu, nu o să mă dau mare că am citit textul lui Nietzsche despre naşterea tragediei din spiritul muzicii. Cine l-a citit intuieşte unde voi ajunge. Cine nu l-a citit o să-l. Am împrumutat binomul estetic nietzschean doar pentru a eticheta experienţa muzicală provocată în această seară la Kurhaus în Wiesbaden de Idan Raichel şi Andreas Scholl. Cei doi artişti au ilustrat perfectissim dualitatea tipologică a muzicii (în cazul în care o vedem doar în două dimensiuni – hi, hi). Scholl, tenor renumit pentru partituri baroce, a mers pe linia lui Henry Purcell & co., la care a adăugat două compoziţii ale frumoasei sale soţii, Tamar Halperin. Care i-a făcut cadou în urmă cu opt ani, cînd s-au cunoscut, un CD cu muzica lui Idan Raichel. (Rar am văzut ceva mai frumos pe o scenă: Tamar la clavecin, însărcinată.)
La rîndul lui, Raichel a făcut ce ştie el mai bine: să dea culoare, să amestece stiluri, melodii, ritmuri, muzicieni, instrumente – fluier din Irak, oud din Egipt, voci din Etiopia şi Israel.
Între dionisiac şi apolinic: colorată, eclectică, intensă, evocatoare, senzuală, atent şlefuită şi plină de viaţă. Aceasta e muzica propusă de Idan Raichel. Care şi-a tuns podoaba de şuviţe, afirmînd că ar putea să ne enumere trei motive spirituale pentru care a făcut-o. Totuşi, din sinceritate, recunoaşte că a făcut-o pentru că aşa l-a rugat soţia (pe care el o numeşte mereu ‘my lady’). ‘Ha, ha’, a rîs toată sala, iar Raichel a adăugat: ‘… şi pentru că un bărbat nu e macho cu adevărat dacă nu se teme de femeia lui de acasă’. Aşa o fi, dacă o spune unul dintre cei mai inspiraţi muzicieni ai momentului. Pe care vă recomand sincer să nu-l rataţi, căci e al doilea muzician care mi-a umezit ochii…

Formula din acest concert:
Andreas Scholl, voce
Idan Raichel, pian, voce
Maya Avraham, voce (I fell in love with her…)
Avi Wogderess Vasa, voce (electric!)
Gilad Shmueli, tobe (bun de tot, ca un ceasornicar de precis!)
Yogev Glusman, bass, vioară (a rupt lacrimile Iordanului cu ea)
Tamar Halperin (clavecin).

Mai multe despre acest proiect aici şi aici. Ilustraţii diverse:

Posted from WordPress for Android

Confession

Ladies and gentlemen, I have a confession to make. Yeah, I have to admit that the first reason in watching Scandal was Kerry Washington (who else?) and her brilliant performance. She is damn good in creating that Olivia Pope. But then…

But then came the plot. Yeah, it’s a hollywoodian mess, with all the ingredients, spices or Gewürze. All the social, military, intelligence, sexual, cultural, political themes are well-covered and mixed in a typical American bowl. But let’s admit that it’s a quality bowl, even sometimes is so transparent. In which I found myself immersing from the end of the first season. I sincerely tell you that the immersive character of watching Scandal is not exclusively the plot; instead, is connected with the emotional flow: what I feel is empathy for those two (you know who I am talking about)…

I fell myself confiscated, undressed, unmasked and shown on screen, I confess. For the last time, I hope.

Google Fonts: Free Typefaces for Your Site

The WordPress.com Blog

We’re really happy to announce that we’ve added over 30 free Google Fonts to your Theme Customizer. Even better, you don’t need any upgrades to access them; these fonts are free for everyone.

Go to WordPress.com → Customize to see the new Fonts section in the sidebar. From there you can browse and preview typefaces like Gentium Book Basic, Libre Baskerville, Merriweather, and Ubuntu. When you select a font, you’ll immediately see your site in the preview with that font applied. For most font choices, you can also change the size and style of the text.

Have you always wanted your headers to be rendered in Fondamento italic? How about Cinzel bold? Now they’re just a few clicks away, for every site on WordPress.com.

If you are still looking for that perfect typeface and Google Fonts aren’t for you, all the Typekit commercial fonts are still…

View original post 51 more words

Culmea sforăitului

Ca în ciclul de întrebări-bancuri din copilărie: ‘Care e culmea sforăitului?”…

Să fii recunoscut în cercul tău de prieteni, neamuri şi cunoştinţe drept cel care sforăie cel mai tare ever şi din tot universul, şi, totuşi, să fii tu acela care – în cort, în camping -, nu poate dormi din cauza sforăitului care se aude din cortul situat la 4 metri mai încolo.

20150718_121345 20150718_122145

20150718_122040P.S. Fotografiile sînt făcute după o noapte nedormită…