Miraculosul domn Amis

Mousonturm este un stabiliment cultural situat pe o străduţă pe gustul meu, aproape de Zoo şi Rotes Kreuz Klinik. În Frankfurt, desigur. Un Frankfurt care a făcut posibilă întîlnirea cu unul dintre scriitorii mei peferaţi. Mai bine spus, una dintre vocile mele preferate, căci Martin Amis se pronunţă şi asupra temelor contemporane de pe scena politică. De altfel, la finalul lecturii publice, în momentul obţinerii preţiosului autograf (am văzut cititori care-şi aduseseră toate romanele lui Amis la semnat), tocmai despre political scene l-am provocat:

Good evening, Sir… (şi am deschis cartea)
Hi there.
I want to thank you for your writings and also for your, let’s say, political stance.
I thank you. Do you follow the English Labour?
Yes.
Jeremy Corbyn? What do you think?
Well, I don’t know what to say. We’ ll see…
We’ ll see, then. Goodbye to you, thank you.
Thank you, Sir.

Da, pare ironic, dar nu e. Ironic a fost pe parcursul dialogului. A practicat o ironie bine dozată, fără excese, mai ales că a subliniat că romanul în discuţie – The Zone of Interest – reprezintă o satiră. Auschwitz ca zonă de interes au numit-o autorităţile naziste. Interes livresc azi, interes militar şi politic atunci. Dar în alegerea titlului, Amis a ales termenul interest pentru polisemia lui: dobînda reprezintă cîştigul, profitul ‘peste’. Well, the Nazis were thinking about the Jewish jewelry also, a clarificat lucrurile Amis, cu grimasa-i tipică şi stilu-i inconfundabil nu doar în scris. A răspuns atipic la întrebarea de ce a ales să scrie despre Auschwitz din nou. Cum eu mă aşteptam să pronunţe banalul ‘din datorie’, am fost surprins şi nu prea: The process of writing is somehow miraculous. I cannot explain why and how. […] And this book underlines the impossibility to answer to ‘Why?’. As I said before, the question historicists cannot explain is why, not how. They wrote a lot of how was that possible…
Mie mi s-a părut un fin cercetător al lucrurilor nevăzute: a vorbit despre iraţionalitate şi nebunie, despre succes şi eşec. Hitler ca exponent al eşecului, Donald Trump ca exponent al succesului: When you make a billion dollars people think you’re a genius. Alăturarea a fost posibilă pentru că discuţia curgea în direcţia alegerilor iraţionale. După potolirea rîsetelor, am (au) fost provocaţi retoric: să ne gîndim doar la faptul că prin ’36-’39 germanii erau cel mai educat popor din lume. Cum, în aceste condiţii, au putut alege un tramp austriac? Ei, la faza asta unii – foarte puţini, vreo doi, trei – au putut să zîmbească. Iar după ce Amis ne(le)-a mai aruncat un cartof fierbinte – doar în interiorul limbii germane putea fi posibil Holocaustul -, un cititor a propus spre învăţare termenul Schadenfreude. Privit cu nedumerire de către Amis, omu’ l-a tradus în engleză: zat feeling of joy when somebody suffers. It igzists only in Geărmăn, a încheiat neamțul. Surpriza i-a aparţinut lui Amis, care ne-a amintit că el e născut în Ţara Galilor şi a crezut mereu că Schadenfreude e un cuvînt în Welsh. (Totuşi, după ce s-a repetat ideea de mai sus – auzi, ce cuvînt: Lebensraum! – Amis a recunoscut că perhaps, uhm, mhm, yeah Holocaustul ar fi putut fi posibil şi în limba franceză.)
Dincolo de poantele şi ironiile gustate cu toată deschiderea, mi-a mai plăcut eleganţa non-verbală şi claritatea cu care autorul şi-a mărturisit influenţele: Vladimir Nabokov (criticii îl alătură şi pe Henry James), dar şi pe cea a familiei – şi nu se referea la Kingsley Amis, ci la soţie, cu care e căsătorit din 1999, pe jumătate evreică (asta înseamnă că cele două fiice au şi ele sînge evreiesc, right?).
Lipsa plot-ului din romanul citit în seara de 17 septembrie ar trebui înţeleasă în condiţiile în care autorul nostru e mai degrabă interesat de naraţiune şi cuvinte, decît de intrigă, diegesis. Mai mult discurs înseamnă mai multă literatură. Iar dacă o carte nu îţi place după primele 5-6 pagini, Amis îţi sugerează ce să faci cu ea: throw it, kick it!
Pare simplă – dar nu e! – literatura asta, chiar şi cînd abordează o problemă atît de nevralgică. Cum să nu te simţi vinovat cînd recunoşti că ţi-a plăcut o carte despre Holocaust?! Şi cum having common-sense is moral judgement înţelegeţi la ce fel de plăceri se dedau cititorii lui Martin Amis. Cititori care mai au şi norocul ca, fix atunci cînd pregătesc un studiu despre volumul The Zone of Interest, să-l poată întîlni pe Martin Amis în carne şi oase.

20150918_163826 cover martin amis

Posted from WordPress for Android

Advertisements