Snapping a chord with Antimatter: Live @ Das Bett, Frankfurt (2015)

Vorbim despre întîmplări văzute şi trăiri provocate de concertul Antimatter, de la acelaşi club ‘Das Bett’ din Frankfurt de unde am mai transmis relatări oneste şi subiective. Încă o dată remarc slaba prezenţă, un public neverosimil de restrîns pentru o trupă suficient de importantă. Importantă nu doar pentru că între 1998 şi 2005 l-a adoptat pe Duncan Patterson, care rămîne în anale super(b)asul celor de la Anathema. Ca o paranteză, eu am descoperit Antimatter ca refugiu al fugarului Duncan Patterson (plecat din Anathema), după ce acesta părăsise Antimatter! Albumele concepute de Moss & Patterson (Saviour, Lights Out, Live@K13 and Planetary Confinement) au intrat în playlist personal în urma Leaving Eden sau Fear of a Unique Identity (preferatul meu).

La ora aceasta, Antimatter se află în turneu de promovare a celui mai recent album, The Judas Table, produs de nemţii de la Prophecy. Un album deloc suprinzător de bun! La fel de atmosferic ca precedentele, atent lucrat în echipă cu Daniel Cardoso (suprising, huh?) de la Anathema, în studiourile Wyresdale, din Liverpool. Despre album pot spune că reprezintă una dintre loviturile anului 2015, avînd o coerenţă demnă de remarcat, iar ca puncte culminante piese ca Little Piggy,  Can of Worms (preferata mea pentru moment) şi Stillborn Empires  (cîntată abia la bis). Link-urile de aici fac trecerea de la variantele de studio la cele live. Căci pînă la urmă, măreţia şi chimia unei trupe reiese din ceea ce reuşeşte să-ţi transmită în concert. Ei bine…

‘Just snapping a chord’ este singurul comentariu făcut de Mike Moss în primele 30 minute de concert, o primă parte care a stat sub semnul problemelor tehnice: chitara solo cu fluctuaţii de amplificare, bass-ul neclar şi ruperea unei corzi de la lead guitar de către Mick. Din acest motiv, piese ca Monochrome sau Paranova au sunat nefericit (adică distorsionat şi fad). Ei, toate astea s-au reglat cu ajutorul evident al lui Mick Moss, care face de toate: programare, voce, compoziţie, lead guitar, clape, vînzare de CD-uri şi tricouri. E greu în felul ăsta să suni impecabil sau să faci săli pline. Dar lui nu îi pasă de audienţe urieşeşti. Şi nici mie. Doar că totuşi mă aşteptam ca într-un oraş cum e Frankfurt să fie mai mulţi purtători de pantaloni de piele şi tricouri negre plătitori la concertele trupelor non-mainstream. (Căci altfel văz bine că la Apocalyptica a tronat anunţul: Ausverkauft!)

Mick Moss recunoaşte că textele şi piesele pe care le propune sînt poate prea personale, între eul liric şi eul empiric neexistînd linie de demarcaţie. Ca şi cum noi nu ne-am proiecta, la rîndul nostru, atunci cînd ascultăm melodii despre trădare, despărţire, conflicte personale sau despre depresie. (Îmi amintesc cum m-am ‘desprietenit’ de Vlad Mixich pe Facebook, din cauza etichetei de ‘metalari depresivi’ pe care o atribuise Anathemei – cred -, cu ocazia Artmania Festival. Nu că l-ar interesa pe omul nostru metalul, dar a considerat inofensiv să relateze anecdotic la mîna a paişpea ceva de pe la Sibiu.) Despre depresie în muzică aş putea vorbi mult şi bine, dar nu-mi propun să clarific aici şi acum cestiunea. Doar atît pot spune: 1) depresia nu-i motiv de băşcălie sau subapreciere şi 2) dacă depresia ar fi doar atributul muzicii metal (doom, prog, black, gothic etc., etc.), hai al rock-ului, ar fi foarte simplu, dar nu-i deloc aşa.

Ce m-a impresionat, dincolo de intensitatea şi pasiunea cu care Antimatter interpretează liniile şi textele foarte articulate ale lui Mick Moss, a fost capacitatea de corectare şi autocontrolul. Mai remarc şi luminile, în registru minimalist. A, da, şi cele două piese care au surprins fanii (including me, deşi mă puteam uita să văd ce au cîntat chiar la Bucureşti la Metalhead Meeting) care nu cunoşteau playlist-ul concertului: un cover absolut reuşit al Welcome to the machine (compoziţie a lui Waters, of course, plină de sintetizatoare, dar care aici sună mai heavy and unleaded) şi piesa Gagging Order, pe care Moss o propune prin intermediul unui side-project, Sleeping Pulse (împreună cu Luís Fazendeiro), în care scrie doar textele şi liniile vocale.

Dacă aş mai plăti bilet la încă un concert Antimatter? Da, cu condiţia să aibă un inginer de sunet mai competent.

20151014_211457-01

20151014_211534-01

20151014_214736-02

20151014_210527-01

20151014_210100-01

P.S. Fotografiile arată cum arată pentru că am testat o aplicaţie Android care procesează mizeriile produse de smartphones şi care se numeşte Snapseed. (Nu-s plătit să fac reclamă, dar mă gîndesc serios să le ofer consultanţă contra cost.)

Advertisements