Țară de rahat?

Pentru început, să clarific acest titlu: e doar reproducerea unei sintagme, nu o profesie de credință. E o formulă obsesivă, recurentă în mediul public românesc. Una pe care o pot reproduce eventual într-o glumă (cunoașteți desigur bancul cu „atentate de rahat”). Ca să fiu clar și să nu vă dezamăgesc pe parcurs, o spun de pe acum: mă declar total împotriva acestei generalizări. Nu merită să citiți pînă la capăt dacă sperați cumva că voi arăta de ce țara mea e o țară de rahat.

Ehehe, ei bine, care e țara mea, then? Simpla libertate de a pune o astfel de întrebare denotă că la mijloc se află o alegere. Pot alege care este țara mea (orice scriitor ar explica asta mai bine). Iar din exterior, ceea ce puteți observa în cazul meu este că am ales ca țara mea să fie Germania, cam de vreun an de zile încoace. Doar că alegînd această țară, ca profesor de limba și literatura română (care e o specializare banală la prima vedere), nu am cum să rup legătura cu țara în care m-am născut. Firește că nu am ales nici să mă nasc, nici unde să mă nasc. Ce fac eu aici, dar, în Germania? Predau limba maternă, adică română. Literatura națională, adică română. În continuare patria mea rămîne una definită de limba asta.

(Nevoia unei paranteze mă cuprinde din nou: „Cui predai tu, mă, româna în Germania?” e o întrebare care mi se pune mereu… în România; recunosc, mă irită suficient de mult întrebarea. Răspund pentru ultima oară: în Germania, ca și în alte țări mai mult sau mai puțin civilizate, există interes pentru orice, așadar și pentru limba română. Asta înseamnă educație, asta înseamnă studiu.)

Recunosc, e un job complementar pentru mine. Sînt un spirit cosmopolit, ușor snob – după unii -, dornic de sincronizare sau de imersiune în Occident. Nu cred că limba română e cea mai frumoasă, cum nu cred că literatura română mișcă planetele. Profesia mea de comparatist (literatura comparată a fost în primul rînd o profesie, citiți despre Villemain, nu pot ține aici un curs) nu e un produs doar al educației, ci o alegere pe care probabil am făcut-o mai mult inconștient încă din tinerețe, atunci cînd îmi imaginam că o sa învăț limbi străine (am învățat puține și nici pe acelea foarte bine, fără falsă modestie), cînd citeam autori cu „vocație universală” în loc să mă pregătesc să depășesc faza județeană a olimpiadei de română. (E un amănunt pe care mi-l repetă profa mea de română din gimnaziu, dar pe care eu nu mi-l amintesc nici să mă pici cu ceară!) Iar ăsta e un ocol biografic care are scopul doar de a pune într-o lumină specifică poziția mea: cred că ne naștem oameni înainte de a ne naște români, sași, chinezi sau portoricani. Da, ce naște din pisică șoareci mănîncă, foarte adevărat. Doar că dezbaterea despre identitate e una foarte complexă și dacă o continuăm aici și acum, riscăm să n-o încheiem pînă la sfîrșitul WordPress-ului.

Revin la formula din titlu, pînă la urmă. Dacă aș alege să înșir acum cazurile de plagiat descoperite în Germania, dacă aș vorbi despre cazurile de trafic de influență, despre afacerea Edathy (parlamentar acuzat într-un dosar de pornografie infantilă), despre violențele verbale și fizice împotriva imigranților, străinilor, a „celorlalți” în general, despre existența unei mișcări PEGIDA (patrioți împotriva islamizării Germaniei), despre mișcări neonaziste, despre scandalul mitei în care este implicată federația germană de fotbal, despre strategia mizerabilă din DTM a celor de la Audi Sport, despre întîrzierile clasice ale trenurilor, despre (in)competența mecanicilor auto sau depanatorilor IT, despre birocrație (e drept, una funcțională), despre mizeria de ziar numită „Bild”, despre programele penibile și superficiale ale televiziunilor comerciale germane, despre legislația privitoare la dobîndirea cetățeniei germane, despre… , despre… , care ar fi concluzia? O țară de rahat, evident. Dar este Germania o țară de rahat? Nu. Hotărît, nu. Și nici altă țară. De ce totuși la noi e atît de frecventă concluzia deconcertantă și fatalistă cum că am avea ghinionul de a trăi într-o țară care ni s-a oferit așa, de rahat, fără ca noi să fim în vreun fel responsabili?

Am să încerc un răspuns. Parțial, subiectiv, formulat de la 1960 km de Iași. Cred că sîntem cam prea ușor de convins de vocile zgomotoase și neîntrerupte pe care le auzim peste tot. Și e omenesc, explicabil rațional, cu instrumente științifice chiar, faptul să începem să credem „adevărurile” pe care le auzim zilnic. Da, foarte adevărat este că există corupție (ohoho, nu cunosc mediu care să nu fi fost penetrat de mită), autorități incompetente, clerici inumani și profesori impostori, medici penali și avocați pătați, mizerie… Și putem completa mult și bine lista. Dar ăsta e doar un decupaj, hai să recunoaștem. Depinde ce aleg să văd. Adevărat, dacă încetez a le mai vedea cert e că nu dispar fenomenele acestea. Motiv pentru care ar trebui să ne confruntăm (eu o fac de ani de zile) cu ele, nu să le ignorăm. Și spun doar atît: dacă oamenii conștienți nu se lasă duși de val, mai există o șansă. Rîdem de mase că sînt proaste și că nu votează „cum trebuie” (pe de altă parte, oricum cineva trebuie să tragă la jug și să joace rolul prostului)? Rîdem de studenții „proști”? Rîdem de „fraierii” de credincioșii care se autoflagelează? Rîdem de polițistul „prost”, că are puține clase? Și așa mai departe… Rîdem, rîdem, dar cu ne alegem? Ce se schimbă? Vrem să se schimbe ceva? Păi dacă schimbarea nu vine de la cei emancipați, ce putem spera de la cei pe care-i ironizăm la un șpriț? Reiau unul dintre subtitlurile mele preferate, și care-i aparține lui Sorin Adam Matei: „Cum ar fi dacă grija intelectualilor ar fi pedagogia, nu teologia, a politicienilor canalizarea satelor, nu terminarea doctoratelor, iar a clerului iubirea aproapelui, nu a trecutului”. Ei, cum ar fi?

Ca o concluzie provizorie: nu țara e de rahat. Poate doar niște caractere. Acele caractere pe care nu am reușit să le ținem departe de fotoliul de parlamentar sau de șef, șefuleț, rectoraș ș.a.m.d. Iar singurul de căcat e căcatul.

P.S. Știți cîte lucruri faine se petrec în România? Știți cîți oameni mișto au proiecte semnificative?

Advertisements