Înțelegere și interpretare. Mai există comunități interpretative?

Anunțam printr-un teaser demult, prin septembrie, că voi scrie cîndva despre posibilitățile de interpretare ale unui text literar pornind de la un concept al lui Stanley Fish: comunitate interpretativă. Firește, nu putem reproduce aici 14 pagini A4 cu ipoteze, intersectări, speculații și concluzii, prezentate deja la o conferință și promise unei edituri. Aici avem doar un scurt fragment. Să purcedem, așadar:

Stanley Fish folosea sintagma comunitate interpretativă cu un sens teoretic pentru a desemna faptul că semnificaţia unui text se construieşte în afara lui, în funcţie de ipotezele şi opţiunile culturale relative la interpretare. Fish considera că felul în care interpretează un individ este corelat cu apartenenţa la o comunitate interpretativă, care oferă un anumit mod de interpretare şi care defineşte într-un anumit sens ce înseamnă interpretare. Ce nu ştim e faptul că un individ aparţine sau nu comunităţii din care facem parte noi, deoarece orice act de comunicare în care ne-am putea implica pentru a afirma dacă aparţinem aceleiaşi comunităţi ar fi interpretat. Şi toate acestea din cauza faptului că nu cunoaştem limitele interpretării, neputînd să ne sustragem comunităţii interpretative din care face parte.

Convingerea că lectura unui roman ca Jacob se hotărăște să iubească de Cătălin Dorian Florescu din mai multe perspective, din care nu lipsește cea sociologică, este cît se poate de productivă mi-a fost confirmată de existenţa unui site special dezvoltat de Heimatortsgemeinschaft (HOG) Triebswetter şi dedicat comentării istoriei ficţionale conţinută de Jacob se hotărăşte să iubească: http://www.balzer-franz.de/hog-trw/Roman-Salut.htm. Este încă o dovadă că ficţiunea literară atunci cînd abordează problema identitară poate produce interesante dislocări de energii şi de semnificaţii. Romanul lui Florescu a provocat reacţii violente din partea comunităţii locuitorilor die Triebswetter, emigraţi în Germania, şi care s-au proiectat imersiv în actul lecturii în spaţiul ficţional, ajungînd să interpeleze mass-media, pe autor şi pe editorul acestuia, reproşîndu-i următoarele:

„Acesta nu este un roman istoric al şvabilor din Banat, aceasta nu este o epopee a familiei Obertin, aceasta este o criminalizare a strămoşilor noştri din Lotaringia, aceasta este o falsificare eclatantă a identităţii şvabilor din Banat, aceasta este o descriere înjositoare a locuitorilor din Triebswetter. Folosirea numelui real al localităţii Triebswetter şi a tuturor numelor de familie reale, care mai există şi astăzi, care au fost preluate cu caracter înjositor împreună cu povestiri scurte din Cartea de Familii din Triebswetter nu sînt pentru o temă într-un roman, care nu deosebeşte între realitate şi ficţiune: povestirea este ficţiune, iar numele persoanelor, şvabilor şi a localităţii sunt reale. Jakob (scris cu k, este scrierea germană) este un om mănios şi rău şi Jacob (scris cu c, este scrierea română a acestui prenume) este cel bun şi plăcut explică totul (înjosirea/naţionalismul) din privinţa mea. Autorul face ‚o joacă’ cu identităţi, pe care el le poate schimba, schimbînd numai o literă din prenumele folosit (interviu din Thüringer Allgemeine). Acest roman este o insultă, înjosire şi discriminare a tuturor VICTIMELOR a dictaturii comuniste Române.”

Fireşte, că pe de altă parte, cei care se identifică drept români ar putea şi ei să protesteze folosind citate scoase din context, cum ar fi:

„Puţinii oameni de pe drum n-au întors capetele, nu m-au recunoscut şi nici eu pe ei. Erau români care locuiau acum în casele deportaţilor. Se vedea bine după hainele şi feţele lor. Nici un neamţ n-ar fi spart seminţe de floarea-soarelui între dinţi, uitîndu-se între timp liniştit, aproape absent, la vaca legată de gard, care păştea paşnic.” (Florescu, 2014: p. 276)

sau

„Nu, în români nu puteai avea încredere. Îşi făceau prea mult de lucru cu paharul ca să-şi amintească bine.” (Florescu, 2014: p. 277).

La cea din urmă, românii ar putea replica, folosind şi ei următorul citat:

„Coloana de care, cai şi oameni s-a oprit abia acolo unde avea să fie mai tîrziu Triebswetter. Au început să sape prima dintre cele patru gropi din care şi-au scos pămîntul pentru case. Cîrciuma a fost înălţată încă înaintea bisericii [subl.n.].” (Florescu, 2014: p. 218)

În ultimul citat, este vorba despre venirea și stabilirea șvabilor în mica localitate bănățeană Tomnatic.

Altfel spus, nu contează cine scrie, contează cine și cum citește!

Advertisements