Cînd mor cuvintele?

Imaginile din această postare nu sînt demne de a fi numite fotografii. Rămîn, cu resemnare, niște simple poze făcute cu un telefon mobil. Puteam folosi, foarte adevărat, DSLR-ul din dotare. Dar prin fereastra unui avion? Oricît de „lufthansian” ar fi serviciul de maintenance al unei aeronave, tot lasă dîre… Așa că importante nu sînt neapărat imaginile și lipsa lor de calitate, cît ideea de a sta drept mărturie la ceea ce ar trebui să fie povestit aici. Corect: ceea ce ar trebui, nu ce va fi povestit. Dar hai să fiu sincer pînă la capăt: nu povestesc nimic acum. Căci nu poate fi redată în cuvinte experiența zborului deasupra Alpilor. Îi mai văzusem din zbor, dinspre Berlin spre Viena (într-o iarnă friguroasă, dar cu mult soare) și dinspre Bergamo spre Bacău (într-o vară cu cer senin). Dar ceea ce văzusem era ori de la prea mare distanță, ori de prea aproape.

A zbura spre sud, la ora 11 și ceva, într-o banală zi de decembrie, dinspre Frankfurt spre Barcelona se poate dovedi o experiență mai intensă decît vizitarea propriu-zisă a destinației. După ce am văzut din aer Matterhorn (Nordwand, da?) și Mont Blanc, de la 11 000 m altitudine, consider că pot muri împăcat. Pentru unii Roma, pentru alții Parisul. Pentru mine Alpii sînt buricul lumii și locul în care aș putea trăi o eternitate. Nu pentru că aș fi cățărător, ci pentru că nimic nu e mai îmbătătător și revigorant deopotrivă.

Pur și simplu nu se poate scrie ce simți atunci cînd te afli deasupra celor 4 810 metri ai Alpilor. Încercarea de a reda măreția momentului pălește în fața imaginilor adînc înfipte în memoria afectivă. Cuvintele mor în fața atotputerniciei munților…

Advertisements