Ce mai citesc

Chiar pe nerăsuflate. Și asta mie nu mi se întîmplă foarte des. Nu pentru că aș fi un cititor sceptic și foaaaarte selectiv, ci pentru că asta mi-e viața: citesc mereu. Și cum nu scriu recenzii decît foarte rar și aproape exclusiv pentru reviste academice fără circulație, nu voi încerca aici și acum să recenzez volumul pe care îl citesc momentan (mai am cîteva pagini de parcurs). Și nici nu aș dezvălui ce mai citesc, dacă nu ar fi vorba despre ceva foarte important și profund: A fi evreu după Holocaust de Imre Tóth (București: Humanitas, 2015, traducere din limba franceză de Gina Vieru). Un volum semnat de un filosof și istoric al matematicii, după cum ni-l prezintă pagina de gardă, și care s-a născut la Satu Mare în 1921 și a murit în 2010 la Paris. A predat la universitățile din București și Regensburg (30 ani la aceasta din urmă), cunoscînd foarte bine istoria intelectuală a universităților germane, motiv suplimentar pentru a citi volumul de față pentru unii dintre noi. Un volum din care aflăm lucruri mai mult decît interesante despre Ludwig Wittgenstein, Gottlob Frege, Felix Klein, Hugo Dingler, Pierre Duhem ș.a. Poate e prea tranșant autorul cu privire la aportul general al „științei germane” postbelice, poate subiectiv pe alocuri (căci avem de-a face cu un autor evreu), însă luciditatea și inteligența cu care scrie despre antisemitism și Holocaust merită subliniate. E un apel indirect și sensibil la rațiune. Cu gust amar, mă hazardez să afirm că rațiunea, din păcate, a fost folosită de-a lungul istoriei tocmai parcă pentru a ilustra că omul este animalul cel mai feroce și mai viclean. Și pentru că recenziile sau semnalele sau ce vor fi vrut autorii să scrie sînt mai mult decît superficiale (Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Țicu Goldstein), am să vă fac poftă de citit prin intermediul unui citat:

Către sfîrșitul anilor ´30, tatăl meu mi-a propus să plec să-mi continui studiile în Germania, la Seminarul lui Martin Buber din Frankfurt pe Main. tata era un om foarte credincios, mare cunoscător al Talmudului și al Cabalei. L-am privit cu mirare. „Dar, tată, mai întîi, tu știi că sînt comunist. Și apoi: Hitler?!” S-a uitat la mine calm, zîmbind. „Că ești comunist, o știu prea bine, dar, crede-mă, ai să-ți dai seama că ceea ce-ți trebuie e școala – cea mai bună. Cît despre Hitler – a izbucnit în rîs -, ce Hitler?! Cîți Hitleri nu a cunoscut istoria evreilor! Hitlerii vin și se duc. Evreii rămîn și continuă să studieze”. Și Neville Chamberlain era convins că se poate discuta cu Führerul pe un ton calm, că există posibilitatea reală de a-l domoli. Dar Führerul s-a dovedit a fi ipocrit numai atunci cînd a fost vorba să-i convingă pe Chamberlain și Daladier că și el, ca oricare alt politician, nu era decît un mincinos ale cărui discursuri înflăcărau masele. Doar că, în privința evreilor, Führerul nu mințea cîtuși de puțin. Era sincer: nici o contradicție între vorbele și faptele sale.

Știu, nu se încheie cu un citat, dar aici sîntem pe un blog. Subiectiv, personal și… frugal.

P.S. Voi reveni sigur asupra acestui volum.

Advertisements