Monthly Archives: March 2016

Scrisoare deschisă

Stimate Domnule Prim-Ministru Dacian Cioloş, Vă scriu într-o problemă de etică publică, a cărei rezolvare impune o decizie de natură administrativă. Ambele aspecte cad, în acest moment, în sarcina …

Source: Scrisoare deschisă

Advertisements

Stare de film alb-negru

Disclaimer: Aceasta nu este o cronică de film. Vă voi direcționa spre cîteva cronici la finalul acestui scurt text.

Un text pe care îl vreau subiectiv. Luați-l ca pe o formă de recomandare. Raportarea la acest film este una prea personală, de aceea șansele să experimentați receptarea la fel ca mine se îndreaptă cumva spre zero. Este vorba despre Blancanieves, film regizat de Pablo Berger și apărut în 2012. O Albă ca zăpada mută, în alb-negru. Că e alb-negru mi se pare atît de firesc, încît nici nu îmi pot imagina de ce cineva ar lansa un film color sau benzi colorate pornind de la basmul Fraților Grimm. Doar că filmul lui Pablo Berger e mai mult decît o ecranizare, ba mai mult poate și decît o adaptare – dacă terminologia și bunul simț nu m-ar obliga să ramîn fidel acestui termen. (Între noi fie vorba, rămîne o adaptare. Pentru că am arătat deja în „Philologica Jassyensia”, no. 21/2015, cum înțeleg eu adaptarea, vizualitatea și intermedialitatea, vă pun aici studiul cu pricina.) De ce ar fi mai mult?

Well, de fapt Blancanieves poate fi o experiență autonomă, chiar dacă jocul intertextual este transparent. E o experiență imersivă într-o lume a cititului pe buze, a ascultării unei muzici care e foarte bine acordată cu stările și evenimentele derulate pe peliculă, cu săgeți și priviri inteligent, difuz, inventiv aruncate în cotloanele unei culturi pe care o numim spaniolă, în sensul cel mai generic și stereotipic (îți cam vine să te gîndești la Ortega y Gasset, Goya sau… Butragueno). Și dacă iubești filmul spaniol sau felul în care regizorii spanioli sondează profunzimile, vei savura în tăcere povestea cu toreadori. Căci da, cei șapte pitici sînt… Sau mai bine, nu, fără spoilers. După umila mea părere, e una dintre acele „bijuterii” care, indiferent de starea cu care te așezi în fața ecranului, te absoarbe pe parcurs inevitabil și iremediabil (are 104 minute). Mai direct spus: e scrutarea simplă, dar care vede esențialul.

Impulsul primar de a vedea acest film însă nu are nimic de-a face cu preocupările mele pentru adaptare sau rescriere filmică a textului literar; cît despre aplecarea spre basm nici nu poate fi vorba… E mai superficial de-atît: e un film în care joacă una dintre actrițele mele preferate, Maribel Verdú. Mai exact María Isabel „Maribel” Verdú Rollán. O actriță pe care am descoperit-o prin anii ‘90, într-un serial spaniol, cam de duzină, al cărui titlu nici nu mi-l amintesc. Însă îmi amintesc privirea ei pătrunzătoare; se pare că, de asemenea, am anticipat fooaarte corect capacitatea ei de a intra în pielea unor personaje foarte diverse, conferindu-le o autenticitate rară. Ceilalți o cunosc din Y tu Mama También (2001, Alfonso Cuarón) sau Pan‘s Labyrinth (2006, Guillermo del Toro). Sau, mai ales, din Belle Epoque (1992, Fernando Trueba) ! O actriță cu opțiuni pe care le înțeleg foarte bine:

she never really answered the call of Hollywood, although she worked with Francis Ford Coppola in “Tetro” (2009). She has “small ambitions,” she admitted. “I only dream of a happy personal life. I am not interested in that world [of glitz and glamour], only in interesting films.

Read more: http://entertainment.inquirer.net/180839/maribel-verdu-is-not-interested-in-hollywood#ixzz43XZMQTe6

Ce să ne mai ascundem după cireș, e o actriță pe care o iubesc și mi-am propus să îi văd filmele. Pe toate, chiar dacă-s vreo 60. Știu că exagerez, dar cum vorbim despre spanioli, e explicabil, nu-i așa?

Cum am mai spus în toate ocaziile, la film și fotbal se pricepe toată lumea, dar eu mă opresc aici. Dacă vreți niște recenzii convingătoare și de bun-simț, le aveți aici: Roger Ebert, Peter Bradshaw, Jorge Latorre. Ultima e cea mai consistentă.

Iar despre bani?

Păi… după cum scriu și editorii newsletter-ului de la ING-DiBa (olandeza roșcată e cea mai bună bancă la nivel de retail aici), în Germania oamenii nu prea vorbesc despre bani și salarii. Poate pentru că îi au? Nefiind neamț și nici plătit de vreo firmă germană, eu pot aduce vorba despre venituri. Și asta prin intermediul unui grafic, a unei hărți care centralizează date furnizate de portalul StepStone în toamna anului 2015.

gehalt2016-01

Îmi este din ce în ce mai clar că ori trebuie să mă mut în alt land (în est e mai ieftin traiul), ori trebuie să găsesc pe cineva să mă plătească la nivelul landului cu cel mai ridicat venit mediu brut: Hessa. Vedeți? Poate de aia aici cheltuim lunar pe vin cea mai mare sumă din republică…

Sursa aici.

La ce-i bun scrisul

Da, oricît de controversat ar fi Harold Bloom, continuu să subliniez că The Western Canon (1994) rămîne fundamental pentru înțelegerea literaturii, căci răspunde simplu la întrebarea simplă De ce scriem?: pentru că vrem să devenim imortali… (De fapt, după lecturarea volumului The Anxiety of Influence, din 1973, tot la aceeași concluzie ajungem.) Iar dacă scriitorii nu vor să recunoască sau pur și simplu nu conștientizează mecanismul (e perfect posibil, nu vă hliziți, cunosc eu cîțiva), o fată simplă, dar profundă, mărturisea asta cînd avea 15 ani, în aprilie 1944. Well, era aproape la o lună după ce ministrul olandez* al educației, culturii și științei, Gerit Bolkestein, a declarat la Radio Oranje (în exil la Londra) că după război se vor aduna mărturiile, jurnalele și volumele scrise sub ocupația nazistă. Așa că Anne Frank va rescrie jurnalul întru posteritate. Dar totuși:

O, da, nu vreau să fi trăit degeaba, precum cei mai mulți oameni. Vreau să fiu utilă sau plăcută celor care trăiesc în preajma mea și care totuși nu mă cunosc, vreau să continui să trăiesc, chiar și după ce am murit! Și de aceea îi sînt atît de recunoscătoare lui Dumnezeu că mi-a dat la naștere posibilitatea de a mă dezvolta și de a scrie, deci de a exprima tot ce este în mine!

(Jurnalul Annei Frank, versiunea definitivă, traducere din neerlandeză și note de Gheorghe Nicolaescu, București: Humanitas, 2011, p. 287)

* V-ați prins că am folosit termenul generic „olandez” intrat în limba curentă (la noi, dar și în alte limbi romanice) cu sensul „neerlandez”, adică locuitor în Țările de Jos, nu doar în provinciile Noord- sau Zuid-Holland. (De aia prefer limbile germanice celor romanice, deoarece niederländische Sprache sau Niederland n-ar lăsa loc de interpretări.) Este că limba e o convenție?

A List

Just a simple list of some of my favourite football players. Three or four of them are coming from the age I was born (or even earlier), but I watched them in some videos or movies about them. They all have one thing in common: they were playing for some time for a lovely club. Which one?

398px-dennis_bergkamp_bij_ajax

Dennis Bergkamp

93263-300-456-scale

Rob Witschge

jan2

Jan Wouters

tumblr_nvck1w92uv1uadycko1_500

Jari Litmanen

verlaat

Frank Verlaat (right)

JAAP STAMWIMBLEDON v MAN UTD  24/2/00 COPYRIGHT PHOTO: MARK PAIN 0374 842005

Jaap Stam

15196

Arnold Mühren

005839sp

Jan Mølby

luis-suarez-1

Luis Suarez

81576

Clarence Seedorf

310px-cristian_chivu_2011

Cristian Chivu

Ajax Images Heritage collection 1961-1990.

Arie Haan

image16

Frank de Boer

van_t_schip_johnn0

John van‘t Schip

Johan Neeskens

Johan Neeskens

2744

Wim Jonk

ronald-koeman

Ronald Koeman

bz-rss8iyaapnz2

Stanley Menzo

59949-800-577

Frank Rijkaard (right)

blind-ajax

Danny Blind

lerby

Søren Lerby

379586d1376978545-young-guns-arsenal-fc-story-overmars

Marc Overmars

edwin_van_der_sar_498056a

Edwin van der Sar

Soccer - World Cup Mexico 86 - Group E - Scotland v Denmark

Michael Laudrup

tumblr_n2t58kkumf1s7nabmo1_500

Aron Winter

image

Zlatan Ibrahimovic

am-18-november-1973-genuegt-johan-cruyff-und-den-seinen-in-oranje-ein-torloses-remis-gegen-den-erzrivalen-belgien-um-sich-nach-36-jahren-wieder-fuer-eine-wm-zu-qualifizieren-foto-imago

Johan Cruyff

14690_54_news_hub_12653_656x500

Marco van Basten

Dor de ducă

Pentru cei cu dor de ducă. Eu nu mă număr printre ei, sigur nu. Glumesc, firește. Eu cînd cobor de pe un munte deja mă gîndesc cum să fac să mă întorc…

În „National Geographic”, Doug Schnitzspahn ne prezintă cele mai interesante rute de hiking, adică de drumeție fără un grad de mare de dificultate. Asta nu înseamnă absența canioanelor sau a traseelor de via-ferrata:

World’s Best Hikes: Thrilling Trails

Pe „Spanish Sabores”, Amy Bingham ne arată o Spanie ușor diferită de cea a plajelor pline de goliciune sau cocktailuri:

7 Magical Mountain Escapes in Spain

În sfîrșit, dacă vă întrebați ca și mine dacă merită fugit pînă la Boulder, în Colorado, avem răspunsul lui Bruce Barcott, în „Men’s Journal”, dar la altă întrebare:

Is Everything Better in Boulder?