Winterferien în Alpi

Winterferien este termenul care desemnează vacanța de iarnă în limba germană. Nu are nimic special, în afara a ceva ce reclamă toți străinii de pe aici: este prea lungă, și e decalată în raport cu alte sisteme școlare. Eu nu știu decît că la nivel universitar, în acest an, cursurile s-au terminat pe 12 februarie, iar semestrul de vară va începe pe 18 aprilie. Prietenii mei din România sar ca arși cînd le spun cît timp se întinde între două semestre germane. Inițial m-am simțit puțintel vinovat, dar acum raspund cinic: „Dacă ție nu ți-a plăcut cartea…” Însă partea frumoasă și invizibilă constă, de fapt, în angajamentele și termenele-limită pe care le am de respectat în acest răstimp: rezumate, articole, traduceri, corecturi, pregătirea de cursuri, examene ș.a.m.d. Dar cum eu nu mă (mai) plîng și nu mă (mai) interesează lamentările și invidiile unora sau altora, îmi văd în tăcere de treabă. Iar ceea ce nu știu mulți e că vacanța de iarnă e una dintre cele mai mai provocări din viața unui profesor ca mine, căci e singurul moment în care ai posibilitatea să îți îndeplinești cîte un vis…

Și, recunosc, în iarna asta am reușit să îmi mai îndeplinesc un vis: Alpii Austriei, un termen generic, căci așa ceva nu există pe hărțile montane. (Una dintre postările mele recente de pe Facebook se numea Pohta ce-am pohtit.) Am profitat de invitația de a învăța să schiez primită de la unul dintre cei mai buni prieteni (Grig îmi e un fel de frate, ca să fiu sincer) și am poposit pentru cîteva zile în Itter (cu un castel celebru, dar care nu se poate vizita), un sat situat în grupul Kitzbüheler Alpen, la 18 km de celebra stațiune unde se desfășoară etapele de cupă mondială la care participă Ted Ligety, Marcel Hirscher, Alexis Pinturault sau Lindsey Vonn, Lara Gut, Anna Fenninger: Kitzbühel. Ei bine, despre schi nu am prea multe să vă povestesc căci, deși nu am căzut foarte des și nici nu mi-am rupt nimic, reproșurile mele se îndreaptă spre bocancii și recompensa pe care nu mi-a oferit-o acest sport: nimic mai chinuitor decît să stai încălțat în așa ceva (cu cătușe n-ați încercat?) timp de cîteva ore, iar plăcerea oferită de o coborîre (fie ea scurtă și fără diferență de nivel semnificativă, în cazul meu) e una muuult prea mică pentru mine. Sînt subiectiv, cîrcotaș, nerecunoscător poate. Dar eu împart lucrurile din viața mea în două categorii: 1) care-mi plac și 2) care nu-mi plac.

Din fericire, zona cu pricina are acces foarte bun spre cîteva destinații foarte căutate de iubitorii de muzee, castele & stuff – Chiemsee, Salzburg – și aventură: Innsbruck. Dacă la Salzburg am vizitat celebra fortăreață Festung Hohensalzburg (o bătrînică în vîrstă de vreo 900 ani), pe care o recomand oricui, căci e un muzeu excelent pus la punct, pe lacul Chiemsee am avut drept destinație Herreninsel, cu inubliabilul castel Schloss Herrenchiemsee al regelui bavarez Ludwig II, care și-a dorit „Versailles”-ul propriu de vară. Motiv pentru care l-a pus pe un arhitect, Georg Dollmann, să studieze în amănunt palatul original și să reînvie interioarele acestuia. Ce a ieșit? Mergeți să vedeți ce a ieșit din ambiția prietenului lui Wagner, zis și regele basmelor: adică acest Ludwig II. Ironia e că am zăbovit mai intens la Augustiner-Chorherrenstift, vechea mănăstire și vechiul castel unde s-a reunit comisia de redactare a Constituției de la „pașopt” („Im Speisezimmer konzipierte 1948 der Verfassungskonvent das Grundgesetz der Bundesrepublik Deutschland”). Fraueninsel a fost sărită din lipsă de timp, dar cred că merită aruncată o scurtă privire și asupra mănăstirii benedictine de acolo: Münster Frauenworth, care a împlinit deja 1200 de ani.

20160226_132126

Salzburg

20160225_161217

Königschloß, Herrensinsel

20160225_172502.jpg

Kloster, Fraueninsel

Adevăratul moment culminant, previzibil cumva, al vacanței austriece l-a constituit etapa Innsbruck. De ce? Pentru că urma o ascensiune cu profesorul meu de munte, Bogdan, venit din Italia cu încă vreo doi amici. Dar nu doar muntele merită menționat – am mai făcut și altceva, întrucît am avut incluse în prețul unui Innsbruck Card obiective turistice de o calitate rarissimă: Hofburg, adică Palatul Imperial, Tiroler Volskunstmuseum, recte muzeul etnografic tirolez care e cu adevărat „one of the finest regional heritage museums in Europe” și Hofkirche, cu o excelentă prezentare multimedia a lui Maximilian I, ultimul cavaler al Europei, împărat al Sfîntului Imperiu Roman din 1508 pînă în 1519 (dar și rege al romanilor, ales la 16 februarie 1486 la… Frankfurt/Main :D). O figură istorică despre care mi-am propus să citesc mai mult, căci e copleșitoare personalitatea lui, la fel ca și datoriile făcute de el în contul Casei de Habsburg…

20160228_135044

Hofkirche, mormîntul lui Maximilian I

Totuși, totuși, scopul pentru care am revenit pe blog e acela de a face recomandări izvorîte din experiența urcării pe Nordkette, lanțul muntos de nord al grupului Karwendel. E o destinație eminamente turistică, dat fiind faptul că e legat de oraș cu mijloace moderne de transport – funicular, telecabină – care urcă omuleții în vîrful unor extrem de spectaculoase pîrtii de schi sau… mountain bike (Freeride e aici un cuvînt mai des repetat decît Bier). Cînd nu ai timp la dispoziție pentru a ataca înălțimile la picior, e bun și cablul. În același timp, poate va fi punctul de plecare în explorarea munților cu care se învecinează: la vest grupul Erlspitze (2405 m altitudine maximă pe vîrful omonim), la est Șaua Stempeljoch (2215 m), iar spre sud Kleiner Solstein (2637 m). Noi nu am urcat decît pe Hafelerkarspitze, la 2334 m, unde zăpada avea 121 cm, și de unde am admirat printre rafale de vînt vîrful Kemacher cu ai săi 2480 m. În sfîrșit, am simțit și eu iarna! Nordkette este doar unul dintre cele patru sferturi ale grupului Karwendel care merită vizitate; după cum puteți vedea aici, ai fix 10 vîrfuri de atins, de preferat la vară, între 2270 m (Frau Hitt) și 2637 m (Kleiner Solstein). Karwendel a fost fixat deja de mine ca destinație montaniardă; ah!, iată-mă adoptînd aiurea acest termen franțuzit, cu sens denaturat în limba română contemporană, căci inițial el era definit așa: MONTANIÁRD adj. (Franțuzism) Muntenesc. // s.m. și f. 1. Membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înaltă (La Montagne) a sălii în care se țineau ședințele Convențiunii în timpul revoluției burgheze din Franța de la 1789. 2. (Rar) Muntean. [Pron. -ni-ard, scris și montagnard. / < fr. montagnard]. Închid paranteza și subliniez: cum să nu fie pe listă Karwendel, cu ale sale 125 vîrfuri de peste 2000 m ?!

20160227_105814

Hungerburgbahn, arhitectură marca Zaha Hadid

20160227_123316

Hafelerkarspitze, 2334 m

Bine, privind de pe Nordkette spre sud mai ai ocazia să adaugi destinații cu nemiluita pe lista cu dorințe. Subiectiv și comod cum sînt, mă opresc însă asupra unui singur lanț, la care ai acces din Axamer Lizum, o stațiune pentru schiori (Grig, ești pe recepție?), cu ale sale 10 (zece) piste, dintre care trei par lungi de tot: Birgitzköpfl (1 km), Olympiabahn (2,1 km) și Schönbodenbahn (1,6 km). Mă rog, tocmai am spus că nu mă pricep la schi. Ce mă bag eu? Pariul la care m-aș înhăma eu, însă, sună cam în felul următor: Hoadl (2340 m), Widdersberg (2337 m) via Dohlennest, apoi Ampferstein (2556 m), Marchreisenspitze (2620), Malgrubenspitze (2571 m), Hochtennspitze (2549 m), Schlicker Seespitze (2804 m), și… Habicht (3227 m). Bun, după cum știu cunoscătorii, în Alpi size doesn’t matter. Aici configurația e decisivă. Și desigur tehnica și condiția fizică… din păcate pentru mine. Dar tentația e supremă. La fel ca și plăcerea de a reveni la Innsbruck, care mi se pare cel mai fain oraș vizitat pînă acum, căci e un oraș-cu-munte (unul accesibil!). Iar dacă vreți să-l vizitați, vă împrumut eu trei broșurele: Nordkette Innsbruck, Active Winter și Innsbruck for Young Travellers.

20160227_220447

Prof de munte cu prof de limbă. La Tribaun, loc de pierzanie.

Advertisements