Nu „sunt” țăran

Probabil ați văzut pe wall sau timeline pe Facebook cîteva figuri cunoscute (Smiley, Vlad Petreanu, Virgil Ianțu – da, exact, ăla care face reclamă la whisky, ceasuri și yacht-uri ș.a.), poate chiar „Friends” afișînd o fotografie cu afirmația:

Sunt X Zetulescu și, recunosc, sunt un țăran.

Urmată de o propoziție gen: „Tratez oamenii cu care lucrez ca pe o echipă, nu ca pe subordonați”. Parol! Nu inventez nimic. Exemplele hilare sînt nenumărate. Cu referiri la claxoane, tricouri, chiar scoici Saint-Jacques…

Screen Shot 2016-03-10 at 13.41.24

Totuși, înainte de a rîde, să clarificăm puțin de unde vin aceste propoziții. Vorbim despre o inițiativă a revistei „Biz” de resemantizare a termenului „țăran”. Un fel de curățare de unul dintre sensurile cele mai frecvent utilizate în limba zilelor noastre. Ca și cum „Ești țăran!”, „De ce ești țăran?”, „Cine? A, ăla e un țăran” nu ar aparține unei sferei idiomatice cu înțelesuri negociate deja. (Nu vorbim de „roșii de la țărani” sau „ciorbă țărănească”, nu?) E sensul pe care îl conferă vorbitorii unei limbi. Căci așa funcționează o limbă, care în esență e un cod, o convenție. Și un fenomen viu. Care are și logică, în pofida multor reglementări pe care le formulează specialiștii Academiei Române, de exemplu. Mă întreb cum ar fi dacă nemții ar încerca să redea demnitatea unui termen ca „Schwanz”, de exemplu. Chiar așa, cînd reabilităm „cocoșelul” sau „păsărica”? Autorii campaniei ne îndeamnă cumva să descoperim mersul pe jos:

Astăzi, țăran a ajuns să fie sinonim cu bădăran, necioplit sau mitocan. Cum vedem sau auzim ceva de rău, cuvântul țăran ne vine automat în cap, iar expresii ca „Uite-l și pe țăranu’ ăla!” sau „Mamă, ce țărancă!” fac parte din peisajul nostru sonor de zi cu zi, fie că vorbim de mall, birou, net sau televizor.

Astăzi, țăran a ajuns să fie o rușine, deși, dacă stăm puțin și ne gândim, la a doua sau a treia generație, toți suntem țărani. Așa că haideți să ne aducem aminte ce înseamnă țăran cu adevărat.

Aha! Eu credeam că sînt țăran (cam la a doua generație) pentru că îmi plac jumările de porc, sau ceapa roșie și usturoiul cu urme de pămînt; pentru că nu suport să port cravată; pentru că îmi plac căciulile de lînă (purtate de fete); pentru că prefer vinurile seci, așa mai pămîntii (nu pot traduce earthy prin „cu mineralitate ridicată”, căci asta ar trebui să fie altă mîncare de pește); pentru că pot dormi pe o suprafață mai tare, așa ca o laviță; pentru că m-aș putea spăla dimineața în apa rece a unui pîrîu de munte; pentru că…, pentru că… Exemple aș putea găsi multe, poate fără legătură directă cu viața grea din mediul rural al României sau de aiurea. Dar stereotipurile și imaginile false funcționează consecvent și în cazul idilismului rural de pe la noi. (Că doar nu ne identificăm cu anexa aia „ecologică” din lemn, fără apă curentă, oglindă sau chiuvetă, situată în curte, prezentă în peste 60% din gospodăriile rurale ale României?)

Dar întrebarea care mă macină cel mai tare e următoarea: pe cîți țărani i-ați auzit spunînd sunt în loc de îs? Dacă sînt mulți d’ ăștia, înseamnă că în sfîrșit Academia Română a învins limba română.

Advertisements