Avem o cîștigătoare

Dacă în competiția masculină, finala care desemnează cine este actorul meu german contemporan preferat încă nu are un cîștigător (Moritz Bleibtreu, Sebastian Koch, Jürgen Vogel, Til Schweiger, Jonas Nay, Dieter Hallevorden, Tobias Moretti, Ulrich Noethen și, desigur, Daniel Brühl sau Ulrich Tukur ! încă joacă în fazele finale), la secțiunea feminină lucrurile s-au limpezit. No. 1 nu e nici Iris Berben, nici Julia Jentsch, nici Katharina Wackernagel, nici Maria Fürtwangler, nici Nora Tschirner, nici Martina Gedeck, nici Nina Hoss. Diane Krüger sau Alexandra Maria Lara nici atît, iar Nastasia Kinski sau Veronica Ferres au ieșit și ele din competiție.

Astfel că cea care va ridica trofeul acesta mult-rîvnit (ha ha!) va fi Corinna Harfouch. Da, probabil că e mai puțin cunoscută în afara spațiului vorbitor de limba germană. Dar măcar în Parfumul (2006) lui Tom Tykwer, după Süskind, tot ați văzut-o.  Sau în excelentul Die Wand (1999) al lui Klaus Maria Brandauer, în care joacă alături de Martina Gedeck (care rămîne una dintre cele mai bune actrițe ever, abia aștept să o văd în Jurnalul Annei Frank). Firește că lista filmelor e foarte lungă.

Corinna Harfouch este o artistă completă, cu o experiență remarcabil de intensă și diversificată (a jucat inclusiv în Hamlet sau Fedra). Adaug că vocea ei este cerută peste tot:

Filmul care m-a făcut să îmi aminesc de Corinna Harfouch este Finsterworld (2013), un film sub semnul lui „rîsu-plînsu”, provocator, o critică acidă și ironică a relațiilor sociale din Germania de astăzi („Și-n ăsta joacă Harfouch?!”):

Bun, dar de ce simt nevoia unui astfel de „clasament”, care firește e doar o glumă și-un pretext? Oh je, la sugestia cuiva – nu spui cine, persoană importantă -, am crezut pentru o bună bucată de timp, că această excelentă actriță este… elvețiană. Nici măcar numele Harfouch nu are nimic de-a face cu franceza vorbită la Geneva sau Lausanne, căci – am aflat între timp – este numele primului soț al Corinnei, un sirian pe numele său Nabil Harfouch (medic, pare-mi-se). Well, nu numai că e nemțoaică, dar e și Balanță: e născută la Suhl (pe undeva prin RDG-ul acelor vremuri), pe 16 octombrie 1954.

Dar dacă vrea cineva să afle povestea vieții profesionale a Corinnei Harfouch, ea este la îndemînă aici (da, muzica de la final e de pe Closing Time al lui Tom Waits):

 

P.S. Dacă era neamț, la bărbați cîștiga detașat Bruno Ganz. Dar el este… elvețian.

Advertisements