De grija altuia

Toată lumea știe acum: Londra are un nou primar, iar acesta este musulman. Numele lui este Sadiq Khan. Nu-i cunosc în amănunt povestea vieții, nici programul electoral. Mă bucură că e laburist și că a spart niște bariere legate de religie și de etnie. (Am reușit pînă și eu să îmi depășesc aceste limite culturale, de-a lungul anilor. Și aș numi asta adaptare la realitate, bazată pe rațiune, nu pe emoții sau artificii culturale.)

Iar cît despre cei care deplîng soarta Occidentului, mă refer deocamdată doar la europocentriștii puri și conservatori din România, trebuie să spun că mi se par de-a dreptul ciudați: le pasă acum de religia Celuilalt, mai mult sau mai puțin asumată și relevantă. Da, e relevantă aș spune eu, căci nu face decît „să confirme” ipotezele apocaliptice și abracadabrante ale unei gîndiri ideologizate „de dreapta”, înțepenită în propria-i superioritate declamată. Acum, adică în secolul 21.

Ciudat, cînd am avut candidați la șefia statului român din partea unei organizații care face din loialitatea față de stat, așa cum arată el acum, un simplu preș de șters tălpile, aceste voci n-au avut nimic de zis. Și au și putut accepta senini coaliții de guvernare în care „partidul” minorității maghiare și-a urmărit doar propriile interese politice și economice. (Am uitat, la noi „stînga” e declamativ-naționalistă, în timp ce dreapta e pragmatic-cosmopolită.)

Aaa, ne deranjează doar politicienii de la 1 000 km, am înțeles.  Despre care citim zilnic în „The Guardian”, „The Spectator” sau „London Review of Books” (ca să amestecăm orientările și bias-urile), nu-i așa?

Advertisements