Düsseldorf ist kein Dorf

Adică nu e un sat. Căci ne putem imagina că numele acestui oraș vine din alăturarea Düssel (un mic afluent al Rinului) și Dorf (sat). Dar de că să fie sat? Doar pentru că numele are această rezonanță sugestivă? Nu chiar. Am să redau cele două momente care au „flancat” vizitarea acestui oraș într-o duminică din cale-afară de ploioasă (le-am putea numi lejer prolog și epilog).

La scurt timp timp după sosire: în timp ce așteptam culoarea verde a semaforului, undeva prin zona gării, oprește la un moment dat lîngă mine un BMW argintiu, iar șoferul mă întreabă , prin fereastra dată jos și într-o germană foarte corectă cum se ajunge la gară. Cu un accent care mi s-a părut extrem de cunoscut. I-am arătat direcția, dar atunci cînd m-a întrebat dacă poate ajunge făcînd direct la dreapta sau dacă trebuie să ocolească prin piață, i-am răspuns că nu știu, deoarece nu sînt localnic. „Alles klar”, a încheiat el politicos și a demarat, făcînd un viraj foaarte larg, intrînd chiar pe contrasens puțintel. Firește că am vrut să am confirmarea și am aruncat ochii după plăcuța de înmatriculare: avea număr de Bacău.

La scurt timp înainte de plecare: pe peronul numărul 16 al gării centrale din Düsseldorf, așteptam trenul Hamburg-Stuttgart, care avea să mă ducă la Mainz (punct de tranzit pe astfel de rute lungi). M-am așezat pe o bancă, lîngă două franțuzoaice drăguțe, care aveau tren înaintea mea spre Paris. Probabil din gelozie, în stînga mea s-a așezat o brunetă subțire, îmbrăcată în izmene, adică pantaloni de trening, cu brățări aurite asortate cu sandalele cu mult sclipici. Previzibil pentru cititor, butona fervent un iPhone 6S cît un televizor, cu husă roz-argintie. Am aruncat curios un ochi și am observat că pe Whatsapp un băiet îi replica „und was soll ich machen?”, la care ea îi răspunde „wir treffen uns am Abend”. Curiozitatea mi-a fost recompensată o dată ce domnișoara a trecut la alte conversații, deschizînd larg agenda plină de prenume ca Irina, Corina, Andreea, Cătălina, dublate de nume(re) românești…

Well, puteam să mă simt ca la țară, nu? Și spun asta fără ironie (ei, da!). Pur și simplu lumea e mică. Pe de altă parte, după cum știm de la McLuhan, oricum trăim într-un sat global…

„Dar cu ce ocazie ați coborît pe Rin, pînă la Düsseldorf, mister Constantinescu?”, se aude întrebarea din studioul imaginar. Motivele sînt puține și solide: orașul e destul de aproape (217 km), e capitala landului Nordrhein-Westfalen (unul dintre cele mai dinamice și mai populate) și este deseori comparat cu Frankfurt ca atmosferă și ambianță culturală, sau putere de cumpărare, sau nivel al calității vieții (ocupînd locurile 6, respectiv 7, în clasamentul mondial Mercer). În plus, dacă ești interesat de arta modernă și contemporană nu prea ai cum să nu te intersectezi cu Düsseldorful, căci la foarte multe expoziții ai ocazia să vezi tablouri sau fotografii împrumutate de la Düsseldorf. Da, căci pe lîngă celebra și influenta Kunstakademie Düsseldorf, academia de arte înființată în 1773, aici mai există Museum Kunstpalat, Kunsthalle (care transmite un newsletter de la care nu mă pot dezabona, isănt it chiut?) și Colecția de Artă, care e găzduită în trei stabilimente diferite: K20, K21, F3. Eu am avut norocul să pic în a doua duminică din lună, astfel că intrarea la Kunsthalle a fost gratuită (numai eu pot avea un astfel de noroc). Ocazie cu care am admirat exponatele semnate de Rita McBride (care conduce academia de artă mai sus pomenită): Arena, Hexeleratorul, tapiserie, sculptură, reunite toate sub titlul Gesellschaft. Not bad pentru începutul unei după-amiezi pluviale. După aproximativ o oră, am traversat și am intrat la K20 Grabeplatz, unde spațiile de la parter găzduiesc expoziția Dominique Gonzalez-Foerster 1887-2058. Intrigant parcursul labirintic al expoziției care exploatează teme relaționate cu sau derivate din utopia urbană, psihanaliză, mișcarea hippie, obsesii personale (oho!), ilustrate și prin scurt-metraje sau holograme. Dar mai intrigantă mi s-a părut instalația lui Wiebke Siem, What Things Dream. O interpretare originală în lemn, într-un spațiu sufocant, Labor, luminat superb. Firește, că finalul vizitei este legat de colecția de artă modernă, care cuprinde tot ce își dorește cineva: Picasso, Magritte, Macke, Leger, Dali, Nolde, Kokoschka, Beckmann, Ernst, Matisse, Mondrian (!), Kandinsky, Miro, Schlemmer, Kirchner, Beuys (!), Dix, Delaunay,  și, mai ales, Klee. Paul Klee. Pentru leneși sau pentru cei care nu au avut norocul să locuiască pe valea Rinului există totuși o speranță: catalogul și expoziția online. Asta nu înseamnă că nu merită să cumperi minighidul care costă 9.90 euro, ca să completezi enumerarea fragmentară pe care vreun autor de blog ca mine o aruncă în mediul virtual…

_MG_0006

_MG_0085

Dincolo de interesul pentru artă, merită făcut un tur de oraș, măcar pînă în așa-zisul golf vamal (Neuer Zollhof) unde s-au aglomerat firmele din industria mass-media și unde Frank Gehry a desenat un ansamblu de trei clădiri, spectaculoase și deseori comparate cu ale lui Hundertwasser. Din tur nu ar trebui să lipsească escalele la terasele de pe malul Rinului sau din Altstadt, orașul vechi. Bogat, colorat, cosmopolit, chic – Düsseldorf în patru cuvinte, oraș de pus pe wishlist.

Advertisements