Cine va fi campioană europeană?

Aceasta este întrebarea pusă cititorilor ei de kicker în nr. 46, din 9 iunie 2016. Adică joia trecută. La întrebarea săptămînii, „Wer wird Europameister?”, pe care am tradus-o în titlu, cititorii au răspuns în felul următor: 39,5% văd Germania cîștigînd ediția de anul acesta a europenelor, 25,8% Franța, 7,9% Spania, 7,7% Anglia, iar 7,3% Belgia. Apoi, procentul scade vertiginos, căci următoarea e Italia cu o încredere de 1,8%. Iar ultimele patru „favorite” sînt Ungaria, Cehia, Slovacia și Ucraina cu 0,1%.

Cîți cred că România ar putea fi noua campioană europeană? 0,2% dintre cititorii kicker. De unde trag concluzia că gazeta asta are cititori realiști.

Advertisements