Dreptul la replică nu ți-l poate lua nimeni

Alături de cîțiva dintre colegii mei, lectori de limba română răspîndiți pe la cîteva universități din lumea-ntreagă, am decis să reacționez la un text ușor defăimător la adresa noastră, adică a lectorilor ILR. Am trimis Dreptul la replică la sursă, adică portalului „România Curată”, iar redactorii de acolo au decis ca acest drept să fie „agățat” în format pdf la Scrisoarea deschisă a Dinei Vîlcu, publicată și asumată ca editorial de„România Curată”. Firește că e un truc la mijloc: dacă vrem să distribuim protestul nostru, nu avem decît să distribuim de fapt textul doamnei Vîlcu. Smart people are working for themselves, nu?

În esență este vorba despre o modificare a felului în care se face examinarea studenților străini din învățămîntul superior românesc. După parcurgerea anului pregătitor, aceștia ar urma să susțină un examen în fața unor comisii din care fac parte și lectorii ILR. Adică e un fel de examinare externă – care, în principiu, se practică în multe și diverse domenii. Nu e un lucru pe care să-l fi cerut lectorii. Dar sindromul „salamului de soia” e viu și perfect conservat în România, așa că reacțiile lipsite de colegialitate și de documentare au început să apară. Căci, nu-i așa?, în România unii mereu sînt mai deștepți și mai frumoși decît alții.

Așadar:

Noi, membri ai Corpului lectorilor din cadrul Institutului Limbii Române, am citit cu neplăcută surpriză scrisoarea deschisă a doamnei lect. dr. Dina Vîlcu, adresată domnului prim-ministru Dacian Cioloș. Din titlul misivei, am dedus că autoarea este indignată de ceea ce se întâmplă în domeniul educației în România. Deși starea învățământului românesc ne preocupă și pe noi, dorim să ne delimităm de afirmațiile calomnioase ale doamnei Dina Vîlcu, cuprinse în textul dat publicității. Pe lângă ofensa adusă membrilor Corpului lectorilor, cărora li se pun sub semnul întrebării competențele, considerăm că semnatara scrisorii deschise dezinformează în chip inacceptabil cititorii. Minima onestitate ar fi obligat-o pe doamna Dina Vîlcu să se informeze înainte de a lansa acuzații, fie și consultând site-ul Institutului Limbii Române și legislația ce reglementează activitatea lectoratelor românești în străinătate.

Cu toată considerația,

Maria Ioana ALEXANDRESCU (Universitatea Autonomă din Barcelona, Spania)

Roxana Magdalena BÂRLEA (Universitatea din Geneva, Elveția)

Florin CIOBAN (Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta, Ungaria)

Roxana CIOLĂNEANU (Universitatea din Lisabona, Portugalia)

Cătălin CONSTANTINESCU (Universitatea „Johannes Gutenberg” din Mainz, Germania)

Romanița CONSTANTINESCU (Universitatea „Karl Ruprecht” din Heidelberg, Germania)

Camelia Sanda DRAGOMIR (Universitatea L’Orientale din Napoli, Italia)

Heidi FLAGNER (Universitatea din Leipzig, Germania)

Codruța GAVRIL-ANTONESEI (Universitatea Jagelonă din Cracovia, Polonia)

Nicolae Adrian HENȚ (Universitatea din New Delhi, India)

Monica HUȚANU (Universitatea din Belgrad, Serbia)

Emilia IVANCU (Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznan, Polonia)

Ioana JIEANU (Universitatea din Ljubljana, Slovenia)

Ruxandra LAMBRU (Universitatea „Kiril și Metodie” din Veliko-Târnovo, Bulgaria)

Zoia MANOLESCU (Universitatea de Stat din Arizona, Phoenix, S.U.A)

Paul NANU (Universitatea din Turku, Finlanda)

Nicoleta NEȘU (Universitatea „La Sapienza” din Roma, Italia)

Florin OPRESCU (Universitatea din Viena, Austria)

Nicolae STANCIU (Universitatea din Karaganda, Kazahstan)

Harieta TOPOLICEANU (Universitatea din Torino, Italia)

Oana URSACHE (Universitatea Granada, Spania)

Daniel Sorin VINTILĂ (Universitatea din Novi Sad, Serbia)

Și pentru că așa e corect, redau mai jos textul scrisorii doamnei lect. dr. Dina Vîlcu (UBB Cluj), adresată premierului Dacian Cioloș (una dintre țintele preferate ale doamnei Alina Mungiu – deh, nu se poate să nu politizăm!):

Stimate domnule Prim-Ministru,

Vă scriu din perspectiva omului care, în ciuda tuturor dezamăgirilor succesive, se pare că nu se învaţă minte. Sunt unul dintre cei care au fost în stradă când am crezut că Băsescu trebuie să plece sau când, după cazul Colectiv, Guvernul nu avea impresia că trebuie să îşi asume vreo responsabilitate până nu i s-a strigat de peste tot din ţară lucrul acesta, dar şi cu multe alte ocazii, când am ştiut că trebuie denunţate odioasele decizii ale politicienilor la putere, luate în spatele unor uşi (chiar dacă nu materiale) bine închise şi cu obloanele bine trase – ca să nici nu fie văzuţi de ochii lumii, dar să nici nu vadă privirile pline de reproş indignat şi să audă semnalele de alarmă venind din stradă.

Am avut (cu naivitatea şi încăpăţânarea aceluiaşi om care iese în stradă sperând mereu la ceva mai bun) nu zic nesfârşită, dar multă încredere în noua guvernare – ce trebuia să fie, nu-i aşa, scutită de malefica influenţă din partea politicului. Şi am avut încredere în Dvs., ardeleanul cumpătat, care a făcut treabă bună la Bruxelles.

Cu suspiciune m-am uitat către unii miniştri din guvernul pe care vi l-aţi alcătuit – şi iată că în puţină vreme, că nici nu e de unde mai multă, suspiciunile se confirmă una după alta. Iar dezamăgirea care doare cel mai rău e în domeniul din care vin eu, în educaţie.

Ordinul de ministru nr. 4096/09.06.2016 decide evaluarea finală a tuturor studenţilor din anul pregătitor (e vorba de studenţii străini care învaţă un an de zile limba română în instituţii de învăţământ superior din România, pentru a se înscrie apoi la cursuri universitare în ţara noastră) de către Institutul Limbii Române de la Bucureşti. Până acum, evaluarea acestor studenţi era făcută, aşa cum se întâmplă în cazul oricărui program academic, de către instituţia care organiza programul de an pregătitor. Decizia s-a luat după un simulacru de consultare a unor reprezentanţi ai universităţilor care oferă an pregătitor (dintre întâlnirile organizate cu aceștia, unii au fost invitați numai la o parte) şi, cum se zice (şi se face de atâtea ori) româneşte, peste noapte.

Probleme:

1. Calitatea procesului de evaluare. Fac parte din colectivul didactic al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, instituţie care a supus anul trecut, alături de Institutul Cultural Român, setul de teste de evaluare pe nivel (A1, A2, B1, B2) a românei ca limbă străină, teste concepute în concordanţă cu Cadrul European Comun de Referinţă pentru limbi (CECR), unui audit calitativ performat de un auditor numit de Asociaţia Testatorilor de Limbi din Europa (ALTE), cu scopul ca aceste două instituţii să devină membri plini ai Asociaţiei. ALTE este cea mai prestigioasă asociaţie internaţională de profil, printre membrii săi numărându-se instituţiile care oferă testele Cambridge şi IELTS (engleză) DALF (franceză), DELE (spaniolă) etc. Am trecut cu succes acest audit calitativ, fapt ce confirmă şi recunoaşte la nivel internaţional calitatea ireproşabilă a instrumentelor noastre de evaluare (pe care le aplicăm cu stricteţe pentru a determina nivelul de competenţă lingvistică a studenţilor noştri).

În acelaşi timp, Institutul Limbii Române din Bucureşti îşi propune să realizeze evaluarea studenţilor noştri deja de anul viitor şi se ridică, firesc, câteva întrebări: Ce competenţă au persoanele care vor compune comisiile de evaluare (cadre universitare, de puţine ori specializate în predarea românei ca limbă străină, dar şi din învăţământul preuniversitar, care funcţionează ca lectori de limba română în străinătate)? Ce competenţă au persoanele care vor crea testele de evaluare şi în baza căror specificaţii vor face acest lucru? Cum se va realiza corelarea cu CECR şi cum se va demonstra validitatea examenului propus? Ce criterii de evaluare vor fi aplicate? În ce fel va fi superior calitativ un atestat de limba română acordat după un simplu calificativ “admis” celor acordate în instituţia noastră în urma unui examen extrem de serios cu punctaje acordate pentru fiecare competenţă în parte? Mă opresc aici nu pentru că mi s-au terminat întrebările, ci doar pentru a-mi exprima uimirea faţă de incredibila eficienţă a ILR care se presupune că, nu peste noapte, dar peste vară, va crea întreaga metodologie de concepere şi aplicare a testelor de evaluare. Un lucru e cert (cel puţin în ce priveşte universitatea noastră): această decizie nu poate duce decât la o scădere dramatică a standardelor şi a calităţii întregului proces evaluativ, dar, în consecinţă, şi a celui educaţional.

2. Autonomia universitară. Este egalitate, dar nu pentru căţei, nu-i aşa? Anul pregătitor este un program academic. Cei care doresc să îl urmeze nu se pot înscrie fără a prezenta diploma de bacalaureat, iar programul este organizat numai în instituţii de învăţământ superior. Că nu are acreditare ARACIS e adevărat, dar putem să ne întrebăm al cui interes a fost şi este ca această acreditare să nu existe, atâta vreme cât numai cine n-a dorit nu şi-a făcut an pregătitor. Sunt 25 de universităţi, de stat şi private, care oferă acest program. Aşadar, de ce decide domnul ministru ca studenţii din anul pregătitor să fie evaluaţi centralizat, de către o instituţie care nici măcar nu este de învăţământ superior, atâta vreme cât legea învăţământului spune clar că fiecare instituţie de învăţământ superior organizează evaluarea propriilor studenţi? Mâine pot să se aştepte la acelaşi lucru şi colegii noştri care predau, în universităţi, limba engleză, sau, de ce nu, matematică sau fizică? A dovedit cineva că nu ne facem treaba bine (ar fi cam greu, cel puţin în cazul nostru, având în vedere cele de la punctul 1) şi deci trebuie să preia o instituţie de la centru (de ce aceasta? de ce nu Institutul Cultural Român? de ce nu Consorţiul Universitaria, din care fac parte cele mai prestigioase universităţi din România?) sarcina asigurării calităţii în ce priveşte evaluarea studenţilor străini?

3. Chestiunea financiară. Căci, nu-i aşa, la asta se ajunge întotdeauna, în final. S-au găsit extrem de repede bani pentru acest proiect de la Ministerul Educaţiei Naţionale…

4. Chestiunea practicalităţii. Se presupune că aceste comisii, alcătuite la nivelul ILR, se vor plimba prin ţară, pe la toate universităţile care organizează an pregătitor pentru a le evalua studenţii. Când/ în ce interval vor ajunge la toate? Cât va dura evaluarea şi corectarea lucrărilor? Noi am avut anul acesta în jur de 120 de studenţi. Examenul scris la nivel B2 durează trei ore şi douăzeci de minute, examenul oral un sfert de oră pentru fiecare pereche de studenţi, corectarea (la două mâini, normal) patru zile… Trebuie să cred că o comisie venită de la Bucureşti va sta la Cluj o săptămână ca să asigure acest tip de evaluare? Dar cine are nevoie de o astfel de evaluare, până la urmă? E suficient să scrii în metodologie că evaluezi la nivelul B2 şi apoi să vii să faci treaba de mântuială. La noi merge şi aşa. De ce să nu strici o treabă bine făcută, dacă tot poţi? Că doar eşti la putere, ai pâinea şi cuţitul.

Aşadar, domnule prim-ministru, cât mai sunteţi la putere, la ce să ne mai aşteptăm în educaţie? Pregătim sticlele cu pietriş, ca să dăm din nou cu ele de asfalt, şi bannerele?

Săriți vă rog peste „necuvintele” (am calchiat germanul Unwort*, ha, ha!) doamnei Vîlcu: de exemplu „practicalitate”. Problema de fond e alta: punerea sub semnul întrebării a priceperii unui cadru didactic care predă limba română studenților străini, la o universitate străină. Un cititor de bun-simț ce ar răspunde?

_______

*     Unwort înseamnă de fapt termen, cuvînt folosit impropriu, cu sens greșit. Iar un calc de cele mai multe ori conduce fix la asta, adică la un sens diferit de termenul pe care îl are în limba sursă. Din acest motiv am folosit ghilmelele pentru „necuvinte”. Limba germană iubește prefixul „un”: Unwetter înseamnă vreme rea, potrivnică, nu non-vreme. (Cînd te gîndești că unii consideră germana o limbă complicată…)

Advertisements