Monthly Archives: July 2016

Wars? Why?

“One of these days I am going to cut you in little pieces” says a song by Pink Floyd (One of These Days, 1971, on Meddle album). It seems that these days everybody wants to do that. For this reason, we have (all kinds) of wars. I guess.

So, I’ve just remembered that I’ve read some time ago an article entitled “Why has Critique Run out of Steam. From Matters of Fact to Matters of Concern”, by Bruno Latour, published in Critical Inquiry, in 2004 (30, 2/Winter 2014: 225-248).

Wars. So many wars. Wars outside and wars inside. Cultural wars, science wars, and wars against terrorism. Wars against poverty and wars against the poor. Wars against ignorance and wars out of ignorance. My question is simple: Should we be at war, too, the scholars, the intellectuals? Is it really our duty to add fresh ruins to the field of ruins? Is it really the task of the humanities to add deconstruction to destruction? More iconoclasm to iconoclasm? What has become of the critical spirit ? Has it run out of steam?

A fulfilled prophecy? Just asking, as I see is that we are exactly not using the critical spirit. I guess.

When do limits exist

 

I’ve just bought a book. One of my wishes is fulfilled now: Rita Felski’s volume has arrived. The Limits of Critics is in my personal library. Like in The Uses of Literature, Felski’s approach seems to be the same phenomenological one, based on assumptions of Paul Ricœur. Is critique a false idol, as Felski claims? I don’t know – at least let me pretend that -, as I haven’t read it yet. But I guess there are some limits when we try to count the number of theories… I’ll be back with my review, as Rita Felski is that kind of author you cannot avoid when it comes to understand what literature could be.

Until then, you may try to read reviews written by Matthew Mullins in “Los Angeles Review of Books” (Are we postcritical?) and Davide Panagia in “Critical Inquiry” (my favourite journal, just in case you ask).

Next step

After having presented my paper (on Martin Amis’s Time’s Arrow and The Zone of Interest) in a panel entitled “The Text as Being: Ontologies of Redemption, Repair, and Regret” at 21st Congress of International Comparative Literature Association (Vienna, 21-27 July 2017), I’ve made up my mind to accept an invitation.

So, I will unconditionally join Fault Lines of Modernity – New Contexts for Religion, Ethics and Literature Research Committee. My gratitude goes to Professor Kitty Millet, Chair of the Research Group. Thank you!

Ce mai citesc

Din ciclul „Vienna, I’m coming”, dar și din ciclul „Emoții și literatură: emoții morale prin romanele lumii, la diverși autori, unul mai sarcastic decît altul”, împărtășesc azi un fragment din volumul Valentinei Adami, Trauma Studies and Literature. Martin Amis’s Time’s Arrow as Trauma Fiction, Frankfurt am Main, Peter Lang, 2008:

The aim of Time’s Arrow is precisely that of awakening readers into self-consciousness about their own potential complicity in evil, and thus unravelling the oppressive structures and the logic of bureaucratic domination and of objectification of human life that made possible the Nazi genocide. (Adami 2008: 73)

41ozzj2bx8sl

P.S. De ce Vienna, I’m coming? Pentru că acolo are loc Congresul Asociației Internaționale de Literatură Comparată (ICLA/AILC) din 2016, ediția cu numărul 21. Ocazie cu care vom vorbi, în cadrul unui panel așa mai exclusivist (iertată-mi fie modestia, ha, ha!), despre etică, ontologii ficționale, emoții etc. cîțiva oameni cu apucături fixe. Printre care mă număr și eu, cu a mea contestată și „obscură” preocupare: literatura și emoțiile. Cînd? Vineri, peste 4 zile.

Ribera del Duero, love at first sight

Vinurile de Rioja sînt foarte populare, chiar și aici în Germania. Se găsesc cam la orice magazin și sînt destul de accesibile ca preț. Dar vă rog să urmăriți partea a doua a filmulețului, în care este prezentată regiunea Ribera del Duero. Este regiunea cu palmaresul cel mai bun de pe lista mea: primul vin băut a însemnat dragoste la prima vedere. A fost un Portia Ebeia Roble din 2013, bazat desigur pe soiul Tempranillo. (Notele personale de la degustare conțin mențiuni cu privire la mure, ciocolată, tutun.) Aici se află datele primare oferite de producător, Bodegas Portia. Este unul dintre acele vinuri pe care le-aș lua cu mine pe o insulă, ca să folosim celebrul clișeu.

Ce vreau, de fapt? Vreau să aruncați un ochi pe video-ul de mai jos. O să vedeți că vi se face poftă. De vin și de poezie. Căci știm de la Robert Louis Stevenson că „Wine is bottled poetry”.


<p><a href=”https://vimeo.com/152393083″>Rioja and Ribera del Duero</a>

Arogant?

Cînd am făcut cunoștință cu Anna, posesoarea celor mai frumoși ochi verzi din Mainz, am fost întrebat unde locuiesc. Aflînd că am ales ca reședință Wiesbadenul în detrimentul capitalei renano-palatine, m-a mai întrebat ceva:

Șiii… ăă, cum ți se par oamenii din Wiesbaden? Că nouă, ăstora din Mainz, oamenii de acolo, care sînt mai moșnegi așa și mai bogați, ni se par aroganți. Da, da, sînt aroganți.

Aha… mă scărpinai eu în creștet. Singurul răspuns pe care l-am putut formula, confuz și intrigat fiind, a sunat cam în felul următor:

Ăăă, nu știu ce să zic. Eu nu am observat, mie mi se par la fel. A, da poate sînt mai bogați. Iar orașul e clar mai bine administrat. Dar aroganță? Nu cred, eu nu am sesizat nimic de genul ăsta.

Mă întreb și acum în gînd, după cîteva săptămîni de la acest dialog: „Oare, n-oi fi remarcat nimic din cauză că sînt și eu arogant?

P.S. Toți ochii verzi sînt faini. De oriunde.