Monthly Archives: March 2018

Îngropat în lectură

Din curiozitate mai întîi, din convingere mai apoi, zilele acestea curg molcom sub semnul unei lecturi intense. Deși ritmul nu e unul foarte ridicat – să zicem 20-30 pagini pe zi -, lectura are parte de o interiorizare profundă a întîmplărilor relatate și a semnificațiilor lor. Mai ales că investigația întreprinsă de Amanda Padoan și Peter Zuckerman și felul în care prezintă o lume pe care îmi doresc să o cunosc se bazează pe o foarte bună documentare, avînd în vedere o contextualizare care e obligată să țină cont permanent de mitologia și credințele acelei lumi. Datele istorice, economice și sociologice, cartografia, fotografiile și elementele din istoria alpinismului folosite la încropirea imaginii Orientului montan care magnetizează voința și banii occidentalului dornic de aventură nu stau deloc sub semnul fastidiosului. E bine știut: o mare parte din expedițiile alpine himalayene stau sub semnul aventurii pure, o altă mare parte sub semnul căutării unui pilon spiritual, abandonat sau inexistent în viața individului, definit în epoca modernă de ruperea legăturilor. Orice relatare – fie și cea a „celei mai negre expediții de pe K2” – ar trebui să ofere o înțelegere a cauzelor profunde și nu doar a detaliilor circumstanțiale (importante și acestea, desigur!). Eu unul sînt convins că volumul de față reușeste să convingă, nu doar să placă, chiar dacă e scrisă extrem de bine – transcende în mod evident granițele genului.

Am ales să citez (respectînd grafia editorului) cîteva rînduri din finalul capitolului intitulat Poarta spre cer:

Șansele de supraviețuire pe K2 sunt mai mici decât la ruleta rusească. Nu avea nicio noimă.

Dar oamenii nu escaladează fiindcă are vreo noimă. Motive se pot găsi – alpinismul dă direcție celui pierdut, prieteni celui singuratic, onoare celui netrebnic, emoții celui plictisit -, dar în ultimă instanță drumul spre un pisc sfidează logica. La fel și pasiunea. La fel o călătorie pe lună. Există lucruri mai bune de făcut. Mai sigure, mai eftine, mai practice. Nu asta-i ideea.

În dimineața următoare, cînd Eric l-a întrebat pe Chhiring dacă voia într-adevăr să urce pe K2, Chhiring nu s-a uitat în ochii soției. N-a făcut pauză. Nu s-a explicat și nici n-a descris sacrificiile pe care trebuia să le facă familia lui. Știuse răspunsul timp de douăzeci de ani, iar răspunsul lui a venit imediat:

– Da.

(Peter Zuckerman, Amanda Padoan, Îngropați în cer: povestirea extraordinară a șerpașilor din cea mai neagră expediție de pe K2, traducere de Cornelia Dumitru, Iași: Polirom, 2015, pp. 56-57.)

ingropati-in-cer

Advertisements