De aur sau nu?

Ca orice chibiț care are păreri despre orice – mai ales după două beri -, vreau să las aici mărturie despre cum și eu am zis ce vor zice mulți alți pricepuți și prea volubili chibiți: dacă după ratarea unor sferturi de finală la CM de fotbal din 1994 i-am numit pe băieții ăia „generația de aur”, cum ar trebui să o numim pe cea care e Nr. 1 în clasamentul WTA și finalistă (nu doar) la „Roland Garros”? Păi dacă Gicuță Hagi – probabil cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor – pretindea să îi ridicăm statuie, atunci domnișorica asta ușor firavă atît la trup, cît și la cap de prea multe ori, Simona Halep, ce ar trebui să pretindă? Ei, sigur n-o să pretindă nimic. Dintr-un motiv prea simplu, intuiesc: are mai mult simț al măsurii decît orice fotbalist sau luptător K1 de pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Și o spune cineva care n-a fost și nu va fi niciodată fanul Simonei Halep. Dar după jocul prestat astăzi, 7 iunie 2018, în semifinala contra Garbinei Muguruza – care nu e deloc echivalentul vreunei Andorra sau Ciad în fotbal -, trebuie să îmi scot pălăria! Bien sûr, pînă să devină o jucătoare legendară are de cîștigat multe turnee de Grand Slam, niște milioane de dolari acolo și să aibă o autobiografie publicată și ecranizată. Poate că astea nu se vor materializa, dar dacă stau să mă uit la clasament, sigur e mai „de aur” decît „generația de aur”…

darkenlightcenter

P.S. Nu pot să nu rîd puțin: fiind un admirator aproape șovin și sexist al tenisului masculin, nici nu prea urmăresc partidele din circuitul WTA, decît în măsura în care îmi place pe ici, pe colo de vreo jucătoare. Un lucru e însă sigur: cu oricare din primele 1275 clasate WTA (sic!), la orice oră din zi și din noapte aș pierde fără să cîștig vreun set. Și de vină n-ar fi racheta mea Prince, care zace în garaj de mai bine de 4 ani.

Advertisements