Monthly Archives: October 2018

No, no hablo Español

Nu, nu vorbesc limba spaniolă. Ăsta e răspunsul cînd mă întreabă cineva dacă vorbesc spaniola. Totuși, sper ca într-un timp rezonabil să pot răspunde altfel. Căci astăzi am intrat în posesia unui prim curs de limbă pe care vreau să-l parcurg: Spaniola fără profesor de Ana-Maria Cazacu (Editura Steaua Nordului, 2015). În mod normal nu aș lua cărți de la o editură cu numele ăsta, dar nu prea ai alternative pe piața noastră (extrem de puține manuale și cursuri practice au suport audio și mai au și tirajul epuizat). Păi dacă tot am sistem multimedia cu CD player în automobil, o să-l las să putrezească?

IMG_9901

De ce limba spaniolă? Ehe, la unii criza vârstei mijlocii se manifestă într-un anumit fel. La mine e altfel: am descoperit că nu mai am timp să amîn proiectele adolescenței mele. Și atunci am luat taurul de coarne, ca să zic ca ei, ca spaniolii adică, și m-am apucat deocamdată de prima pagină a volumului în cauză. Și nu, nu mi-am propus încă să emigrez. Doar că mi-e deja imposibil să îmi imaginez viața fără a citi presă, ficțiune & literatură secundară în spaniolă. Ar mai fi și alte motive…

Limba spaniolă o înveți dacă:

  1. poetul tău preferat din toate timpurile este Juan Ramón Jiménez
  2. echipa cu care ții din copilărie este Real Madrid Club de Fútbol (stadionul Santiago Bernabéu fiind un templu), iar numele primilor fotbaliști pe care le mîzgăleai cu carioca pe spatele tricourilor tale erau Arconada sau Butragueño
  3. încercai să-ți imaginezi că ești Pedro Delgado sau Miguel de Induráin și că-i bați pe toți care dau din pedale în Turul Franței sau în La Vuelta (despre care nu auzeai decît la Radio România și în ziarul „Sportul”)
  4. în studenție citeai sedus eseurile lui José Ortega y Gasset sau Miguel de Unamuno
  5. îți plac creațiile vestimentare ale lui Adolfo Dominguez și Jesus del Pozo (Zara, Oysho, Bershka nu se pun, căci Inditex SA își plătește ieftin muncitorii)
  6. ai citit de minim 8 (opt) ori volumul España ’82 al lui Ioan Chirilă (din exemplarul meu zboară toate paginile, dezlipite de atîta răsfoit)
  7. după ce ai aterizat la Barcelona durează maxim 2 (două) ore să te numeri printre invitații la un party unde nu te cunoaște nimeni, dar o dată ajuns acolo afli că s-ar putea să-ți placă  filmele lui Luis García Berlanga (am făcut rost de ele, dar nu găsesc subtitrări deloc, deci?)
  8. le iubești pe Paz Vega, Inma Cuesta și, mai ales, Maribel Verdú, cele mai convingătoare actrițe spaniole din secolul meu
  9. ți-ar fi plăcut să arăți și să joci ca Javier Bardem
  10. regizorul tău preferat – bine, hai, printre preferati, căci Fellini rămîne intangibil – este Julio Medem cu ale sale Vacas – pe care l-am văzut în anii studenției și n-am să-l uit cît oi trăi -, apoi Lucía y el sexo, Tierra și Los amantes del círculo polar
  11. atunci cînd ai început să-i urmărești constant pe Radu Naum și Radu Banciu comentînd Turul Franței pe Eurosport (abia prin 2000 adică), țineai cu echipa KELME, căci avea un cățărător columbian supersimpatic: Santiago Botero
  12. atunci cînd ai mărturisit preferința pentru Julio Medem, ți-ai amintit de Mar adentro și Abre los ojos, două capodopere care vor bîntui istoria cinematografului mondial ale lui Alejandro Amenábar și îți vine să rescrii ierarhiile
  13. (și cu Buñuel ce ai avut?, aud o voce în gînd)
  14. la o vîrstă mai coaptă ai început să călătorești în vis și-n gînd spre Punta Arenas, în Patagonia chiliană și vrei să te oprești în Ushuaia
  15. primul tău automobil a fost SEAT (o Ibiza gheboasă în cazul meu)
  16. i-ai descoperit, citit, asimilat, adoptat și pus la inimă pe Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Gabriel García Marquez, Silvina Ocampo, Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias și, în anii recenți, Roberto Bolaño (big, big love).
  17. vrei să-i descoperi și să-i recuperezi pe Adolfo Bioy Casares și pe Eduardo Galeano
  18. ai stat cca. 5 (cinci) ore în Muzeul Prado (cel mai mult timp petrecut de mine într-un muzeu)
  19. crezi că Jorge Luis Borges este cel mai mișto autor de ficțiune narativă din toate timpurile
  20. te închini unui singur zeu și acesta este Miguel de Cervantes Saavedra.

Poate ar mai fi un motiv mare, da’ mare de tot, strecurat totuși sprințar printre celelalte: vinurile din Navarra, La Rioja și Castilla și Léon, așa cum îmi prevestea Giuseppe, un american de origine catalană cu nume italian. Am ajuns ca mine și spun ca el: Faustino I este cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată.

12x16-Spain-wine-map3

Hasta luego!

Advertisements

Homo deus la vot

My two cents, inspired by the evolutionist approach of the history of humankind, că să zic așa.

Este relativ ușor să accepți faptul că banii sunt o realitate intersubiectivă. Majoritatea oamenilor recunosc bucuroși și că zeii greci din Antichitate, imperiile răului și valorile culturilor străine există doar în imaginație. Totuși, nu vrem să acceptăm faptul că Dumnezeul nostru, națiunea noastră sau valorile noastre sunt simple ficțiuni, deoarece acestea sunt lucrurile care dau sens vieților noastre. Vrem să credem că viețile noastre au un sens obiectiv și că sacrificiile noastre contează pentru ceva aflat dincolo de poveștile din capul nostru. Totuși, în realitate, viețile majorității oamenilor au însemnătate doar în rețeaua de povești pe care și le spun unul altuia.

Sensul este creat atunci când mai mulți oameni țes împreună o rețea comună de povești. De ce o anumită acțiune – cum ar fi să mă căsătoresc la biserică, să postesc de Ramadan sau să votez la alegeri – mi se pare importantă? Fiindcă ea li se pare importantă și părinților mei, și fraților mei, și vecinilor mei, și oamenilor din orașele învecinate, ba chiar locuitorilor din țări îndepărtate. Și de ce li se pare importantă tuturor acestor oameni? Deoarece prietenii și vecinii lor le împărtășesc viziunea. Oamenii își consolidează unul altuia credințele în mod constant, într-o buclă care se autoperpetuează. Fiecare ciclu de confirmare reciprocă strânge și mai mult rețeaua de sens, până când nu mai ai de ales și trebuie să crezi ceea ce cred toți ceilalți.

Totuși, de-a lungul deceniilor și al secolelor, rețeaua de sens se destramă, iar în locul ei se creează o nouă rețea. Să studiezi istoria înseamnă să urmărești cum se țes și se destramă aceste rețele și să conștientizezi faptul că ceea ce oamenilor dintr-o anumită epocă li se pare cel mai important lucru din viața lor devine cu totul lipsit de sens pentru urmașii lor. [subl. mea, C.C.]

Am citat un fragment din Homo deus. Scurtă istorie a viitorului (traducere de Lucia Popovici, Iași: Polirom, 2018), best-seller-ul lui Yuval Noah Harari, despre care veți citi mai multe în cronica din „Suplimentul de Cultură”. Dar postarea mea nu este reprezintă un teaser, ci doar exprimarea unei nedumeriri, mai ales în contextul zilelor noastre: mai este 1 bucată de zi pînă la referendumul ce are în vedere modificarea în legea fundamentală a definiției familiei, un plebiscit care a scos energii nebănuite și argumente fanteziste și mincinoase din partea promotorilor „familiei tradiționale”. Nedumerirea mea este legată de imensul succes pe care îl are Harari în spațiul românesc: pe rețelele de socializare, în cronicile de carte și recenziile publicate de revistele culturale și alte platforme. La noi încă nu a venit pentru vreo conferință TED, nici nu a purtat vreun dialog pe scena Ateneului Român sau la vreun post de televiziune, dar sînt convins că va sosi și acest moment. Of course că nu am vreo nedumerire. Vorbim despre un public restrîns, o minoritate minusculă și lipsită de putere, la care are succes autorul israelian. Ba chiar un public eterogen – na, că era să zic heterosexual – ca valori și credințe, unicul numitor comun fiind dorința de a fi la curent cu conținutul noilor apariții editoriale. Un public care nu cooperează, spre deosebire de milioanele de credincioși care vor ca familia să fie „protejată” de un text de lege (vor mai fi pregătind și alte ofensive, nu mă îndoiesc). Studiind istoria știm cu toții că mulțimile nu contează decît contextual, adevărul lor nu e puternic pentru că e un adevăr, ci pentru că uneori este impus prin… organizare și colaborare.