Category Archives: Cărți

De fanatici nu ducem lipsă niciodată

De cîte ori vine vorba despre inflexibilitate și fixism, spun așa: îmi place dictatura și mi-ar plăcea să trăiesc într-o societate totalitară. Dar cu o condiție: dictatorul să fiu eu.

Altfel, mă descurc eu cumva cu oamenii cu păreri foarte ferme și opțiuni indubitabile în aproape orice privință. Le ceri sau nu părerea, mulți și-o spun cu hotărîre și fără urmă de filtru personal, chiar dacă el va fi existînd. Pentru un relativist și „nuanțist” ca mine, astfel de oameni sînt totuși necesari, chiar dacă sînt obositori. Cu condiția să nu treacă de „linia roșie”.

Ei, bine, dar ce ne facem cînd spațiul public devine irespirabil? Nu știu. Recunosc doar că eu mă retrag în liniștea spațiului de citit, și mă opresc, în exemplul de azi,  la volumul lui Amos Oz, Cum să lecuiești un fanatic. Cel puțin din următorul motiv:

 Toți răcnesc, nimeni nu ascultă. În afară de mine. Eu ascult uneori: așa îmi cîștig pîinea.

(Amos Oz, Cum să lecuiești un fanatic, traducere de Dana-Ligia Ilin, București: Humanitas, pp. 12-13)

cum-sa-lecuiesti-un-fanatic_30671_1_1323863867

Advertisements

Îngropat în lectură

Din curiozitate mai întîi, din convingere mai apoi, zilele acestea curg molcom sub semnul unei lecturi intense. Deși ritmul nu e unul foarte ridicat – să zicem 20-30 pagini pe zi -, lectura are parte de o interiorizare profundă a întîmplărilor relatate și a semnificațiilor lor. Mai ales că investigația întreprinsă de Amanda Padoan și Peter Zuckerman și felul în care prezintă o lume pe care îmi doresc să o cunosc se bazează pe o foarte bună documentare, avînd în vedere o contextualizare care e obligată să țină cont permanent de mitologia și credințele acelei lumi. Datele istorice, economice și sociologice, cartografia, fotografiile și elementele din istoria alpinismului folosite la încropirea imaginii Orientului montan care magnetizează voința și banii occidentalului dornic de aventură nu stau deloc sub semnul fastidiosului. E bine știut: o mare parte din expedițiile alpine himalayene stau sub semnul aventurii pure, o altă mare parte sub semnul căutării unui pilon spiritual, abandonat sau inexistent în viața individului, definit în epoca modernă de ruperea legăturilor. Orice relatare – fie și cea a „celei mai negre expediții de pe K2” – ar trebui să ofere o înțelegere a cauzelor profunde și nu doar a detaliilor circumstanțiale (importante și acestea, desigur!). Eu unul sînt convins că volumul de față reușeste să convingă, nu doar să placă, chiar dacă e scrisă extrem de bine – transcende în mod evident granițele genului.

Am ales să citez (respectînd grafia editorului) cîteva rînduri din finalul capitolului intitulat Poarta spre cer:

Șansele de supraviețuire pe K2 sunt mai mici decât la ruleta rusească. Nu avea nicio noimă.

Dar oamenii nu escaladează fiindcă are vreo noimă. Motive se pot găsi – alpinismul dă direcție celui pierdut, prieteni celui singuratic, onoare celui netrebnic, emoții celui plictisit -, dar în ultimă instanță drumul spre un pisc sfidează logica. La fel și pasiunea. La fel o călătorie pe lună. Există lucruri mai bune de făcut. Mai sigure, mai eftine, mai practice. Nu asta-i ideea.

În dimineața următoare, cînd Eric l-a întrebat pe Chhiring dacă voia într-adevăr să urce pe K2, Chhiring nu s-a uitat în ochii soției. N-a făcut pauză. Nu s-a explicat și nici n-a descris sacrificiile pe care trebuia să le facă familia lui. Știuse răspunsul timp de douăzeci de ani, iar răspunsul lui a venit imediat:

– Da.

(Peter Zuckerman, Amanda Padoan, Îngropați în cer: povestirea extraordinară a șerpașilor din cea mai neagră expediție de pe K2, traducere de Cornelia Dumitru, Iași: Polirom, 2015, pp. 56-57.)

ingropati-in-cer

Cea mai faină dedicație

De mult timp nu am văzut o dedicație mai jucăușă și plină de adevăr. O captatio benevolentiae mai mult decît adecvată. Îi aparține lui Stephen M. Tomecek și deschide volumul Experimenting with everyday science: Art and architecture, 2010, NY: Chelsea House/Infobase Publishing. Iat-o:

In memory of Leonardo, Raphael, Michelangelo, and Donatello — four great masters who not only inspired countless artists, but also served
as role models for four equally impressive ninja turtles.

51xae3qtbjl-_sx383_bo1204203200_

Autorii mei preferați?

Cu precizarea că sînt un povestitor prost, adică fără memoria detaliilor sau a cauzalităților (pe care le rețin numai cînd mă antrenez), reiau aici un răspuns dat recent la întrebarea „În afara autorilor pe care îi predai, ție ce alți autori îți plac?”…

Mențiunea de mai sus trebuia făcută neapărat, căci deunăzi am narat și parafrazat din memorie primele rînduri dintr-unul dintre volumele mele preferate, scris de unul dintre cele mai spectaculoase personaje ale vremurilor noastre: Roberto Saviano. Din Gomora, mai exact. Tradusă la noi în 2009, de Corina Petroff și Adriana Stănescu pentru Editura Univers: Gomora. O călătorie în imperiul economic și în visul de dominație al camorrei.

Și cum să nu te captiveze un autor care începe cadențat, puternic și insolit? Prima pagină, primul capitol:

Containerul se legăna în timp ce macaraua îl muta pe vapor. Ca și cum ar fi plutit în aer, sprider-ul, mecanismul cu care se agață containerul de macara, nu reușea să stăpînească mișcarea. Ușile prost închise se deschiseră și începu să plouă cu zeci de trupuri. Păreau manechine. Dar pe pămînt capetele se spărgeau, ca și cum ar fi fost cranii adevărate. Și chiar erau cranii. Ieșeau din container bărbați și femei. Chiar și cîte un copil. Morți. Congelați, așezați unii peste alții. În rînd, stivuiți precum heringii în cutie. Erau acei chinezi care nu mor niciodată. Nemuritorii care își trec documentele de la unul la altul. Iată unde sfîrșiseră. Trupurile pe care fanteziile cele mai îndrăznețe și le imaginau gătite prin restaurante, îngropate în grădinile de pe lîngă fabrici, aruncate în gura Vezuviului. Erau acolo. Cădeau cu zecile din container, cu numele notat pe o bucățică de carton legată cu o sforicică în jurul gîtului. Puseseră cu toții bani deoparte pentru a fi îngropați în orașele lor din China. Li se lua un procent din salariu, în schimb li se garanta o călătorie de întoarcere, atunci cînd mureau. Un loc într-un container și o groapă într-un petic de pămînt chinezesc.

(Roberto Saviano, Gomora, 2009, București, Univers: 9.)

Saviano, Rushdie

Roberto Saviano și Salman Rushdie: ‘Free Speech and Lawless Violence’, conferință la Academia Regală, Stockholm, 25 noiembrie 2008. Photo credit: Claudio Bresciani/AFP/Getty Images)

P.S. Aaa, că și ecranizările merită urmărite, fie ele lung-metraj (2008) sau serial (2014), e un adevăr cît se poate de evident. Vom vorbi cu altă ocazie, poate, despre formulele de adaptare ale lui Matteo Garrone și ceilalți patru regizori.

Dickens despre procese

Micuțul reclamant sau pîrît, căruia i s-a făgăduit un cal nou de lemn cînd se va soluționa procesul Jarndyce, a crescut, a avut un cal adevărat, și a trecut în trap pe cealaltă lume.

(Charles Dickens, Casa umbrelor, traducere și note de Costache Popa, Iași: Polirom, 2016: 14)

Cred că asta înseamnă să fii scriitor înzestrat… Cu condiția să ai parte și de un traducător bun.

O traducere și un traducător bun

Nu știu alții cum sînt, dar eu cînd mă întîlnesc cu o traducere bună simt nevoia să împart bucuria și cu alți cititori. Mai ales cînd e vorba despre poezie. Căci nu e meșteșug ușor să traduci poezie. Ce spun eu meșteșug? Poezia cere poezie…

Cum plecat am fost din țară timp de aproape doi ani, am ratat lansarea traducerii în română a volumului Liebesgedichte a lui Berltolt Brecht. Sub titlul Cum cucerești un înger, Editura Art a publicat poemele erotice brechtiene, în superba traducere a lui Horațiu Decuble. Cum sugeram mai sus, Decuble nu e doar traducător. Cine îl cunoaște știe că a debutat în 1988 în revista ieșeană „Dialog”, iar în 2001 și-a reunit poeziile în volumul Epistole și… alte poeme.

Cum cucerești un înger. Poeme erotice (traducere din limba germană, tabel cronologic și postfață de Gabriel Horațiu Decuble, București: Editura Art, 2015) e un volum de poezie – ba nu, e acel volum – care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui îndrăgostit. Îndrăgostit de poezie, la ce altceva vă gîndeați?

cum-cuceresti-un-inger-poeme-erotice_1_fullsize

Über die Vitalität

1

Die Hauptsache ist die Vitalität

Die habt ihr nach Branntweingenuß

Ein gesundes junges Weib, das geht

Auf die Vitalität, weil es muß.

2

Die Weiber liegen zu Klumpen geballt

Die Peitsche nehmt mit ihnen ins Bett!

Doch geht’s auch im Grünen: das heißt, es geht halt

mit der nötigen Vitalität.

3

Die Vitalität, die schafft es auch

Beim dümmsten Engel. Die Vitalität.

So daß er euch rasend auf seinem Bauch

Um die letzten Dinge anfleht.

4

Die Vitalität, sie befaßt sich nicht

Mit der Seele und dem Gemüt

sie befaßt sich mehr mit dem zweiten Gesicht

Und dem Weib als Gestüt.

5

Der Vitalität sind die Folgen egal

Die Vitalität mach sich alles bequem.

Es gibt keine Hemmung. Zum Beispiel Baal

War als Mensch nicht angenehm.

(Darum bitt ich Gott früh und spät

Um Vitalität.)

Despre vârtute

1

Cînd vine vorba, și nu-i șagă, de vîrtute,

Dă-i cu coniac, că n-o obții pe nebăute.

Altfel, muierea mai tînără, cu nurii

Ei, ți-o scoală, c-așa-s legile naturii.

2

Muierile-s inerte, cum stau ghemotoc,

Luați dar’ și biciul  după voi în pat!

Ba chiar și-n bălării: nu-i chestie de noroc

Unde și cum, ci de vîrtute, garantat.

3

Face posibilă, vîrtutea, și rezolvarea scurtă

A celui mai tembel din îngeri. Huit! și leop! –

Parcă-l și vezi aterizat pe burtă

Cum te imploră să-l mîntuiești cu dop.

4

Vîrtutea nu stă-n suflet ți nu dă stări de grație,

Chiar dacă o contempli ca vechii isihaști.

Ea mai curînd purcede din imaginație,

Din cum percepi muierea ca pe o iapă-n grajd.

5

Vîrtutea nu ia-n calcul urmările – ar fi banal!

Vîrtutea face doar contactul mai plăcut

Și orice jenă să dispară. De exemplu Baal,

Ca bărbat, era mai degrabă slut.

(La Domnul mă rog, zi de zi,

să-mi dea vîrtute, să pot trăi.)

Despre cititori, again

Cititorul trebuie să aparțină unui club de lectură.

Cititorul trebuie să se identifice cu eroul sau eroina.

Cititorul trebuie să se concentreze asupra unghiului socio-economic.

Cititorul trebuie să prefere o poveste cu acțiune și dialog uneia fără.

Cititorul trebuie să fi văzut cartea ecranizată într-un film.

Cititorul trebuie să fie un autor în devenire.

Cititorul trebuie să aibă imaginație.

Cititorul trebuie să aibă memorie.

Cititorul trebuie să aibă un dicționar.

Cititorul trebuie să aibă ceva simț artistic.

Ce să fie? Doar un chestionar conceput de Vladimir Nabokov, pe vremea cînd preda la un colegiu de provincie, după cum reiese din prelegerea Cititori buni și scriitori buni. Răspunsurile de mai sus au fost date la întrebarea „Cum ar trebui să fie un cititor, pentru a fi un cititor bun?”. Ei bine, înainte de a alege și noi patru răspunsuri – un număr limitat de Nabokov însuși – poate merită să avem în vedere felul în care definește Nabokov cititorul și lectura:

În mod paradoxal, o carte nu poate fi citită: poate fi recitită. Un bun cititor, un cititor matur, un cititor activ și creativ este un recititor.

Vladimir Nabokov, Cursuri de literatură, traducere de Cristina Rădulescu, București: Thalia, 2004, pp. 2-3)

nabokovs-america-11-814

Photo: New Yorker