Category Archives: Profesorat

O traducere și un traducător bun

Nu știu alții cum sînt, dar eu cînd mă întîlnesc cu o traducere bună simt nevoia să împart bucuria și cu alți cititori. Mai ales cînd e vorba despre poezie. Căci nu e meșteșug ușor să traduci poezie. Ce spun eu meșteșug? Poezia cere poezie…

Cum plecat am fost din țară timp de aproape doi ani, am ratat lansarea traducerii în română a volumului Liebesgedichte a lui Berltolt Brecht. Sub titlul Cum cucerești un înger, Editura Art a publicat poemele erotice brechtiene, în superba traducere a lui Horațiu Decuble. Cum sugeram mai sus, Decuble nu e doar traducător. Cine îl cunoaște știe că a debutat în 1988 în revista ieșeană „Dialog”, iar în 2001 și-a reunit poeziile în volumul Epistole și… alte poeme.

Cum cucerești un înger. Poeme erotice (traducere din limba germană, tabel cronologic și postfață de Gabriel Horațiu Decuble, București: Editura Art, 2015) e un volum de poezie – ba nu, e acel volum – care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui îndrăgostit. Îndrăgostit de poezie, la ce altceva vă gîndeați?

cum-cuceresti-un-inger-poeme-erotice_1_fullsize

Über die Vitalität

1

Die Hauptsache ist die Vitalität

Die habt ihr nach Branntweingenuß

Ein gesundes junges Weib, das geht

Auf die Vitalität, weil es muß.

2

Die Weiber liegen zu Klumpen geballt

Die Peitsche nehmt mit ihnen ins Bett!

Doch geht’s auch im Grünen: das heißt, es geht halt

mit der nötigen Vitalität.

3

Die Vitalität, die schafft es auch

Beim dümmsten Engel. Die Vitalität.

So daß er euch rasend auf seinem Bauch

Um die letzten Dinge anfleht.

4

Die Vitalität, sie befaßt sich nicht

Mit der Seele und dem Gemüt

sie befaßt sich mehr mit dem zweiten Gesicht

Und dem Weib als Gestüt.

5

Der Vitalität sind die Folgen egal

Die Vitalität mach sich alles bequem.

Es gibt keine Hemmung. Zum Beispiel Baal

War als Mensch nicht angenehm.

(Darum bitt ich Gott früh und spät

Um Vitalität.)

Despre vârtute

1

Cînd vine vorba, și nu-i șagă, de vîrtute,

Dă-i cu coniac, că n-o obții pe nebăute.

Altfel, muierea mai tînără, cu nurii

Ei, ți-o scoală, c-așa-s legile naturii.

2

Muierile-s inerte, cum stau ghemotoc,

Luați dar’ și biciul  după voi în pat!

Ba chiar și-n bălării: nu-i chestie de noroc

Unde și cum, ci de vîrtute, garantat.

3

Face posibilă, vîrtutea, și rezolvarea scurtă

A celui mai tembel din îngeri. Huit! și leop! –

Parcă-l și vezi aterizat pe burtă

Cum te imploră să-l mîntuiești cu dop.

4

Vîrtutea nu stă-n suflet ți nu dă stări de grație,

Chiar dacă o contempli ca vechii isihaști.

Ea mai curînd purcede din imaginație,

Din cum percepi muierea ca pe o iapă-n grajd.

5

Vîrtutea nu ia-n calcul urmările – ar fi banal!

Vîrtutea face doar contactul mai plăcut

Și orice jenă să dispară. De exemplu Baal,

Ca bărbat, era mai degrabă slut.

(La Domnul mă rog, zi de zi,

să-mi dea vîrtute, să pot trăi.)

Advertisements

O întrebare, două întrebări

Dar oare umanitatea noastră e clădită pe conștiință? […] Nu e oare omul, în realitatea sa privată, ceva copilăros și mereu mai prejos decît conștiința lui… pe care o resimte totodată ca pe ceva străin, impus și neesențial? [luni, La Cabania, 1956]

Cred că aceste însemnări din Jurnalul lui Witold Gombrowicz ajută în chip esențial la ceva. La înțelegerea existențialismului și – neapărat! – a teatrului absurdului. Ne întîlnim în semestrul 2 pentru a elucida cîteva aspecte complexe și subtile, da?

Witold Gombrowicz, Vencefot. Bohdan Paczowski

Foto: Bohdan Paczowski (1965)

Despre cititori, again

Cititorul trebuie să aparțină unui club de lectură.

Cititorul trebuie să se identifice cu eroul sau eroina.

Cititorul trebuie să se concentreze asupra unghiului socio-economic.

Cititorul trebuie să prefere o poveste cu acțiune și dialog uneia fără.

Cititorul trebuie să fi văzut cartea ecranizată într-un film.

Cititorul trebuie să fie un autor în devenire.

Cititorul trebuie să aibă imaginație.

Cititorul trebuie să aibă memorie.

Cititorul trebuie să aibă un dicționar.

Cititorul trebuie să aibă ceva simț artistic.

Ce să fie? Doar un chestionar conceput de Vladimir Nabokov, pe vremea cînd preda la un colegiu de provincie, după cum reiese din prelegerea Cititori buni și scriitori buni. Răspunsurile de mai sus au fost date la întrebarea „Cum ar trebui să fie un cititor, pentru a fi un cititor bun?”. Ei bine, înainte de a alege și noi patru răspunsuri – un număr limitat de Nabokov însuși – poate merită să avem în vedere felul în care definește Nabokov cititorul și lectura:

În mod paradoxal, o carte nu poate fi citită: poate fi recitită. Un bun cititor, un cititor matur, un cititor activ și creativ este un recititor.

Vladimir Nabokov, Cursuri de literatură, traducere de Cristina Rădulescu, București: Thalia, 2004, pp. 2-3)

nabokovs-america-11-814

Photo: New Yorker

Research Fellowships in Germany — Irina Dumitrescu

Along with Berit Andersson, I’ve put together a list of research fellowships in Germany open to scholars in the humanities, along with a few tips for applying. You can find it at In the Middle here: http://www.inthemedievalmiddle.com/2016/11/research-fellowships-in-germany-for.html

via Research Fellowships in Germany — Irina Dumitrescu

Din nou despre citit

Un simplu semnal: biblioteca personală se bucură de prezența unuia dintre autorii pe care îi citesc cu maximă plăcere. De obicei în The New York Review of Books sau în The Guardian. Este vorba despre Alberto Manguel, al cărui volum A Reader on Reading a apărut, în traducerea lui Bogdan Alexandru Stănescu și avînd titlul Un cititor în pădurea din oglindă, la Editura Nemira.

Am ales un citat, pentru a le face poftă unor amici, de la clasă sau de aiurea:

Limitată sau nu, puterea cititorului nu se poate moșteni; trebuie învățată. Deși venim pe lume ca niște creaturi pornite să caute înțelesul a orice, să găsească sens în gesturi, sunete, culori și forme, descifrarea codului comun de comunicare al societății este un talent ce trebuie dobîndit. Vocabularul și sintaxa, nivelurile de înțelegere, redarea sintetizată a unui text, compararea unor texte, toate acestea sînt tehnici ce trebuie predate celor care intră în comunitatea societății, pentru a le oferi întreaga putere a lecturii. Și totuși, ultimul pas din cadrul procesului trebuie învățat de unul singur: să descoperi într-o carte cronica propriei experiențe.

Foarte rar, însă, este încurajată achiziția acestei puteri. De la școlile de elită pentru scribii din Mesopotamia și pînă la mănăstirile și universitățile Evului Mediu și, mai tîrziu, odată cu larga răspîndire a textelor după Gutenberg și în era internetului, lectura la întreaga sa capacitate a fost mereu privilegiul celor puțini. E adevărat, în vremea noastră, majoritatea oamenilor de pe pămînt sînt în mod superficial alfabetizați, capabili să citească un anunț și să semneze un contract, dar doar pentru asta nu-i califică drept cititori. A citi înseamnă să pătrunzi un text și să-l explorezi pînă la maximul capacităților individuale, reposedîndu-l în timpul actului de reinventare. […] Cititul la cea mai înaltă capacitate poate conduce la reflecție și la îndoieli, iar acestea pot duce la obiecții și schimbare. Aceasta, în orice societate, este o inițiativă periculoasă.

Roberto Saviano azi, Orhan Pamuk sau Salman Rushdie ieri i-au dat dreptate lui Manguel.

Tu ce ești?

Se dă următoarea situațiune:

La solicitarea Aufsichts- und Dienstleistungsdirektion Rheinland-Pfalz, a trebuit să mă duc să examinez niște elevi de la un liceu german din Mainz, Frauenlob-Gymnasium. Elevilor de etnie română li se permite să dea examen la limba maternă ca doua limbă străină. Cel puțin în landul Renania-Palatinat. Cum aici nu ne interesează aspectele tehnice, trec rapid la redarea dialogului pe care l-am avut cu una dintre elevele neastîmpărate, dornice să termine cît mai repede examenul.

Eu: D., povestește-mi puțin de unde vii, care e istoria ta, ce alte limbi mai cunoști…

D.: Bine. Eu cunosc mai multe limbi, în afară de limba germană și de limba română. Mai vorbesc turcă, persană, engleză și spaniolă. Părinții mei sînt din Teheran, de acolo sînt amîndoi de origine. Iar eu m-am născut la Cluj, în România.

Eu: Și tu ce te consideri… ?

D.: Cum adică? Româncă. Ce altceva aș putea să fiu?

Eu: OK, mulțumesc.

Cosmopolitul din mine nu mai are nimic de adăugat…