Category Archives: Uncategorized

Cînd Kapelle e mai bine să nu fie capelă

O bună după-amiază vă doresc, stimate cititoare și stimați cititori,

Scriu aceste rînduri sub impresiea zilelor trecute cînd, căutînd niște infomații despre Anja Harteros (prima cîștigătoare germană a competiției BBC Cardiff Singer of the World, prin anii ’90), am dat peste o postare pe Facebook. Ea arată așa, și transmite, dincolo de impresiile subiective ale autoarei, un furculision la prima vedere:

Este veche zicerea, la fel și postarea, și probabil că Harteros e cu zece clase sub Renée Fleming, fapt valabil și pentru alte zeci și sute de soprane. (Noroc cu bavarezii de la Opera de Stat din München care o găsesc suficient de bună.) La fel și cei de la Staatskapelle Dresden. Și abia aici am ceva de comentat: Staatskapelle e tradus de redactorul-șef al Radio România Muzical… Capela de stat (din Dresda). Chiar și pentru cei care nu cunosc minunata limba germană traducerea asta trebuie să fi sunat cumplit. Ce capelă? A cărui stat? Să le luăm pe rînd. Adevărat este că o biserică fără parohie sau o mică bisericuță de cartier s-ar putea chema pe teritoriul limbii germane Kapelle și să fie tradus ca atare într-un enunț care face trimite la un așezămînt religios. Chiar și o pălărie de damă sau o pălărie de postav cu cozoroc poate să fie tradusă din italiană drept capelă în limba română. Și, nu chiar în ultimul rând, capelă, potrivit DEX, poate să însemne orchestră și să fie traducerea cît se poate de corectă a termenului german:

capélă2sf [At: ODOBESCU I, 472 / Pl:~le / E:itcapella,gerKapell1 Grup de coriști (care cântă într-o capelă1 (1). 2 Orchestră de proporții reduse. 3 (Pan) Fanfară (militară).

CAPÉLĂ3,capele,s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it.cappella,germ.Kapelle.

Pînă la urmă, aveți tot dreptul să replicați: „Bine, bă, și cu ce e greșită traducerea de mai sus, a doamnei respective?”. Greșită n-o fi, dar inadecvată e. În uzul unei limbi mai importante decît a noastră, și anume engleza, atît Staatskapelle Dresden (sau cea din Berlin, condusă azi de Daniel Barenboim), cît și daneza Det Kongelige Kapel, sînt traduse simplu: orchestră. Nemții își păstrează netradus numele oficial, dar fac referire întotdeauna la our orchestra, în timp ce danezii sînt mai clari: numele instituției lor este The Royal Danish Orchestra – adică the oldest orchestra in the world, înființată în 1448 – și are cam 1000 de muzicieni (vezi foto, în care nu sînt chiar toți, ha ha!), deci nici vorbă să (mai) fie o chestie mică, adică o capelă.

Ei bine, noi, în limba noastră, de ce nu am face la fel?

Advertisements

De aur sau nu?

Ca orice chibiț care are păreri despre orice – mai ales după două beri -, vreau să las aici mărturie despre cum și eu am zis ce vor zice mulți alți pricepuți și prea volubili chibiți: dacă după ratarea unor sferturi de finală la CM de fotbal din 1994 i-am numit pe băieții ăia „generația de aur”, cum ar trebui să o numim pe cea care e Nr. 1 în clasamentul WTA și finalistă (nu doar) la „Roland Garros”? Păi dacă Gicuță Hagi – probabil cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor – pretindea să îi ridicăm statuie, atunci domnișorica asta ușor firavă atît la trup, cît și la cap de prea multe ori, Simona Halep, ce ar trebui să pretindă? Ei, sigur n-o să pretindă nimic. Dintr-un motiv prea simplu, intuiesc: are mai mult simț al măsurii decît orice fotbalist sau luptător K1 de pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Și o spune cineva care n-a fost și nu va fi niciodată fanul Simonei Halep. Dar după jocul prestat astăzi, 7 iunie 2018, în semifinala contra Garbinei Muguruza – care nu e deloc echivalentul vreunei Andorra sau Ciad în fotbal -, trebuie să îmi scot pălăria! Bien sûr, pînă să devină o jucătoare legendară are de cîștigat multe turnee de Grand Slam, niște milioane de dolari acolo și să aibă o autobiografie publicată și ecranizată. Poate că astea nu se vor materializa, dar dacă stau să mă uit la clasament, sigur e mai „de aur” decît „generația de aur”…

darkenlightcenter

P.S. Nu pot să nu rîd puțin: fiind un admirator aproape șovin și sexist al tenisului masculin, nici nu prea urmăresc partidele din circuitul WTA, decît în măsura în care îmi place pe ici, pe colo de vreo jucătoare. Un lucru e însă sigur: cu oricare din primele 1275 clasate WTA (sic!), la orice oră din zi și din noapte aș pierde fără să cîștig vreun set. Și de vină n-ar fi racheta mea Prince, care zace în garaj de mai bine de 4 ani.

Ce mai e de făcut în Tirol?

După ce am mers cu trenul, cu mașina, cu telecabina și funicularul, cu piciorul și bocancul pe Nordkette, fie vara, fie iarna, ce mi-aș mai putea dori să fac în Tirol?

Well, ia să vedem ce au făcut alții, aici.

Eh, de fapt, dacă îți instalezi cartierul general la Innsbruck, poți face toate sporturile. Și multe alte lucruri faine, dar nu despre ele vorbim aici.

Also, mon amour

Mi-ar plăcea să fiu cronicar de film, mi-ar plăcea ca măcar prietenii mei să țină cont de recomandările mele cinefile, mi-ar plăcea să fiu citat, căci de vanitate nu duc lipsă nici eu. Glumesc, firește… Prefer libertatea de a scrie numai despre lucrurile care au semnificație pentru mine. Fie că e vorba despre o carte, un autor, o întîmplare sau un film.

Proaspăt vizionat, argintiul urs de la Berlinala din acest an, Ana, mon amour este un astfel de film: impresionant. Nu neapărat la nivel de discurs, și afirm asta în pofida faptului că nu am citit Luminița, mon amour al lui Cezar-Paul Bădescu, punctul de plecare al acestui film. Așadar nu pot evalua dacă și pînă unde avem de-a face cu o adaptare mai mult sau mai puțin reușită, provocatoare. Și dacă tot am început cu referiri la discurs, sînt dator să semnalez minusurile scenariului: nu cronologia scenelor mi se pare inadecvată (de asta doar cititorii sau spectatorii leneși se pot plînge). Și nici nuditatea erotică (da, există și altfel de nuditate) așa-zis excesivă, ci lungimea scenelor. Nu faptul că regizorul alege – în scop demonstrativ și explanatoriu – să arate pe peliculă păr pubian, reziduri defecate sau spermă e discutabil, ci tăietura ușor cam lungă a acestor acte. Sînt de părere că în film ai voie să arăți orice, poate chiar totul, cu condiția să fii coerent și să folosească argumentării. Iar în cazul filmului lui Netzer, avem de-a face cu o investigație cît se poate de coerentă a felului în care un bărbat și o femeie își împart existența. E vorba totuși de natura complexă, profundă și (ne)controlabilă a relațiilor interumane, a mecanismelor mai mult sau mai puțin vizibile prin care oamenii își justifică alegerile. Cît e iubire? Cît e dependență? Cît e calcul? Cît e conștiență?

Introspecția la care te invită Ana, mon amour e de durată. Personal, scriu aceste rînduri la cîteva ore bune – care se vor transforma în zile – de la terminarea filmului și mărturisesc că nu m-am gîndit la nimic altceva decît la rolul pe care îl joacă în existența noastră sexualitatea, influența părinților, a paradigmelor diferite de cunoaștere, a … Evident că te recunoști în anumite situații pe care filmul le exploatează, căci e ca și cum te-ai uita într-o oglindă ciobită, care reflectă parțial și incongruent experiențele tale cele mai intime. Fie ele cu un om pe care l-ai iubit și cu care ai împărțit nopți și zile, fie cu părinții (naturali sau nu), fie cu slujitori ai bisericii. Ironia, în doze inegale – în funcție de temă: autoerotismul, spovedania, confesiunea psihoterapeutică – nu face decît să echilibreze efortul introspectiv la care este provocat spectatorul. Nu e un film de sîmbătă seara dacă ești comod. Dar e un film necesar dacă vrei să te cunoști. Eu doar m-am recunoscut.

Că Vlad Ivanov joacă excepțional, că Marius Postelnicu duce în spate bine de tot povara tipologică sînt realități care deja au fost remarcate. Carmen Tănase e convingătoare și ea. Dar că Diana Cavallioti dă expresie unui spectru aproape complet de abandonuri și căderi, exaltări și răceli trebuie subliniat și repetat de fiecare cronică.

O traducere și un traducător bun

Nu știu alții cum sînt, dar eu cînd mă întîlnesc cu o traducere bună simt nevoia să împart bucuria și cu alți cititori. Mai ales cînd e vorba despre poezie. Căci nu e meșteșug ușor să traduci poezie. Ce spun eu meșteșug? Poezia cere poezie…

Cum plecat am fost din țară timp de aproape doi ani, am ratat lansarea traducerii în română a volumului Liebesgedichte a lui Berltolt Brecht. Sub titlul Cum cucerești un înger, Editura Art a publicat poemele erotice brechtiene, în superba traducere a lui Horațiu Decuble. Cum sugeram mai sus, Decuble nu e doar traducător. Cine îl cunoaște știe că a debutat în 1988 în revista ieșeană „Dialog”, iar în 2001 și-a reunit poeziile în volumul Epistole și… alte poeme.

Cum cucerești un înger. Poeme erotice (traducere din limba germană, tabel cronologic și postfață de Gabriel Horațiu Decuble, București: Editura Art, 2015) e un volum de poezie – ba nu, e acel volum – care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui îndrăgostit. Îndrăgostit de poezie, la ce altceva vă gîndeați?

cum-cuceresti-un-inger-poeme-erotice_1_fullsize

Über die Vitalität

1

Die Hauptsache ist die Vitalität

Die habt ihr nach Branntweingenuß

Ein gesundes junges Weib, das geht

Auf die Vitalität, weil es muß.

2

Die Weiber liegen zu Klumpen geballt

Die Peitsche nehmt mit ihnen ins Bett!

Doch geht’s auch im Grünen: das heißt, es geht halt

mit der nötigen Vitalität.

3

Die Vitalität, die schafft es auch

Beim dümmsten Engel. Die Vitalität.

So daß er euch rasend auf seinem Bauch

Um die letzten Dinge anfleht.

4

Die Vitalität, sie befaßt sich nicht

Mit der Seele und dem Gemüt

sie befaßt sich mehr mit dem zweiten Gesicht

Und dem Weib als Gestüt.

5

Der Vitalität sind die Folgen egal

Die Vitalität mach sich alles bequem.

Es gibt keine Hemmung. Zum Beispiel Baal

War als Mensch nicht angenehm.

(Darum bitt ich Gott früh und spät

Um Vitalität.)

Despre vârtute

1

Cînd vine vorba, și nu-i șagă, de vîrtute,

Dă-i cu coniac, că n-o obții pe nebăute.

Altfel, muierea mai tînără, cu nurii

Ei, ți-o scoală, c-așa-s legile naturii.

2

Muierile-s inerte, cum stau ghemotoc,

Luați dar’ și biciul  după voi în pat!

Ba chiar și-n bălării: nu-i chestie de noroc

Unde și cum, ci de vîrtute, garantat.

3

Face posibilă, vîrtutea, și rezolvarea scurtă

A celui mai tembel din îngeri. Huit! și leop! –

Parcă-l și vezi aterizat pe burtă

Cum te imploră să-l mîntuiești cu dop.

4

Vîrtutea nu stă-n suflet ți nu dă stări de grație,

Chiar dacă o contempli ca vechii isihaști.

Ea mai curînd purcede din imaginație,

Din cum percepi muierea ca pe o iapă-n grajd.

5

Vîrtutea nu ia-n calcul urmările – ar fi banal!

Vîrtutea face doar contactul mai plăcut

Și orice jenă să dispară. De exemplu Baal,

Ca bărbat, era mai degrabă slut.

(La Domnul mă rog, zi de zi,

să-mi dea vîrtute, să pot trăi.)

Elevul cel mai prost

Ați avut vreodată prin școlile pe care le-ați urmat – folosesc pluralul deoarece eu am trecut printr-un gimnaziu, trei licee și o facultate – vreun coleg care nu prea se omora cu învățatul, dar pretindea la fiecare examen că merită nota cea mai mare? Așa, un coleg care să dea vina pentru toate pe colegii pizmuitori și pe profesorii neînțelegători, vinovați întotdeauna de eșecurile și notele slabe primite? Știți la cine mă refer, da, la ăla, ăla care mereu știe să dea vina pe alții, firește mai proști decît el și avînd toate defectele lumii. Doar el e înger.

Ei bine, cam așa mi se par și mie ăștia adunați prin curtea PSD-ului. Un partid care trage din toate pozițiile în campania electorală, dar nu numai!, în oamenii școliți pe bune, dar care stau în calea aburcării lor la putere. Bine, PSD-ul își cunoaște foarte bine fauna din „bazinul electoral”. Că altfel nu le-ar vinde alegătorilor gogoșile despre „malevolența”  ălora de luară burse date de Occidentul putred și decadent. Adică în loc să pui tu mîna pe carte, în loc să înveți tu o meserie – oricare ar fi ea – preferi să ungi bine de tot mașina de propagandă, ironizînd guvernul tehnocrat (autor al multor erori, nu zic nu). Și cînd ajunge la putere ce face acest partidoi? Ce oameni propune? Ce legi propune? Cam cum arată viitorul? Putem vedea acum cu toții cam cît de competent e și ce viziune are partidoiul (Dragnea e doar vîrful aisbergului). Mă rog, unii cetățeni se prefac orbi, e mai comod așa. Dar nu există scuze pentru orbirea mimată în epoca lui Google sau Bing. Minciuna are azi picioarele cele mai scurte. A spune azi „nu știu”, „nu cunosc”, „n-am văzut” nu înseamnă nimic altceva decît complicitate.

img_4688

Piața Unirii, Iași, 29 Ianuarie 2017

15 zile

15 zile de călătorie: Bergamo, Nova Levante/Welschnofen, Bolzano/Bozen, Trento, Sîngeorz-Băi. Adică grupele Rosengarten/Catinaccio și Latemar din Dolomiți, apoi Munții Bîrgăului, învecinați cu Rodna. Provocarea constă în a ghici care fotografie de pe unde e. Ar fi simplu, dacă nu ar fi amestecate. 😉 Filmulețul ilustrează caracterul unic al zborului Iași-Bergamo, pe o rută avînd nivel maxim de sublim.

Probably, the best winter holiday in the world…