Nu, nu vorbesc limba spaniolă. Ăsta e răspunsul cînd mă întreabă cineva dacă vorbesc spaniola. Totuși, sper ca într-un timp rezonabil să pot răspunde altfel. Căci astăzi am intrat în posesia unui prim curs de limbă pe care vreau să-l parcurg: Spaniola fără profesor de Ana-Maria Cazacu (Editura Steaua Nordului, 2015). În mod normal nu aș lua cărți de la o editură cu numele ăsta, dar nu prea ai alternative pe piața noastră (extrem de puține manuale și cursuri practice au suport audio și mai au și tirajul epuizat). Păi dacă tot am sistem multimedia cu CD player în automobil, o să-l las să putrezească?
De ce limba spaniolă? Ehe, la unii criza vârstei mijlocii se manifestă într-un anumit fel. La mine e altfel: am descoperit că nu mai am timp să amîn proiectele adolescenței mele. Și atunci am luat taurul de coarne, ca să zic ca ei, ca spaniolii adică, și m-am apucat deocamdată de prima pagină a volumului în cauză. Și nu, nu mi-am propus încă să emigrez. Doar că mi-e deja imposibil să îmi imaginez viața fără a citi presă, ficțiune & literatură secundară în spaniolă. Ar mai fi și alte motive…
Limba spaniolă o înveți dacă:
- poetul tău preferat din toate timpurile este Juan Ramón Jiménez
- echipa cu care ții din copilărie este Real Madrid Club de Fútbol (stadionul Santiago Bernabéu fiind un templu), iar numele primilor fotbaliști pe care le mîzgăleai cu carioca pe spatele tricourilor tale erau Arconada sau Butragueño
- încercai să-ți imaginezi că ești Pedro Delgado sau Miguel de Induráin și că-i bați pe toți care dau din pedale în Turul Franței sau în La Vuelta (despre care nu auzeai decît la Radio România și în ziarul „Sportul”)
- în studenție citeai sedus eseurile lui José Ortega y Gasset sau Miguel de Unamuno
- îți plac creațiile vestimentare ale lui Adolfo Dominguez și Jesus del Pozo (Zara, Oysho, Bershka nu se pun, căci Inditex SA își plătește ieftin muncitorii)
- ai citit de minim 8 (opt) ori volumul España ’82 al lui Ioan Chirilă (din exemplarul meu zboară toate paginile, dezlipite de atîta răsfoit)
- după ce ai aterizat la Barcelona durează maxim 2 (două) ore să te numeri printre invitații la un party unde nu te cunoaște nimeni, dar o dată ajuns acolo afli că s-ar putea să-ți placă filmele lui Luis García Berlanga (am făcut rost de ele, dar nu găsesc subtitrări deloc, deci?)
- le iubești pe Paz Vega, Inma Cuesta și, mai ales, Maribel Verdú, cele mai convingătoare actrițe spaniole din secolul meu
- ți-ar fi plăcut să arăți și să joci ca Javier Bardem
- regizorul tău preferat – bine, hai, printre preferati, căci Fellini rămîne intangibil – este Julio Medem cu ale sale Vacas – pe care l-am văzut în anii studenției și n-am să-l uit cît oi trăi -, apoi Lucía y el sexo, Tierra și Los amantes del círculo polar
- atunci cînd ai început să-i urmărești constant pe Radu Naum și Radu Banciu comentînd Turul Franței pe Eurosport (abia prin 2000 adică), țineai cu echipa KELME, căci avea un cățărător columbian supersimpatic: Santiago Botero
- atunci cînd ai mărturisit preferința pentru Julio Medem, ți-ai amintit de Mar adentro și Abre los ojos, două capodopere care vor bîntui istoria cinematografului mondial ale lui Alejandro Amenábar și îți vine să rescrii ierarhiile
- (și cu Buñuel ce ai avut?, aud o voce în gînd)
- la o vîrstă mai coaptă ai început să călătorești în vis și-n gînd spre Punta Arenas, în Patagonia chiliană și vrei să te oprești în Ushuaia
- primul tău automobil a fost SEAT (o Ibiza gheboasă în cazul meu)
- i-ai descoperit, citit, asimilat, adoptat și pus la inimă pe Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Gabriel García Marquez, Silvina Ocampo, Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias și, în anii recenți, Roberto Bolaño (big, big love).
- vrei să-i descoperi și să-i recuperezi pe Adolfo Bioy Casares și pe Eduardo Galeano
- ai stat cca. 5 (cinci) ore în Muzeul Prado (cel mai mult timp petrecut de mine într-un muzeu)
- crezi că Jorge Luis Borges este cel mai mișto autor de ficțiune narativă din toate timpurile
- te închini unui singur zeu și acesta este Miguel de Cervantes Saavedra.
Poate ar mai fi un motiv mare, da’ mare de tot, strecurat totuși sprințar printre celelalte: vinurile din Navarra, La Rioja și Castilla și Léon, așa cum îmi prevestea Giuseppe, un american de origine catalană cu nume italian. Am ajuns ca mine și spun ca el: Faustino I este cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată.
Hasta luego!