No, no hablo Español

Nu, nu vorbesc limba spaniolă. Ăsta e răspunsul cînd mă întreabă cineva dacă vorbesc spaniola. Totuși, sper ca într-un timp rezonabil să pot răspunde altfel. Căci astăzi am intrat în posesia unui prim curs de limbă pe care vreau să-l parcurg: Spaniola fără profesor de Ana-Maria Cazacu (Editura Steaua Nordului, 2015). În mod normal nu aș lua cărți de la o editură cu numele ăsta, dar nu prea ai alternative pe piața noastră (extrem de puține manuale și cursuri practice au suport audio și mai au și tirajul epuizat). Păi dacă tot am sistem multimedia cu CD player în automobil, o să-l las să putrezească?

De ce limba spaniolă? Ehe, la unii criza vârstei mijlocii se manifestă într-un anumit fel. La mine e altfel: am descoperit că nu mai am timp să amîn proiectele adolescenței mele. Și atunci am luat taurul de coarne, ca să zic ca ei, ca spaniolii adică, și m-am apucat deocamdată de prima pagină a volumului în cauză. Și nu, nu mi-am propus încă să emigrez. Doar că mi-e deja imposibil să îmi imaginez viața fără a citi presă, ficțiune & literatură secundară în spaniolă. Ar mai fi și alte motive…

Limba spaniolă o înveți dacă:

1. poetul tău preferat din toate timpurile este Juan Ramón Jiménez
2. echipa cu care ții din copilărie este Real Madrid Club de Fútbol (stadionul Santiago Bernabéu fiind un templu), iar numele primilor fotbaliști pe care le mîzgăleai cu carioca pe spatele tricourilor tale erau Arconada sau Butragueño
3. încercai să-ți imaginezi că ești Pedro Delgado sau Miguel de Induráin și că-i bați pe toți care dau din pedale în Turul Franței sau în La Vuelta (despre care nu auzeai decît la Radio România și în ziarul „Sportul”)
4. în studenție citeai sedus eseurile lui José Ortega y Gasset sau Miguel de Unamuno
5. îți plac creațiile vestimentare ale lui Adolfo Dominguez și Jesus del Pozo (Zara, Oysho, Bershka nu se pun, căci Inditex SA își plătește ieftin muncitorii)
6. ai citit de minim 8 (opt) ori volumul España ’82 al lui Ioan Chirilă (din exemplarul meu zboară toate paginile, dezlipite de atîta răsfoit)
7. după ce ai aterizat la Barcelona durează maxim 2 (două) ore să te numeri printre invitații la un party unde nu te cunoaște nimeni, dar o dată ajuns acolo afli că s-ar putea să-ți placă  filmele lui Luis García Berlanga (am făcut rost de ele, dar nu găsesc subtitrări deloc, deci?)
8. le iubești pe Paz Vega, Inma Cuesta și, mai ales, Maribel Verdú, cele mai convingătoare actrițe spaniole din secolul meu
9. ți-ar fi plăcut să arăți și să joci ca Javier Bardem
10. regizorul tău preferat – bine, hai, printre preferati, căci Fellini rămîne intangibil – este Julio Medem cu ale sale Vacas – pe care l-am văzut în anii studenției și n-am să-l uit cît oi trăi -, apoi Lucía y el sexo, Tierra și Los amantes del círculo polar
11. atunci cînd ai început să-i urmărești constant pe Radu Naum și Radu Banciu comentînd Turul Franței pe Eurosport (abia prin 2000 adică), țineai cu echipa KELME, căci avea un cățărător columbian supersimpatic: Santiago Botero
12. atunci cînd ai mărturisit preferința pentru Julio Medem, ți-ai amintit de Mar adentro și Abre los ojos, două capodopere care vor bîntui istoria cinematografului mondial ale lui Alejandro Amenábar și îți vine să rescrii ierarhiile
13. (și cu Buñuel ce ai avut?, aud o voce în gînd)
14. la o vîrstă mai coaptă ai început să călătorești în vis și-n gînd spre Punta Arenas, în Patagonia chiliană și vrei să te oprești în Ushuaia
15. primul tău automobil a fost SEAT (o Ibiza gheboasă în cazul meu)
16. i-ai descoperit, citit, asimilat, adoptat și pus la inimă pe Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Gabriel García Marquez, Silvina Ocampo, Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias și, în anii recenți, Roberto Bolaño (big, big love).
17. vrei să-i descoperi și să-i recuperezi pe Adolfo Bioy Casares și pe Eduardo Galeano
18. ai stat cca. 5 (cinci) ore în Muzeul Prado (cel mai mult timp petrecut de mine într-un muzeu)
19. crezi că Jorge Luis Borges este cel mai mișto autor de ficțiune narativă din toate timpurile
20. te închini unui singur zeu și acesta este Miguel de Cervantes Saavedra.

Poate ar mai fi un motiv mare, da’ mare de tot, strecurat totuși sprințar printre celelalte: vinurile din Navarra, La Rioja și Castilla și Léon, așa cum îmi prevestea Giuseppe, un american de origine catalană cu nume italian. Am ajuns ca mine și spun ca el: Faustino I este cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată.

Hasta luego!

Advertisements

Ce nu beau

Nu știu alții cum sînt, dar cînd vine vorba despre vinul „natural, curat, de la mine din ogradă, făcut de mine” cu care mă îmbie cîte un binevoitor, simt niște mici și scurte înțepături în inimă. Asta deoarece e aproape sigur că binevoitorul sau, de ce nu?, binevoitoarea nu e vreo Isabelle Legeron, care să se îndeletnicească cu soiuri „nobile”. Nope, cei mai mulți au „căpșunică”… Adică?

După 1884, cînd e atestat oficial dezastrul soiurilor românești produs de filoxeră (Daktulosphaira vitifoliae), deja ne-o luase Franța înainte cu vreo 20 ani în înlocuirea viței vechi. Și noi am adus soiuri hibride, mai rezistente la dăunători și frig. Și astfel, limba română s-a îmbogățit: delivara vine de la soiul Delaware, zaibăr de la Seibel, tereaza de la Terras, iar căpșunică vine de la soiul Isabella. Soiuri puternice, dar care produc vinuri slabe și predispuse la oțetire (termeni ca taninuri, corpolență, postgust sînt totali inutilizabili în cazul lor). Comic e că ardelenii sau moldovenii rîd de zaibărul oltenilor, dar ei beau căpșunică… 🙂

Cum eu pot să beau puțin, mă pot mulțumi și cu un singur pahar. Dar să fie de vin.

Sursa: National Geographic România, APEV

Ribera del Duero, love at first sight

Vinurile de Rioja sînt foarte populare, chiar și aici în Germania. Se găsesc cam la orice magazin și sînt destul de accesibile ca preț. Dar vă rog să urmăriți partea a doua a filmulețului, în care este prezentată regiunea Ribera del Duero. Este regiunea cu palmaresul cel mai bun de pe lista mea: primul vin băut a însemnat dragoste la prima vedere. A fost un Portia Ebeia Roble din 2013, bazat desigur pe soiul Tempranillo. (Notele personale de la degustare conțin mențiuni cu privire la mure, ciocolată, tutun.) Aici se află datele primare oferite de producător, Bodegas Portia. Este unul dintre acele vinuri pe care le-aș lua cu mine pe o insulă, ca să folosim celebrul clișeu.

Ce vreau, de fapt? Vreau să aruncați un ochi pe video-ul de mai jos. O să vedeți că vi se face poftă. De vin și de poezie. Căci știm de la Robert Louis Stevenson că „Wine is bottled poetry”.

<p><a href=”https://vimeo.com/152393083″>Rioja and Ribera del Duero</a>

When bad reputation is “genau angepasst”

I wouldn’t recommend this wine: La Voliera Negroamaro, 2014 vintage. La Voliera represents the entry level wine of Tenute Girolamo. Quite strange it is the fact that this grape – from one of the sunniest sides of Italy – is not so dry and bitter as its name says. No, is not amaro at all. Schade!, as Germans would say. Based on clay soil, Negroamaro would have the following characteristics: deep, dark, medium tannins, soft, round, blackberries, black currants, clove, nutmeg, allspice, black pepper. Yeah, sure, but what I felt and smelt? A dose of fruity and vanilla aromas, no finish, no tannins, no body. This wine has just alcohol, for God’s sake! But who am I to widersprechen? (He, he, have you ever tried Primitivo de Manduria?)

I have to admit I’ve read that the wines from Puglia have a bad reputation, due of their old fashioned process of production (I don’t know what this could mean). I am truly not acquainted with their history, but I admit I prefer the wines from Sardegna or Toscana. This is for sure!

 

Inconsecvență: numele tău e dat de băutură…

Anunțam nu demult că în paginile acestui blog nu voi mai descrie nici măcar un vin [sper ca Academia Română să nu mă oblige într-o bună zi să scriu legat nicimăcarun, da?!], căci degustările și notițele presupuse de o astfel de acțiune mi se par mult prea des convenționale și, în același timp, fanteziste. Nasul, notele de bază și post-gustul beneficiază din plin de imaginația degustătorilor și oenologilor. Eu am limitele mele și prefer să las să vorbească dezlegată limba în procesul îndelungat al unei degustări ad-hoc și fără fițe.

Și totuși! Totuși! Sînt forțat de familia Christie, probabil domnul Stephen Christie fiind mezinul, să aduc vorba – dar foarte pe scurt – de produsul cel mai ieftin, cred eu, al companiei sale (Christie’s Port Wine Producer & Shipper, Ltd.), Castelinho. Castelinho Douro este o linie de vinuri, cu trepte de învechire diferite. Bun, acum, dacă veți arunca un ochi pe site-ul producătorului, veți vedea niște prețuri care variază între 12 euro și 21 euro. Cel pe care l-am gustat eu nici nu apare pe în magazinul online: e un cupaj roșu din anul 2013, un D.O.C. cu 13% volum de alcool, din soiuri care nu sînt numite pe etichetă. Probabil e un vin prea tînăr, pe buzunarul maselor, fiind disponibil la raft în supermarketul real- la un preț undeva între 6 euro – 8 euro. „Ieftin, domnule!”, veți spune șăgalnic, dar și cu sprînceana ridicată, ca semn al neîncrederii. Dar, ca orice Douro încercat de mine (ăsta e al treilea producător, după Symington Family Estates cu Tuella și Ramos Pinto cu al lor Duas Quintas), este unul mai mult decît decent, echilibrul fiind cea mai importantă caracteristică a lui. (Și, din nou, avem de-a face cu o sticlă numerotată. C-așa-s portughezii… au un control serios la producătorilor.)

După puțină documentare, am aflat că avem de-a face cu un cupaj care adună soiurile portugheze Touriga Nacional, Touriga Franca, Tinta Rouriz (care e de fapt numele portughez al spaniolului Tempranillo). Fără tanini evidenți, fără corpolență, dar cu suficient alcool, e un vin foarte armonios. Chiar light & elegant, aș îndrăzni să spun. Așadar, complementar vinurilor de Porto pe care le produce același vinificator, dar acestea sînt vinuri fortificate, care pe mine nu mă interesează în mod deosebit.

Ei bine, hai totuși să ajung la subiect! Pentru prima dată pot spune că indubitabil și evident un vin chiar are nas! Simți în nări un parfum intens de gem de prune. Totuși, nu doar pruna e acolo, ci acel amestec pe care mulți îl cunoașteți din copilărie: pruna e amestecată cu nucă și scorțișoară. Și e un gem care are și gelatină, una discret mentolată. Fix așa!

Sexism și vin

O reclamă la vin a fost interzisă anul trecut (2015, adică) în Regatul Unit. Producătorul australian al vinului (un Shiraz earthy, spicy și mai ales luscious), Premier Estates Wine, s-a apărat afirmînd că ținta vizată de spotul cu pricina era reprezentat de “a mature 35- to 45-year-old, wine-drinking, audience and was intended to be playful and tongue-in-cheek”. Înțepător, iconoclast, nesimțit? Pentru că e sexist? Eu nu aș fi atît de aprig, căci textul asociat imaginii mi se pare o găselniță (reușită):

Australia practically jumps out of the glass. In fact, some say you can almost taste the bush.

Goethe dixit

Das Leben ist zu kurz, um schlechten Wein zu trinken.

J. W. Goethe