Also, mon amour

Mi-ar plăcea să fiu cronicar de film, mi-ar plăcea ca măcar prietenii mei să țină cont de recomandările mele cinefile, mi-ar plăcea să fiu citat, căci de vanitate nu duc lipsă nici eu. Glumesc, firește… Prefer libertatea de a scrie numai despre lucrurile care au semnificație pentru mine. Fie că e vorba despre o carte, un autor, o întîmplare sau un film.

Proaspăt vizionat, argintiul urs de la Berlinala din acest an, Ana, mon amour este un astfel de film: impresionant. Nu neapărat la nivel de discurs, și afirm asta în pofida faptului că nu am citit Luminița, mon amour al lui Cezar-Paul Bădescu, punctul de plecare al acestui film. Așadar nu pot evalua dacă și pînă unde avem de-a face cu o adaptare mai mult sau mai puțin reușită, provocatoare. Și dacă tot am început cu referiri la discurs, sînt dator să semnalez minusurile scenariului: nu cronologia scenelor mi se pare inadecvată (de asta doar cititorii sau spectatorii leneși se pot plînge). Și nici nuditatea erotică (da, există și altfel de nuditate) așa-zis excesivă, ci lungimea scenelor. Nu faptul că regizorul alege – în scop demonstrativ și explanatoriu – să arate pe peliculă păr pubian, reziduri defecate sau spermă e discutabil, ci tăietura ușor cam lungă a acestor acte. Sînt de părere că în film ai voie să arăți orice, poate chiar totul, cu condiția să fii coerent și să folosească argumentării. Iar în cazul filmului lui Netzer, avem de-a face cu o investigație cît se poate de coerentă a felului în care un bărbat și o femeie își împart existența. E vorba totuși de natura complexă, profundă și (ne)controlabilă a relațiilor interumane, a mecanismelor mai mult sau mai puțin vizibile prin care oamenii își justifică alegerile. Cît e iubire? Cît e dependență? Cît e calcul? Cît e conștiență?

Introspecția la care te invită Ana, mon amour e de durată. Personal, scriu aceste rînduri la cîteva ore bune – care se vor transforma în zile – de la terminarea filmului și mărturisesc că nu m-am gîndit la nimic altceva decît la rolul pe care îl joacă în existența noastră sexualitatea, influența părinților, a paradigmelor diferite de cunoaștere, a … Evident că te recunoști în anumite situații pe care filmul le exploatează, căci e ca și cum te-ai uita într-o oglindă ciobită, care reflectă parțial și incongruent experiențele tale cele mai intime. Fie ele cu un om pe care l-ai iubit și cu care ai împărțit nopți și zile, fie cu părinții (naturali sau nu), fie cu slujitori ai bisericii. Ironia, în doze inegale – în funcție de temă: autoerotismul, spovedania, confesiunea psihoterapeutică – nu face decît să echilibreze efortul introspectiv la care este provocat spectatorul. Nu e un film de sîmbătă seara dacă ești comod. Dar e un film necesar dacă vrei să te cunoști. Eu doar m-am recunoscut.

Că Vlad Ivanov joacă excepțional, că Marius Postelnicu duce în spate bine de tot povara tipologică sînt realități care deja au fost remarcate. Carmen Tănase e convingătoare și ea. Dar că Diana Cavallioti dă expresie unui spectru aproape complet de abandonuri și căderi, exaltări și răceli trebuie subliniat și repetat de fiecare cronică.

Advertisements

O traducere și un traducător bun

Nu știu alții cum sînt, dar eu cînd mă întîlnesc cu o traducere bună simt nevoia să împart bucuria și cu alți cititori. Mai ales cînd e vorba despre poezie. Căci nu e meșteșug ușor să traduci poezie. Ce spun eu meșteșug? Poezia cere poezie…

Cum plecat am fost din țară timp de aproape doi ani, am ratat lansarea traducerii în română a volumului Liebesgedichte a lui Berltolt Brecht. Sub titlul Cum cucerești un înger, Editura Art a publicat poemele erotice brechtiene, în superba traducere a lui Horațiu Decuble. Cum sugeram mai sus, Decuble nu e doar traducător. Cine îl cunoaște știe că a debutat în 1988 în revista ieșeană „Dialog”, iar în 2001 și-a reunit poeziile în volumul Epistole și… alte poeme.

Cum cucerești un înger. Poeme erotice (traducere din limba germană, tabel cronologic și postfață de Gabriel Horațiu Decuble, București: Editura Art, 2015) e un volum de poezie – ba nu, e acel volum – care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui îndrăgostit. Îndrăgostit de poezie, la ce altceva vă gîndeați?

cum-cuceresti-un-inger-poeme-erotice_1_fullsize

Über die Vitalität

1

Die Hauptsache ist die Vitalität

Die habt ihr nach Branntweingenuß

Ein gesundes junges Weib, das geht

Auf die Vitalität, weil es muß.

2

Die Weiber liegen zu Klumpen geballt

Die Peitsche nehmt mit ihnen ins Bett!

Doch geht’s auch im Grünen: das heißt, es geht halt

mit der nötigen Vitalität.

3

Die Vitalität, die schafft es auch

Beim dümmsten Engel. Die Vitalität.

So daß er euch rasend auf seinem Bauch

Um die letzten Dinge anfleht.

4

Die Vitalität, sie befaßt sich nicht

Mit der Seele und dem Gemüt

sie befaßt sich mehr mit dem zweiten Gesicht

Und dem Weib als Gestüt.

5

Der Vitalität sind die Folgen egal

Die Vitalität mach sich alles bequem.

Es gibt keine Hemmung. Zum Beispiel Baal

War als Mensch nicht angenehm.

(Darum bitt ich Gott früh und spät

Um Vitalität.)

Despre vârtute

1

Cînd vine vorba, și nu-i șagă, de vîrtute,

Dă-i cu coniac, că n-o obții pe nebăute.

Altfel, muierea mai tînără, cu nurii

Ei, ți-o scoală, c-așa-s legile naturii.

2

Muierile-s inerte, cum stau ghemotoc,

Luați dar’ și biciul  după voi în pat!

Ba chiar și-n bălării: nu-i chestie de noroc

Unde și cum, ci de vîrtute, garantat.

3

Face posibilă, vîrtutea, și rezolvarea scurtă

A celui mai tembel din îngeri. Huit! și leop! –

Parcă-l și vezi aterizat pe burtă

Cum te imploră să-l mîntuiești cu dop.

4

Vîrtutea nu stă-n suflet ți nu dă stări de grație,

Chiar dacă o contempli ca vechii isihaști.

Ea mai curînd purcede din imaginație,

Din cum percepi muierea ca pe o iapă-n grajd.

5

Vîrtutea nu ia-n calcul urmările – ar fi banal!

Vîrtutea face doar contactul mai plăcut

Și orice jenă să dispară. De exemplu Baal,

Ca bărbat, era mai degrabă slut.

(La Domnul mă rog, zi de zi,

să-mi dea vîrtute, să pot trăi.)

O întrebare, două întrebări

Dar oare umanitatea noastră e clădită pe conștiință? […] Nu e oare omul, în realitatea sa privată, ceva copilăros și mereu mai prejos decît conștiința lui… pe care o resimte totodată ca pe ceva străin, impus și neesențial? [luni, La Cabania, 1956]

Cred că aceste însemnări din Jurnalul lui Witold Gombrowicz ajută în chip esențial la ceva. La înțelegerea existențialismului și – neapărat! – a teatrului absurdului. Ne întîlnim în semestrul 2 pentru a elucida cîteva aspecte complexe și subtile, da?

Witold Gombrowicz, Vencefot. Bohdan Paczowski

Foto: Bohdan Paczowski (1965)

Despre cititori, again

Cititorul trebuie să aparțină unui club de lectură.

Cititorul trebuie să se identifice cu eroul sau eroina.

Cititorul trebuie să se concentreze asupra unghiului socio-economic.

Cititorul trebuie să prefere o poveste cu acțiune și dialog uneia fără.

Cititorul trebuie să fi văzut cartea ecranizată într-un film.

Cititorul trebuie să fie un autor în devenire.

Cititorul trebuie să aibă imaginație.

Cititorul trebuie să aibă memorie.

Cititorul trebuie să aibă un dicționar.

Cititorul trebuie să aibă ceva simț artistic.

Ce să fie? Doar un chestionar conceput de Vladimir Nabokov, pe vremea cînd preda la un colegiu de provincie, după cum reiese din prelegerea Cititori buni și scriitori buni. Răspunsurile de mai sus au fost date la întrebarea „Cum ar trebui să fie un cititor, pentru a fi un cititor bun?”. Ei bine, înainte de a alege și noi patru răspunsuri – un număr limitat de Nabokov însuși – poate merită să avem în vedere felul în care definește Nabokov cititorul și lectura:

În mod paradoxal, o carte nu poate fi citită: poate fi recitită. Un bun cititor, un cititor matur, un cititor activ și creativ este un recititor.

Vladimir Nabokov, Cursuri de literatură, traducere de Cristina Rădulescu, București: Thalia, 2004, pp. 2-3)

nabokovs-america-11-814

Photo: New Yorker

Elevul cel mai prost

Ați avut vreodată prin școlile pe care le-ați urmat – folosesc pluralul deoarece eu am trecut printr-un gimnaziu, trei licee și o facultate – vreun coleg care nu prea se omora cu învățatul, dar pretindea la fiecare examen că merită nota cea mai mare? Așa, un coleg care să dea vina pentru toate pe colegii pizmuitori și pe profesorii neînțelegători, vinovați întotdeauna de eșecurile și notele slabe primite? Știți la cine mă refer, da, la ăla, ăla care mereu știe să dea vina pe alții, firește mai proști decît el și avînd toate defectele lumii. Doar el e înger.

Ei bine, cam așa mi se par și mie ăștia adunați prin curtea PSD-ului. Un partid care trage din toate pozițiile în campania electorală, dar nu numai!, în oamenii școliți pe bune, dar care stau în calea aburcării lor la putere. Bine, PSD-ul își cunoaște foarte bine fauna din „bazinul electoral”. Că altfel nu le-ar vinde alegătorilor gogoșile despre „malevolența”  ălora de luară burse date de Occidentul putred și decadent. Adică în loc să pui tu mîna pe carte, în loc să înveți tu o meserie – oricare ar fi ea – preferi să ungi bine de tot mașina de propagandă, ironizînd guvernul tehnocrat (autor al multor erori, nu zic nu). Și cînd ajunge la putere ce face acest partidoi? Ce oameni propune? Ce legi propune? Cam cum arată viitorul? Putem vedea acum cu toții cam cît de competent e și ce viziune are partidoiul (Dragnea e doar vîrful aisbergului). Mă rog, unii cetățeni se prefac orbi, e mai comod așa. Dar nu există scuze pentru orbirea mimată în epoca lui Google sau Bing. Minciuna are azi picioarele cele mai scurte. A spune azi „nu știu”, „nu cunosc”, „n-am văzut” nu înseamnă nimic altceva decît complicitate.

img_4688

Piața Unirii, Iași, 29 Ianuarie 2017

Ce nu beau

Nu știu alții cum sînt, dar cînd vine vorba despre vinul „natural, curat, de la mine din ogradă, făcut de mine” cu care mă îmbie cîte un binevoitor, simt niște mici și scurte înțepături în inimă. Asta deoarece e aproape sigur că binevoitorul sau, de ce nu?, binevoitoarea nu e vreo Isabelle Legeron, care să se îndeletnicească cu soiuri „nobile”. Nope, cei mai mulți au „căpșunică”… Adică?

După 1884, cînd e atestat oficial dezastrul soiurilor românești produs de filoxeră (Daktulosphaira vitifoliae), deja ne-o luase Franța înainte cu vreo 20 ani în înlocuirea viței vechi. Și noi am adus soiuri hibride, mai rezistente la dăunători și frig. Și astfel, limba română s-a îmbogățit: delivara vine de la soiul Delaware, zaibăr de la Seibel, tereaza de la Terras, iar căpșunică vine de la soiul Isabella. Soiuri puternice, dar care produc vinuri slabe și predispuse la oțetire (termeni ca taninuri, corpolență, postgust sînt totali inutilizabili în cazul lor). Comic e că ardelenii sau moldovenii rîd de zaibărul oltenilor, dar ei beau căpșunică… 🙂

Cum eu pot să beau puțin, mă pot mulțumi și cu un singur pahar. Dar să fie de vin.

Sursa: National Geographic România, APEV

15 zile

15 zile de călătorie: Bergamo, Nova Levante/Welschnofen, Bolzano/Bozen, Trento, Sîngeorz-Băi. Adică grupele Rosengarten/Catinaccio și Latemar din Dolomiți, apoi Munții Bîrgăului, învecinați cu Rodna. Provocarea constă în a ghici care fotografie de pe unde e. Ar fi simplu, dacă nu ar fi amestecate. 😉 Filmulețul ilustrează caracterul unic al zborului Iași-Bergamo, pe o rută avînd nivel maxim de sublim.

Probably, the best winter holiday in the world…