Tag Archives: 2016

Amorphis: Live in Frankfurt (Batschkapp, 2016)

Sînt mai mult decît convins de reacțiile rockerului care știe că fac referire la un concert din primăvara anului 2016. Pe 16 aprilie am ajuns la concertul finlandezilor de la Amorphis, pe care i-am așteptat ca pe niște zei. Or fi fiind ei zei, dar pentru mine concertul nu a avut nimic special: corect executat totul, dar cu o trupă de deschidere care pe mine m-a chinuit realmente, Textures. Mi s-au părut imposibil de slabi, așa că trec repede peste ei. Așa cum și peste concert am să trec în viteză, punctînd că – acolo în sală – mie nu mi s-au mai părut așa de fluide piesele prezentate, avînd un tempo mai lent. Poate a fost doar o impresie de moment, ce știu eu…

 

Și vorbim despre un concert din cadrul turneului „Under the Red Cloud”, nu despre ăla la care „amorfișii” au cîntat în deschidere la Nightwish (prin toamnă, tot la Frankfurt). Aia plictiseală!

Am și o setlist a concertului, cu precizarea că My Kantele și Thousand Lakes l-au avut în prim-plan vocal pe Tomi Koivusaari, care la vremea compunerii și lansării acelor albume era vocalistul original. Așadar:

  1. Shades of Gray
  2. Narrow Path
  3. Sampo
  4. Silver Bride
  5. Against Widows
  6. The Wanderer
  7. My Kantele
  8. Thousand Lakes
  9. Into Hiding
  10. Nightbird’s Song
  11. The Smoke
  12. You I Need
  13. Enchanted by the Moon
    Encore:
  14. Skyforger Intro
  15. Sky Is Mine
  16. Black Winter Day
  17. House of Sleep
Advertisements

Just listened: The Pineapple Thief – Your Wilderness (Kscope, 2016)

The highly awaited and anticipated album from Bruce Soord & Co. has arrived today: Your Wilderness. I am more than happy in finding out that on drums plays Gavin Harrison. I would say, if I am allowed, is a new album from Gavin Harrison & Co. So strong is this album moulded by the rhythmical section lined-up here:  Gavin himself and bass-player Jon Sykes. But also by the outstanding vocals of Bruce Soord. If you missed Porcupine Tree in last 6-7 years, you can now listen something very similar; and in saying that, I do not want to discredit The Pineapple Thief. I’d rather say they have the most mature sound developed on an album.  Not so haunting as Magnolia or Someone Here is Missing, but it has that feeling of a melancholic trip. And, yes, the touch of Gavin Harrison is deep. And the clarinet (John Helliwell) on Fend For Yourself sounds more than adequate. And you have also choir and strings to listen… The Final Thing On My Mind is the favourite song from this album of Bruce Soord. I understand why, and you should listen it. As for my part, after the first encounter I prefer Tear You Up.

“Transcendence”, the new album from Devin Townsend

Beware! A new album from Hevy Devy aka Devin Garret Townsend is ready to be launched on 9 September: Transcendence. It can be pre-ordered from here. I don’t know how “massive”  sounds, but certainly and definitely sounds at least great. It is indeed heavy, with familiar riffs, but now we may hear beyond intense sonic punctuation some serious and harmonious melodic developments. Produced by InsideOut and recorded in The Armoury Studios from Vancouver.

Failure is the single we can find on YouTube:

Just Listened: Long Distance Calling – Trips (2016, InsideOut)

Dacă ați ajuns pe acest blog și încă nu ați ascultat Long Distance Calling cred că ar trebui să faceți mai întîi un ocol (măcar) pe YouTube. Căci nu am intenția de a scrie mult despre nemții din Münster. Vreau doar să semnalez cel mai recent album al lor: Trips, pe care l-am văzut semnalat în revista Prog, no. 66 / May 2016 (aici InsideOut Music își promovează abundent artiștii).

Obișnuit cu sunetul intens, bine articulat și extrem de bine produs (ca tot ce scoate InsideOut) al unei trupe de puștani, am avut surpriza să descopăr că Long Distance Calling nu mai este o trupă exclusiv instrumentală. For example:

Nu știu ce să spun, deși mă aflu la a patra ascultare a piesei Lines. Nu sună deloc rău, mai ales dacă o asculți la volan pe niște viraje desenate pe Grossglockner (ceea ce îmi doresc să se întîmple în vacanță). Momentan singurul videoclip oficial e pentru Getaway, și necesită, să recunoaștem, nițel simț al umorului:

Mulți văd în această schimbare încă o mărturie a faptului că băieții ăștia extrem de talentați au cam schimbat macazul via retro-pop după albumul Nighthawks (2014) – pe care spășit recunosc că nu l-am ascultat. Da, și mie mi se pare ceva mai comercial decît (probabil) experimentalele Satellite Bay (2007) Long Distance Calling (2011) și Avoid the Light (2009) – în ordinea în care le-am ascultat. Jungfernflug, Fire in the Mountain sau Aurora erau prezențe cotidiene în playlist-ul meu într-o anumită perioadă (prin 2009/2011 parcă). Ceea ce v-aș fi dorit și dumneavoastră dacă aș fi avut atunci Jurnalul de lector.

 

P.S. Da, știu, am comentat extrem de puține evenimente muzicale sau albume anul ăsta. Deh, mai trebuie să și muncească cineva în casa asta. Dar sper ca pînă la începutul unui nou an universitar să revin, căci avem cîteva albume excelente apărute deja: Levin Minemann Rudess, Sivert Høyem, Gojira, Big Big Train, PJ Harvey, The Mute Gods, Mogwai (soundtrack, de fapt), Fates Warning, Ulver*, Ihsahn**. Și urmează The Pineapple Thief, Opeth, Rick Wakeman… (Da’ cine poate să scrie despre toate?)

*ATVGLVLSSCAP este albumul anului until now. Afirm asta subiectiv, emotiv și neargumentat. Pur și simplu.

**Arktis sapă adînc la rădăcina tronului pe care stă albumul de mai sus. Rar de tot poate să sune ceva atît de închegat, intens și adevărat.

Declaració d’amor

De ce o declarație de iubire? Ca să rămînă atestată. Știm cu toții că istoria nu se poate scrie în lipsa atestărilor documentare. Iar cînd acest jurnal va fi celebru și cotat la marile case de licitații – ha, ha! – ar fi bine să conțină un text despre faptul că ori de cîte ori am ocazia, vizitez, parcurg și încerc să simt pictura, grafica, ceramica lui Joan Miró. În general, mă simt atins de tot ce a atins Miró.

Nu am de ce scriu aici o scurtă schiță biografică, cu informații mai mult sau mai puțin relevante. La fel de bine nu am de ce să fac o listă a artiștilor influențați de el. Sau să vorbesc despre influența exercitată de Hieronymus Bosch, și despre care am citit ulterior descoperirii pe care a făcut-o ochiul meu ager cînd vine vorba despre cel mai iubit catalan (în universul meu personal, desigur). Fie că a locuit la Mont-roig, Paris sau Palma de Mallorca, iar mai tîrziu la New York sau prin Japonia, eu cred că a reușit să se adreseze lumii întregi. Fie că opera lui este discutată în contextul suprarealismului sau expresionismului abstract, este clar pentru oricine că ea transcende prin rebeliune, antiacademism și sensibilitate granițele unui singur curent.

Fie că vizitezi muzeul din Barcelona, de pe muntele Montjuïc, fie că citești Miró. The Life of a Passion de Lluís Permanyer*, fie că vizitezi cu mintea deschisă expoziția minunată de la Schirn Kunsthalle din Frankfurt, intitulată Wandbilder, Weltenbilder (tradusă în engleză Painting walls, Painting Worlds), rămîi cu o profundă admirație pentru amestecul rafinat de culori din minimalistul, dar și spectaculosul (meta)discurs artistic al lui Miró… Asta am pățit eu, iar pentru mine, acest artist este reprezentativ pentru arta secolului 20 ca nimeni altul. Așa e cînd iubești: faci afirmații categorice și subiective.

A photo posted by Cătălin M. C. (@real.catalin)

P.S. Dacă aveți 12 euro în buzunar, înseamnă că mai aveți 12 zile la dispoziție pentru a vizita expoziția de la Schirn, Frankfurt. Dacă nu, treceți prin digitorialul Schirn.

* Lluís PermanyerMiró. The Life of a Passion, English translation by Paul Martin, Barcelona: Edicions de 1984, S.L.: 2014

Ethics and mountaineering

One of the most important mountaineering stories is published by National Geographic, on their adventure blog. Andrew Bisharat, a climber from Colorado, has written a report from Islamabad, about the succesful and highly acclaimed winter ascent on Nanga Parbat (8 126 m), made by a team of four: Simone Moro, Tamara Lunger (both from Italy), Alex Txikon (Spain) and Muhammad Ali of Sadpara, Pakistan (aka Ali Sadpara).

So ein fantastisches Team!Wir haben dich gern Tami! <3—Che Team fantastico! Ti vogliamo bene Tami! <3—What a fantastic Team! We love you Tami! <3[Tamara’s Team]

Posted by Tamara Lunger on Sunday, 28 February 2016

But beyond the “premiere” – the first winter ascent of Nanga Parbat -, Simone Moro pointed out why this expedition is so important:

Honestly, Alex, Ali, and I all have difficulties not considering Tamara a summitter, like us. We were 100 percent sure she was coming to the summit, because the distance where she stopped and turned back was just so close. She was only 70 meters below us. We could wave to her. But she really was completely exhausted, and she had been having stomach problems all morning.

Like I said, this is the first time in my climbing career that I’ve seen such a generous and very smart way of thinking. She denied herself the summit to avoid putting us in danger. It would be like you are close to winning an Olympic medal, and two meters before the finish line, you stop, turn around, and help someone in trouble. It was really incredible to witness. 

Any comments? The whole story here. And a recent interview (in English, 7 March 2016) with Tamara Lunger herself here.