Tag Archives: Holocaust

Germană sau franceză?

Într-un interviu în Die Zeit, publicat în săptămîna în care eu tocmai prezentam o lucrare despre două romane de-ale lui, Martin Amis revine asupra unei idei pe care am auzit-o rostită în 2015, cu ocazia lecturii publice de la Frankfurt, din The Zone of Interest (care, by the way, încă nu e tradusă în românește – de ce să ne grăbim?!) Invocînd opiniile lui George Steiner și Yehudi Menuhin cu privire la posibilitatea ca Holocaustul să se fi petrecut în limba franceză, Amis reiterează că:

Ich finde es allerdings schwierig, mir den Holocaust auf Französisch vorzustellen. Der Befehl “Schnell!” auf Französisch: “Vite!” – das funktioniert nicht. Es ist nicht das Gleiche, es ist nicht harsch genug. (“Was bedeutet dieser Irrsinn, Martin Amis?”, Die Zeit, no. 31, 21.Juli 2016: 43)

Da, am mai auzit, mai ales conaționali de-ai mei, afirmînd că franceza e melodioasă, în timp ce germana e dură. În ceea ce mă privește, prefer duritatea prețiozității.

Advertisements

Clarificări suplimentare

Dacă pașii ne-ar purta prin volumul lui Giorgio Agamben, Ce rămîne din Auschwitz. Arhiva și martorul*, am afla – noi, ăștia mai rămași în urmă cu lecturile din Primo Levi sau Elie Wiesel – că termenul „Holocaust” a fost repudiat de însuși creatorul lui, Wiesel.

Dar de ce să renunțăm la acest cuvînt? Agamben îl consideră nefericit, căci s-ar naște din exigența de a justifica moartea „sine causa”, de a da sens unui fapt lipsit de sens. Filosoful italian nu îl folosește, din cauza resemantizării „holocaustului”, care astăzi stabiliește o legătură (îndepărtată, recunoaște el) între Auschwitz și olah-ul biblic, între camerele de gazare și sacrificiul biblic motivat spiritual.

Agamben clarifică în felul următor:

Chiar și istoria unui termen greșit poate fi instructivă. „Holocaust” este transcrierea doctă a latinescului holocaustum, care, la rîndul său, traduce termenul grec holócaustos (care este, însă, adjectiv, și înseamnă, literalmente, „complet ars”; substantivul grec corespunzător este holocaústōma). Istoria semantică a termenului este esențialmente creștină, căci Părinții Bisericii s-au folosit de el pentru a traduce – în realitate fără prea multă rigoare și coerență – doctrina sacrificială completă a Bibliei (în special din Levitic și Numeri). Leviticul reduce toate sacrificiile la patru tipuri fundamentale: olah, hattat, shelamin, minha. (Agamben 2006: 20)

* Giorgio Agamben, Ce rămîne din Auschwitz. Arhiva și martorul. Traducere de Alexandru Cistelecan. Cluj: Idea Design & Print, 2006

 

Ce mai citesc

Chiar pe nerăsuflate. Și asta mie nu mi se întîmplă foarte des. Nu pentru că aș fi un cititor sceptic și foaaaarte selectiv, ci pentru că asta mi-e viața: citesc mereu. Și cum nu scriu recenzii decît foarte rar și aproape exclusiv pentru reviste academice fără circulație, nu voi încerca aici și acum să recenzez volumul pe care îl citesc momentan (mai am cîteva pagini de parcurs). Și nici nu aș dezvălui ce mai citesc, dacă nu ar fi vorba despre ceva foarte important și profund: A fi evreu după Holocaust de Imre Tóth (București: Humanitas, 2015, traducere din limba franceză de Gina Vieru). Un volum semnat de un filosof și istoric al matematicii, după cum ni-l prezintă pagina de gardă, și care s-a născut la Satu Mare în 1921 și a murit în 2010 la Paris. A predat la universitățile din București și Regensburg (30 ani la aceasta din urmă), cunoscînd foarte bine istoria intelectuală a universităților germane, motiv suplimentar pentru a citi volumul de față pentru unii dintre noi. Un volum din care aflăm lucruri mai mult decît interesante despre Ludwig Wittgenstein, Gottlob Frege, Felix Klein, Hugo Dingler, Pierre Duhem ș.a. Poate e prea tranșant autorul cu privire la aportul general al „științei germane” postbelice, poate subiectiv pe alocuri (căci avem de-a face cu un autor evreu), însă luciditatea și inteligența cu care scrie despre antisemitism și Holocaust merită subliniate. E un apel indirect și sensibil la rațiune. Cu gust amar, mă hazardez să afirm că rațiunea, din păcate, a fost folosită de-a lungul istoriei tocmai parcă pentru a ilustra că omul este animalul cel mai feroce și mai viclean. Și pentru că recenziile sau semnalele sau ce vor fi vrut autorii să scrie sînt mai mult decît superficiale (Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Țicu Goldstein), am să vă fac poftă de citit prin intermediul unui citat:

Către sfîrșitul anilor ´30, tatăl meu mi-a propus să plec să-mi continui studiile în Germania, la Seminarul lui Martin Buber din Frankfurt pe Main. tata era un om foarte credincios, mare cunoscător al Talmudului și al Cabalei. L-am privit cu mirare. „Dar, tată, mai întîi, tu știi că sînt comunist. Și apoi: Hitler?!” S-a uitat la mine calm, zîmbind. „Că ești comunist, o știu prea bine, dar, crede-mă, ai să-ți dai seama că ceea ce-ți trebuie e școala – cea mai bună. Cît despre Hitler – a izbucnit în rîs -, ce Hitler?! Cîți Hitleri nu a cunoscut istoria evreilor! Hitlerii vin și se duc. Evreii rămîn și continuă să studieze”. Și Neville Chamberlain era convins că se poate discuta cu Führerul pe un ton calm, că există posibilitatea reală de a-l domoli. Dar Führerul s-a dovedit a fi ipocrit numai atunci cînd a fost vorba să-i convingă pe Chamberlain și Daladier că și el, ca oricare alt politician, nu era decît un mincinos ale cărui discursuri înflăcărau masele. Doar că, în privința evreilor, Führerul nu mințea cîtuși de puțin. Era sincer: nici o contradicție între vorbele și faptele sale.

Știu, nu se încheie cu un citat, dar aici sîntem pe un blog. Subiectiv, personal și… frugal.

P.S. Voi reveni sigur asupra acestui volum.

Miraculosul domn Amis

Mousonturm este un stabiliment cultural situat pe o străduţă pe gustul meu, aproape de Zoo şi Rotes Kreuz Klinik. În Frankfurt, desigur. Un Frankfurt care a făcut posibilă întîlnirea cu unul dintre scriitorii mei peferaţi. Mai bine spus, una dintre vocile mele preferate, căci Martin Amis se pronunţă şi asupra temelor contemporane de pe scena politică. De altfel, la finalul lecturii publice, în momentul obţinerii preţiosului autograf (am văzut cititori care-şi aduseseră toate romanele lui Amis la semnat), tocmai despre political scene l-am provocat:

Good evening, Sir… (şi am deschis cartea)
Hi there.
I want to thank you for your writings and also for your, let’s say, political stance.
I thank you. Do you follow the English Labour?
Yes.
Jeremy Corbyn? What do you think?
Well, I don’t know what to say. We’ ll see…
We’ ll see, then. Goodbye to you, thank you.
Thank you, Sir.

Da, pare ironic, dar nu e. Ironic a fost pe parcursul dialogului. A practicat o ironie bine dozată, fără excese, mai ales că a subliniat că romanul în discuţie – The Zone of Interest – reprezintă o satiră. Auschwitz ca zonă de interes au numit-o autorităţile naziste. Interes livresc azi, interes militar şi politic atunci. Dar în alegerea titlului, Amis a ales termenul interest pentru polisemia lui: dobînda reprezintă cîştigul, profitul ‘peste’. Well, the Nazis were thinking about the Jewish jewelry also, a clarificat lucrurile Amis, cu grimasa-i tipică şi stilu-i inconfundabil nu doar în scris. A răspuns atipic la întrebarea de ce a ales să scrie despre Auschwitz din nou. Cum eu mă aşteptam să pronunţe banalul ‘din datorie’, am fost surprins şi nu prea: The process of writing is somehow miraculous. I cannot explain why and how. […] And this book underlines the impossibility to answer to ‘Why?’. As I said before, the question historicists cannot explain is why, not how. They wrote a lot of how was that possible…
Mie mi s-a părut un fin cercetător al lucrurilor nevăzute: a vorbit despre iraţionalitate şi nebunie, despre succes şi eşec. Hitler ca exponent al eşecului, Donald Trump ca exponent al succesului: When you make a billion dollars people think you’re a genius. Alăturarea a fost posibilă pentru că discuţia curgea în direcţia alegerilor iraţionale. După potolirea rîsetelor, am (au) fost provocaţi retoric: să ne gîndim doar la faptul că prin ’36-’39 germanii erau cel mai educat popor din lume. Cum, în aceste condiţii, au putut alege un tramp austriac? Ei, la faza asta unii – foarte puţini, vreo doi, trei – au putut să zîmbească. Iar după ce Amis ne(le)-a mai aruncat un cartof fierbinte – doar în interiorul limbii germane putea fi posibil Holocaustul -, un cititor a propus spre învăţare termenul Schadenfreude. Privit cu nedumerire de către Amis, omu’ l-a tradus în engleză: zat feeling of joy when somebody suffers. It igzists only in Geărmăn, a încheiat neamțul. Surpriza i-a aparţinut lui Amis, care ne-a amintit că el e născut în Ţara Galilor şi a crezut mereu că Schadenfreude e un cuvînt în Welsh. (Totuşi, după ce s-a repetat ideea de mai sus – auzi, ce cuvînt: Lebensraum! – Amis a recunoscut că perhaps, uhm, mhm, yeah Holocaustul ar fi putut fi posibil şi în limba franceză.)
Dincolo de poantele şi ironiile gustate cu toată deschiderea, mi-a mai plăcut eleganţa non-verbală şi claritatea cu care autorul şi-a mărturisit influenţele: Vladimir Nabokov (criticii îl alătură şi pe Henry James), dar şi pe cea a familiei – şi nu se referea la Kingsley Amis, ci la soţie, cu care e căsătorit din 1999, pe jumătate evreică (asta înseamnă că cele două fiice au şi ele sînge evreiesc, right?).
Lipsa plot-ului din romanul citit în seara de 17 septembrie ar trebui înţeleasă în condiţiile în care autorul nostru e mai degrabă interesat de naraţiune şi cuvinte, decît de intrigă, diegesis. Mai mult discurs înseamnă mai multă literatură. Iar dacă o carte nu îţi place după primele 5-6 pagini, Amis îţi sugerează ce să faci cu ea: throw it, kick it!
Pare simplă – dar nu e! – literatura asta, chiar şi cînd abordează o problemă atît de nevralgică. Cum să nu te simţi vinovat cînd recunoşti că ţi-a plăcut o carte despre Holocaust?! Şi cum having common-sense is moral judgement înţelegeţi la ce fel de plăceri se dedau cititorii lui Martin Amis. Cititori care mai au şi norocul ca, fix atunci cînd pregătesc un studiu despre volumul The Zone of Interest, să-l poată întîlni pe Martin Amis în carne şi oase.

20150918_163826 cover martin amis

Posted from WordPress for Android

Fear of the Past

Timothy Snyder in The next genocide (“International New York Times”, September 14, 2015, p. 11) assumes that:

The Holocaust may seem a distant horror whose lessons have already been learned. But sadly, the anxieties of our own era could once again give rise to scapegoats and imagined enemies, while contemporary environmental stresses could encourage new variations on Hitler’s ideas, especially in countries anxious about feeding their growing populations or maintaining a rising standard of living.

Timothy Snyder is a professor of history at Yale University and the author of Black Earth: The Holocaust as History and Warning, recently reviewed by Adam Gopnik and Richard J. Evans. This a just an introductory chapter, as we may discuss this evening with… Martin Amis on how we failed to learn from the Nazi genocide. At Künstlerhaus Mousonturm, Martin Amis has a public reading from his most recent novel, The Zone of Interest. More on this meeting with such a wonderful writer, later!