Tag Archives: Martin Amis

Germană sau franceză?

Într-un interviu în Die Zeit, publicat în săptămîna în care eu tocmai prezentam o lucrare despre două romane de-ale lui, Martin Amis revine asupra unei idei pe care am auzit-o rostită în 2015, cu ocazia lecturii publice de la Frankfurt, din The Zone of Interest (care, by the way, încă nu e tradusă în românește – de ce să ne grăbim?!) Invocînd opiniile lui George Steiner și Yehudi Menuhin cu privire la posibilitatea ca Holocaustul să se fi petrecut în limba franceză, Amis reiterează că:

Ich finde es allerdings schwierig, mir den Holocaust auf Französisch vorzustellen. Der Befehl “Schnell!” auf Französisch: “Vite!” – das funktioniert nicht. Es ist nicht das Gleiche, es ist nicht harsch genug. (“Was bedeutet dieser Irrsinn, Martin Amis?”, Die Zeit, no. 31, 21.Juli 2016: 43)

Da, am mai auzit, mai ales conaționali de-ai mei, afirmînd că franceza e melodioasă, în timp ce germana e dură. În ceea ce mă privește, prefer duritatea prețiozității.

Advertisements

Ce mai citesc

Din ciclul „Vienna, I’m coming”, dar și din ciclul „Emoții și literatură: emoții morale prin romanele lumii, la diverși autori, unul mai sarcastic decît altul”, împărtășesc azi un fragment din volumul Valentinei Adami, Trauma Studies and Literature. Martin Amis’s Time’s Arrow as Trauma Fiction, Frankfurt am Main, Peter Lang, 2008:

The aim of Time’s Arrow is precisely that of awakening readers into self-consciousness about their own potential complicity in evil, and thus unravelling the oppressive structures and the logic of bureaucratic domination and of objectification of human life that made possible the Nazi genocide. (Adami 2008: 73)

41ozzj2bx8sl

P.S. De ce Vienna, I’m coming? Pentru că acolo are loc Congresul Asociației Internaționale de Literatură Comparată (ICLA/AILC) din 2016, ediția cu numărul 21. Ocazie cu care vom vorbi, în cadrul unui panel așa mai exclusivist (iertată-mi fie modestia, ha, ha!), despre etică, ontologii ficționale, emoții etc. cîțiva oameni cu apucături fixe. Printre care mă număr și eu, cu a mea contestată și „obscură” preocupare: literatura și emoțiile. Cînd? Vineri, peste 4 zile.

Ce mai citesc

Pe Martin Amis, în calitatea lui de cititor. Adică un volum publicat la Jonathan Cape, London, în 2001: The War Against Cliché. Essays and Reviews, 1971-2000. Și începe frumos, cu un Foreword în care Amis afirmă:

Literature is the great garden that is always there and is open to everyone  twenty-four hours a day. Who tends it? The old tour guides and sylviculturists, the wardens, the fuming parkies in their sweat-soaked serge: these have died off. If you do see an official, a professional, nowadays, then he’s likely to be a scowl in a labcoat, come to flatten a forest or decapitate a peak. The public wanders, with its oohs and ahs, its groans and jeers, its million opinions. The wanderers feed the animals, they walk on the grass, they step in the flowerbeds. But the garden never suffers. It is, of course, Eden; it is unfallen and needs no care.

Parcă e mai mult scriitor decît cititor…

P.S. La pagina 345 iubitorii fotbalului pot citi recenzia volumului The Soccer Tribe de Desmond Morris – pe care îl citea Jorge Valdano în 1986, în cantonamentul din Mexic (publicată inițial în „London Review of Books”, 1981), iar la pagina 350, a volumului Among the Thugs de Bill Buford („Independent on Sunday”, 1991). Doar atît…

Miraculosul domn Amis

Mousonturm este un stabiliment cultural situat pe o străduţă pe gustul meu, aproape de Zoo şi Rotes Kreuz Klinik. În Frankfurt, desigur. Un Frankfurt care a făcut posibilă întîlnirea cu unul dintre scriitorii mei peferaţi. Mai bine spus, una dintre vocile mele preferate, căci Martin Amis se pronunţă şi asupra temelor contemporane de pe scena politică. De altfel, la finalul lecturii publice, în momentul obţinerii preţiosului autograf (am văzut cititori care-şi aduseseră toate romanele lui Amis la semnat), tocmai despre political scene l-am provocat:

Good evening, Sir… (şi am deschis cartea)
Hi there.
I want to thank you for your writings and also for your, let’s say, political stance.
I thank you. Do you follow the English Labour?
Yes.
Jeremy Corbyn? What do you think?
Well, I don’t know what to say. We’ ll see…
We’ ll see, then. Goodbye to you, thank you.
Thank you, Sir.

Da, pare ironic, dar nu e. Ironic a fost pe parcursul dialogului. A practicat o ironie bine dozată, fără excese, mai ales că a subliniat că romanul în discuţie – The Zone of Interest – reprezintă o satiră. Auschwitz ca zonă de interes au numit-o autorităţile naziste. Interes livresc azi, interes militar şi politic atunci. Dar în alegerea titlului, Amis a ales termenul interest pentru polisemia lui: dobînda reprezintă cîştigul, profitul ‘peste’. Well, the Nazis were thinking about the Jewish jewelry also, a clarificat lucrurile Amis, cu grimasa-i tipică şi stilu-i inconfundabil nu doar în scris. A răspuns atipic la întrebarea de ce a ales să scrie despre Auschwitz din nou. Cum eu mă aşteptam să pronunţe banalul ‘din datorie’, am fost surprins şi nu prea: The process of writing is somehow miraculous. I cannot explain why and how. […] And this book underlines the impossibility to answer to ‘Why?’. As I said before, the question historicists cannot explain is why, not how. They wrote a lot of how was that possible…
Mie mi s-a părut un fin cercetător al lucrurilor nevăzute: a vorbit despre iraţionalitate şi nebunie, despre succes şi eşec. Hitler ca exponent al eşecului, Donald Trump ca exponent al succesului: When you make a billion dollars people think you’re a genius. Alăturarea a fost posibilă pentru că discuţia curgea în direcţia alegerilor iraţionale. După potolirea rîsetelor, am (au) fost provocaţi retoric: să ne gîndim doar la faptul că prin ’36-’39 germanii erau cel mai educat popor din lume. Cum, în aceste condiţii, au putut alege un tramp austriac? Ei, la faza asta unii – foarte puţini, vreo doi, trei – au putut să zîmbească. Iar după ce Amis ne(le)-a mai aruncat un cartof fierbinte – doar în interiorul limbii germane putea fi posibil Holocaustul -, un cititor a propus spre învăţare termenul Schadenfreude. Privit cu nedumerire de către Amis, omu’ l-a tradus în engleză: zat feeling of joy when somebody suffers. It igzists only in Geărmăn, a încheiat neamțul. Surpriza i-a aparţinut lui Amis, care ne-a amintit că el e născut în Ţara Galilor şi a crezut mereu că Schadenfreude e un cuvînt în Welsh. (Totuşi, după ce s-a repetat ideea de mai sus – auzi, ce cuvînt: Lebensraum! – Amis a recunoscut că perhaps, uhm, mhm, yeah Holocaustul ar fi putut fi posibil şi în limba franceză.)
Dincolo de poantele şi ironiile gustate cu toată deschiderea, mi-a mai plăcut eleganţa non-verbală şi claritatea cu care autorul şi-a mărturisit influenţele: Vladimir Nabokov (criticii îl alătură şi pe Henry James), dar şi pe cea a familiei – şi nu se referea la Kingsley Amis, ci la soţie, cu care e căsătorit din 1999, pe jumătate evreică (asta înseamnă că cele două fiice au şi ele sînge evreiesc, right?).
Lipsa plot-ului din romanul citit în seara de 17 septembrie ar trebui înţeleasă în condiţiile în care autorul nostru e mai degrabă interesat de naraţiune şi cuvinte, decît de intrigă, diegesis. Mai mult discurs înseamnă mai multă literatură. Iar dacă o carte nu îţi place după primele 5-6 pagini, Amis îţi sugerează ce să faci cu ea: throw it, kick it!
Pare simplă – dar nu e! – literatura asta, chiar şi cînd abordează o problemă atît de nevralgică. Cum să nu te simţi vinovat cînd recunoşti că ţi-a plăcut o carte despre Holocaust?! Şi cum having common-sense is moral judgement înţelegeţi la ce fel de plăceri se dedau cititorii lui Martin Amis. Cititori care mai au şi norocul ca, fix atunci cînd pregătesc un studiu despre volumul The Zone of Interest, să-l poată întîlni pe Martin Amis în carne şi oase.

20150918_163826 cover martin amis

Posted from WordPress for Android

Fear of the Past

Timothy Snyder in The next genocide (“International New York Times”, September 14, 2015, p. 11) assumes that:

The Holocaust may seem a distant horror whose lessons have already been learned. But sadly, the anxieties of our own era could once again give rise to scapegoats and imagined enemies, while contemporary environmental stresses could encourage new variations on Hitler’s ideas, especially in countries anxious about feeding their growing populations or maintaining a rising standard of living.

Timothy Snyder is a professor of history at Yale University and the author of Black Earth: The Holocaust as History and Warning, recently reviewed by Adam Gopnik and Richard J. Evans. This a just an introductory chapter, as we may discuss this evening with… Martin Amis on how we failed to learn from the Nazi genocide. At Künstlerhaus Mousonturm, Martin Amis has a public reading from his most recent novel, The Zone of Interest. More on this meeting with such a wonderful writer, later!

An Indolent Father

by Angela Gorgas, modern bromide print from original negative, 1977

by Angela Gorgas, modern bromide print from original negative, 1977

Right now I am reading an interview with Martin Amis, in The Paris Review, No. 151, 1998. The interviewer asked, discussing the relationship between Martin Amis and his father, Kingsley Amis):

Did you ever discuss writing with him when you began?

Amis:

Not really. He was brilliantly indolent: he never gave me any encouragement at all. I later realized how valuable and necessary that was. I know one or two writers who’ve encouraged their children to write and it’s a completely hollow promise, to return to the more or less unique situation of my father and me, literary talent isn’t inherited.

Simple as that. Posted from WordPress for Android